Un studiu arată că majoritatea căsniciilor ce se finalizează cu un divorț durează, în medie, 8 sau 9 ani. Din păcate, în România sunt multe familii în care armonia nu este prezentă, abuzurile fizice sunt zilnice, iar copilul, la mijloc, este cel mai afectat. Cazurile sunt multe – divorțuri, dar și abuzurile domestice -, iar totul se întâmplă în spatele ușilor.
O declarație de pe Edupedu.ro a psihoterapeutului Domnica Petrovai spune că din Europa noi, românii, avem cea mai scăzută durată a căsniciilor. Totodată, un studiu denumit ,,Provocările cuplurilor din România”, realizat în perioada octombrie 2020 – martie 2021, pe un eșantion de 1000 de persoane, arată că „durata medie a căsătoriilor la români care se finalizează cu divorț este de 8,9 ani, în cazul femeilor, și de 9,5 ani, în rândul bărbaţilor, date culese în funcție de inițiatorul acțiunii de divorț. În România, la fiecare 4,6 căsătorii există un divorț, potrivit datelor Eurostat din 2017, conform celor de la G4Media.ro.
Divorțurile nu sunt cea mai tristă parte din viața multor copii, ci și abuzul domestic, care, în spatele ușilor, se întâlnește de prea multe ori. Un studiu hotnews.ro arată că în România, în fiecare oră, cel puțin doi copii sunt victime ale abuzului domestic. Trist, dar adevărat, cei mai mulți copii suferă de pe urma acestor incidente inclusiv când ajung adulți.
Cristina, fiică a doi părinți divorțați în urmă cu 12 ani, a avut parte de primii 5 ani liniștiți. După ce tatăl său a intrat într-un anturaj neprietenos și a început să aibă contact destul de des cu băutura, a fost martoră la abuzurile fizice ale tatălui ei asupra mamei ei (nici o femeie nu merită așa ceva). Deși părinții ei erau pe un teren alunecos, precum nisipul mișcător, au decis să nu divorțeze, aducând-o pe lume pe sora Cristinei. După câteva luni, însă, mama acestora a mers în străinătate, fără a le spune fetelor sale, respectiv soțului, nimic, pentru a aduna bani pentru un divorț.
Emoțiile Cristinei se simt și acum, după 13 ani de când a fugit mama sa.
,,A plecat fără să spună nimic, mi-a fost atât de frică. Încă simt ce simțeam atunci. Nesiguranță. Eram doar eu cu sora mea și cu… tatăl meu. Nu mă înțelege greșit, tata a fost un om bun. Mi-a oferit o educație destul de bună, față de ceea ce primesc alți copii, dar a fost terifiant. Nu îi doresc nimănui asta”, a declarat tânăra, cu lacrimi în ochi, strângând din pumni.
Părinții acesteia au divorțat, dar în momentul custodiei, Cristina a trebuit să aleagă nu doar pentru ea, ci și pentru sora ei, fiind singura care avea drept de decizie în acel caz. A fost o decizie cu o greutate imensă pentru un copil, dar, într-un final, a decis să meargă cu mama ei. Nu după mult timp, aceasta, alături de sora și mama ei, s-a mutat într-un alt loc, complet nou.
Psihologa I. D., ce a ales profesia actuală tot din cauza abuzurilor din familia acesteia, a explicat, în termeni psihologici, ceea ce se întâmplă pentru copil:
,,E totul nou pentru copil. Rămâne doar cu un părinte și i se schimbă mediul, e greu de gestionat și mulți copilași clachează ușor. În situațiile de acest gen, anume după un divorț sau în urma abuzurilor fizice, trebuie adus copilul la psiholog, mulți copii nu se pot deschide în fața părinților, așa că un specialist poate ajuta. Să nu crezi că poate ajuta în totalitate, nu. Aici depinde de copil. De propria sa persoană. Noi ne ocupăm pur și simplu de partea de sfaturi, ascultăm, ne dăm seama ce se întâmplă și apoi oferim soluții, variante. Cum ziceam, copilul, deseori, suferă un șoc. E dificil, dar e de înțeles”, declară specialista.
Abuzul fizic din copilărie, trauma adultului de astăzi
Durerea ce o resimt mulți adulți din cauza abuzului fizic din copilărie asupra lor sau, în unele cazuri, doar asupra unui alt membru din familie, este sfâșietoare și afectează inclusiv adultul ce va deveni mai târziu. Din păcate, trauma anumitor cazuri este atât de puternică încât se oglindește inclusiv în relațiile socio-umane ale adultului.
,,Atât de tare m-a afectat ceea ce am văzut în copilărie, ceea ce am trăit, încât relațiile mele sunt afectate grav din cauza aceasta. Ultima mea despărțire a fost din cauză că începusem să vorbesc ca mama, mă simțeam ca și părinții mei și nu mai rezistam. Este sfâșietor ca în fiecare bărbat întâlnit să văd un abuzator fizic, când el, de cele mai multe ori, nu e așa. E obositor”, a declarat Cristina, victimă a abuzului fizic.
