Evenimentul organizat de Atelierul de Joc Popular, sau, mai bine zis, Gabriel Boticaș, s-ar putea înscrie, foarte bine, în ceea ce se numește ”păstrarea tradițiilor”. Dar a fost mai mult decât atât, a fost un semn că lumea frumoasă a simplității vieții la sat e vie, că socializarea nu a fost transformată, definitiv, într-un schimb de like-uri, că a sta față în față, unii alături de alții, mai este, încă, un mod de viață. Un mod de viață autentic, care își are rădăcinile în tot ceea ce a însemnat (și încă mai înseamnă) viața la sat.
Din fericire pentru tot ceea ce înseamnă tradiții (și spre disperarea unora), există oameni ca și Gabi Boticaș, oameni care își dedică timpul pentru a păstra identitatea satului. Însă mai e nevoie de ceva, și anume de sprijin din partea celor care au putere de decizie, care pot da o mână de ajutor, finanțând evenimente de genul acesta.
– Gabi, l-am întrebat într-una din pauzele de filmat, cum ai reușit să organizezi un eveniment de genul ăsta? Te întreb pentru că știu că asta înseamnă niște costuri destul de mari.
– Știi cum e, Călin? Există primari, nu mulți, dar există, care te ajută, care nu te poartă cu vorba. Așa a fost și aici, la Stârciu. Primarul Mirișan m-a ajutat fără să stea pe gânduri. Am primit sprijin și din alte părți, cum ar fi transportul, de exemplu, dar lui Mirișan i se datorează cel mai mult că evenimentul ăsta are loc, că avem tot ceea ce e nevoie.
Ce a făcut ca evenimentul acesta să fie unul frumos? Oamenii, portul popular, bucuria participanților de toate vârstele, voia bună, energia care i-a adunat pe toți laolaltă, mâncarea delicioasă și, desigur, dansul superb al socăcițelor.
Eveniment de conservare și promovare a obiceiurilor și tradițiilor locale specifice comunei Horoatu Crasnei/ Zonei Etnografice Sub Meseș, 100 Socăcițe 2023 a adunat foarte mulți oameni în curtea școlii. Și pe bună dreptate, genul acesta de evenimente scoțând la iveală farmecul simplității autenticității vieții la sat.
Evenimentul, la a III-a ediție, a fost inițiat de Asociația Atelierul de Joc Popular, în parteneriat cu Asociația Cununa Meseșului și cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Comunei Horoatu Crasnei și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.
În cadrul evenimentului, mai multe echipe de socăcițe au fost în centrul atenției prin gătirea mâncării într-un mod tradițional, pe cuptoare cu plită, așa cum era gătită în cadrul nunților. Participanții și invitații au avut posibilitatea să guste din mâncarea gătită, iar spre sfârșitul evenimentului au putut urmări „jocu’ socăcițelor”, dans specific zonei.
Tot în cadrul evenimentului, membrii ai comunității locale maghiare au preparat mâncare la ceaun.