”Cum se acordează tereminul?” am întrebat-o pe Daniela, care s-a întors acasă, la Zalău, pentru a-și lansa cartea”Acordor de teremin”. I-a pasat întrebarea prietene ei bune, încă din clasa întâi, Gabriela, pentru că, zice ea, Gabi e cea mai în măsură să-mi răspundă la întrebare.
”Știi, tereminul e singurul instrument muzical din lume care nu se poate acorda.”
Și tocmai despre asta e vorba în cartea Danielei, despre sinceritate. De ce sinceritate, cum poate fi tereminul sincer?
Tereminul, sau, mai bine zis thereminul, este un aparat inventat de cercetătorul rus Leon Theremin, în 1919, iar ceea ce-l face deosebit de toate celelalte instrumente e că nu trebuie să-l atingi, ca să cânți la el. Instrumentul se foloseşte cu ajutorul a două antene – una orientată în sus, în partea dreaptă controlează înălţimea tonului, iar alta, circulară, foloseşte la controlul volumului. În instrument există două oscilatoare (generatoare de frecvenţe radio), ce produc niște sunete influențate de apropierea omului, care devine un fel de împământare, iar astfel, sunetele produse de instrument sînt o traducere a distanței dintre om și teremin, instrumentul ”văzându-te” cât de aproape ești de el și reacționând ca atare.
Extrapolând puțin, apropierea dintre autoare și ea însăși, dintre ea și ralitatea vieții ei, e ceea ce a creat versurile poemelor din carte. De asta, cartea e, în primul rând, despre sinceritate. Și despre curaj, așa cum bine au remarcat cei doi invitați ai autoarei, la lansarea ei de carte de la Zalău, Medeea Iancu și Valer Simion Cosma. Însă, în primul rând despre sinceritatea curajului de a-ți deschide sufletul în fața cititorilor, arătând lumii cum autismul fiului său a făcut-o să trăiască altfel.
Zgomot de fundal
Sărbătoresc
azi
trei ani de
abstinență.
Ultima dată
am plâns
când m-au înștiințat
– clinic –
băiatul dumneavoastră
nu va vorbi
niciodată.
nicio
m
m
ma
ma
Dar nu pe moment,
ci în
parcarea subterană
când
izbirea capului
– repetat –
de claxon se confunda
ușor cu
declanșarea
sistemului de
alarmă:
Zgomot
de fundal.
E o carte manifest. E o manifestare vie, puternică, sinceră a autoarei, pe care o așază la vedere tocmai pentru a accepta, așa cum lumea nu o face, autismul ca făcând parte din viață.
Lansarea de carte a fost una (la fel ca și Daniela, autoarea) sinceră. Și e printre puținele lansări de carte la care m-am bucurat că am participat. Și încă recitesc, așa cum am făcut-o înainte să apară Daniela la lansare, luând cartea dintre alte câteva exemplare așezate pa masă, pentru cei ce vor vrea să le cumpere, versurile ăstea, care traduc în cuvinte povestea multora dintre oameni:
Și toți ar fi
iisuși
purtându-și crucea cu zâmbet pe via dolorosa,
fără să priceapă de ce,
și noi mamele am fi toate
marii
pe care ei le reneagă, refăcând
zilnic în urma lor traseul golgotei…