Pentru a vedea și părerea specialiștilor, psihologa I. D., respectiv avocata M. L., specializată în Drept Civil, au venit cu părerile lor profesionale, fiind în domeniu de peste 10 ani.
,,Să stai câțiva ani, fie și un an, într-un mediu abuziv, te poate afecta pe termen lung. Sunt multe persoane adulte, chiar și pacienți de peste 40 de ani, care nu pot avea relații, nici măcar de prietenie, cu alte persoane, tocmai din cauza abuzului suferit de când erau mici. Este un proces greoi, persoana trebuie să înțeleagă anumite aspecte, e greu psihic”, a declarat I.D.
,,Am avut recent un caz de divorț din cauza faptului că femeia a fost abuzată fizic timp de aproape 15 ani în copilărie. Atât de tare a afectat-o, încât nu l-a mai suportat pe soțul ei, plângea nopțile. Sunt multe cazuri de divorțuri exact din această cauză”, a mărtusit M.L..
Din păcate și persoanele care își văd părinții divorțați, nu doar cei ce au avut parte de abuz domestic în familie, pot avea diverse traume când ajung să devină adulți. Acesta este și cazul Laviniei, tânără de 26 de ani, care nu a avut nicio relație până acum.
,,Am fost atât de afectată de situația dintre ai mei, încât de fiecare dată când un băiat încerca să vorbească cu mine, eu mă retrăgeam. Nu e vorba că nu îmi doresc o relație, ba îmi doresc, dar pur și simplu ceva mă trage înapoi. Am avut parte de o viață frumoasă, divorțul alor mei nu a fost de mare anvergură, au divorțat la notar, dar a fost traumatizant, pur și simplu, pentru mine”, spune tânăra.
Celelalte părți ale poveștii
Maria este o femeie de 43 de ani, ce a dat naștere, acum 18 ani, unui băiat deosebit. Soțul Mariei a început să le ofere un tratament josnic, de cea mai joasă speță, femeia fiind nevoită să divorțeze și să plece de urgență cu cel mic.
,,Aveam 31 de ani, copilul meu era mic, iar eu, pot spune, eram tânără. Din cauza fostului meu soț a trebuit să plec văzând cu ochii, lăsând în urmă persoane dragi. Nu mi-a fost ușor, dar am făcut-o pentru băiatul meu. El e totul pentru mine”, a mărturisit, cu vocea tremurândă, femeia.
Nu doar copilului îi este greu, de multe ori părinții trebuind să ia decizii radicale, care le pot strica viitorul, pentru a proteja copilul.
Trebuie ascultate ambele părți ale poveștii.
,,De multe ori părinții iau anumite decizii care copiilor li se pot părea cu rea intenție, dar majoritatea părinților decid anumite lucruri strict pentru binele copiilor. Din păcate, mulți copii nu înțeleg. Am destul de mulți pacienți pitici, care nu înțeleg și îi fac pe părinții lor în toate felurile. E destul de greu să le explic situația, mai ales când nu au parte de o comunicare eficientă acasă”, a declarat specialista în psihologie în legătura cu situația Mariei.
Loviturile copilăriei au determinat-o să evolueze
Pe de o altă parte, Daria, fiind abuzată în copilărie atât de către tată, cât și de unchiul său, vorbește deschisă, cu un zâmbet larg, despre cele întâmplate în urmă cu aproape 15 ani.
Daria este o tânără de 24 de ani, în prezent masterandă a Universității Sorbona, care din cauza abuzului domestic din copilărie, de când se știe, vrea mai mult. Totul a început la 9 ani, când tatăl ei a început să urmeze o serie de terapii pentru a scăpa de vicii, moment în care abuzul domestic s-a terminat. În acel moment, fetița de atunci, tânăra de astăzi, și-a promis că va ajuta persoanele aflate în situația în care a fost ea. În prezent, Daria lucrează la formarea unei Organizații Non-Guvernamentale contra abuzului domestic în familiile din România și speră ca până în aprilie, anul viitor, să fie gata. Este minunat cum visul unui copil ajunge să fie realitate, cum este în cazul Dariei.
,,Abuzul domestic din familia mea, suprinzător, m-a împins înspre a vrea mai mult. Aveam 9 ani când i-am spus mamei mele că eu, când voi fi mare, voi deschide propriul ONG, care să salveze copilași, care sunt în aceași situație în care eram eu. Lucrez de ceva timp, e greu că am și facultatea pe cap, dar se apropie momentul. E o promisiune de-a mea, iar datorită Fondurilor Europene primite voi anunța curând deschiderea ONG-ului meu, visului meu”, a declarat Daria.
Tristul adevăr este că nu cu toții au parte de ajutor, nu pot fi toți salvați, iar autoritățile, de cele mai multe ori, stau cu mâinile în sân, lâsând totul în mâna sorții. Internetul este plin de astfel de cazuri, de statistici cu numere uriașe. Și, cu toate acestea, statul nu prea face ceva înspre a ajuta persoanele care se confruntă cu astfel de probleme.
