Oamenii care nu citesc se urâțesc. Se vede pe fața omului că nu citește, fiindcă cel care citește are o iluminare pe chip, ceva nobil. Iar în ziua de azi sînt preferate plăcerile brutale și care se obțin repede. Însă, spre deosebire de acestea, literatura nu are efecte adverse periculoase. Asta a spus, printre altele, criticul literar Alex Ștefănescu, cel care a venit în fața publicului zălăuan să arate cu degetul înspre o societate umană tot mai săracă spiritual, în care cei tineri, cei care ar trebui să ia în mâini hățurile societății, ca să poată face ceva inteligibil, ar trebui, în primul rând, să citească. Și a făcut toate astea într-un mod în care oamenii din fața lui să priceapă ce vrea să zică, colorându-și cuvintele, pentru a le conferi o notă de relaxare, astfel încât să ajungă mai ușor și mai repede în lumea celor prezenți în public, într-o notă hazlie, prietenească. Iar asta a cucerit zălăuanii încă de la primele cuvinte ale criticului literar, care a lansat, cu ocazia aceaasta, cartea „Mesaj către tineri. Redescoperiți literatura!”, o ultimă încercare a autorului de a trezi interesul tinerilor pentru literatură.
O sală arhiplină
Nu au fost de ajuns scaunele din încăpere, așa că scaunele de plastic suplimentare au început să treacă dintr-o mână în alta, pe deasupra capetelor, de parcă erau niște păsări cu forme ciudate, scăpate acolo printr-un geam uitat deschis. Și tot nu au fost de ajuns, așa că s-a stat și în picioare, lucru care rar, foarte rar, se poate vedea la genul ăsta de evenimente.
Nu știu câți dintre mulții elevi prezenți în sală au fost acolo din voință proprie, ori ca urmare a unui îndemn al profesorilor, cert e că sala „Dialoguri europene” a Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj a fost arhiplină, majoritatea constituind-o cei tineri, încă elevi. Și, de altfel, ce mai contează cum au ajuns acolo, pentru că, sigur, nu au plecat la fel cum au venit, ci, cred, cu o altă viziune asupra a ceea ce înseamnă literatura, cărțile nemaiînsemnând pentru ei doar manuale școlare, ci și ceva care poate să-ți facă viața mai plină de frumos, în care imaginația să poată fi lăsată liberă să creeze imagini din cuvintele descoperite în paginile cărților.
„M-am ridicat în fața voastră ca să vă arăt că nu sînt bătrân, că mai pot să mă ridic,” a început conferința criticul literar, făcând să apară zâmbete pe fețele celor din public, și, dintr-odată, atmosfera aia de „oare ce ni se dă să facem la extremporal?” s-a transformat într-una informală, caldă, umană, atmosferă al cărei dirijor a știut cum să întrețină căldura, lăsând, firesc, cuvintele să atragă publicul înspre ele.
„Toată viața am trăit cu convingerea naivă că toată lumea iubește literatura”
S-a așezat pe scaun, apoi omul care a citit toată viața – lucru care i se pare absolut firesc, pentru el asta fiind o profesie, fapt pe care îl consideră un privilegiu – a început lecția despre literatură, despre ce ar trebui să însemne literatura, în special pentru cei tineri, cei pentru care a făcut această ultimă încercare de le trezi interesul pentru carte, pentru citit. Și cum să nu facă asta, fiindcă, spune el, „Literatura mi s-a părut ceva atât de frumos, încât am jurat să nu mai spun nimănui cât e de frumoasă, pentru ca literatura să rămână numai a mea. Acuma fac invers, ca și cum destinul m-ar fi ironizat, acuma mă străduiesc să-i conving și pe alții să citească.” Însă, într-o lume în care asistăm la o infirmizare a tinerilor, în care aceștia cunosc vreo 300 de cuvinte, din cele aproximativ 100.000 de cuvinte active ale limbii române, restul fiind gesturi, scriitorul a început să se întrebe dacă mai are cineva nevoie de literatură, întrebare absolut legitimă, având în vedere că smartphoneizarea (și ce dacă nu există cuvântul?) omniprezentă a băgat sub preș, ca pe un gunoi, cărțile, și chiar dacă se mai citește, totuși, se citește puțin, și, mai ales, se citesc cărți de slabă calitate, astfel că trilogiile, „n”logiile cu vampiri și vârcolaci fiind cele care trezesc interesul unor tineri care, încet, dar sigur, încep până și să uite să vorbească, darmite să scrie pe o coală de hârtie, fără tastatura computerizată.
La fel ca ceilalți, am gustat și eu poveștile lui Alex Ștefănescu, însă, spre deosebire de două treimi din sală – cei care îl și vedeau pe cel din fața lor – eu și o treime din public zărindu-l pe scriitor doar atunci când unul din cei doi cameramani prezenți acolo obosea să-și tot mute calabalâcul prin fața publicului, de parcă lumea ar fi fost acolo ca să îl vadă pe el și freza lui la modă. Și așa, renunțând la a mai încerca chiar și să fac poze, grație lui Spielberg de Zalău, parcă am asistat la o piesă de teatru radiofonic, dar una de calitate, care nu numai că a fost plină de povești, dar care a pus punctul pe „i” într-un fel pe care numai unul care a citit toată viața ar fi putut să o facă, și care a stârnit râsete și aplauze sincere în sala arhiplină.
Mesaj către tineri. Cartea
Am citit cele 120 de pagini ale cărții lui Alex Ștefănescu – „Mesaj către tineri. Redescoperiți literatura!”, după ce am ajuns acasă, înainte să scriu materialul de față, și, în timp ce citeam, îl și auzeam pe scriitor, în felul lui, cu mult umor, accentuând cuvintele: „Cine mai are nevoie azi de literatură? Toți avem nevoie, doar că nu știm că avem nevoie.” „Trec, cei mai mulți, absenți pe lângă vitrinele librăriilor. Și nu știu numele niciunui scriitor, cu excepția, poate, a lui Eminescu, în legătură cu care își mai aduc aminte doar că scria versuri și că a murit nebun.” „De ce scriu? Caut un răspuns în adâncul conștiinței mele. Scriu ca să acționez asupra celor din jur, ca să-mi exercit – într-un mod inofensiv – puterea asupra lor.”
Conferința s-a terminat. Mi-am pus aparatul foto, carnețelul și pixul în geantă, apoi, ținând în mână cartea pe care o cumpărasem cu o oră și jumătate mai devreme, m-am așezat la coada care se formase lângă masa la care autorul dădea autografe cu dedicație. „Fii atent, de când tot scriu la computer, nu știu… parcă mi s-a anchilozat mâna,” își scutură mâna criticul literar, scriind, cu răbdare, câte un gând pe cartea fiecăruia dintre cei care se opreau în fața lui, spunându-și, pe rând, numele. Când mi-a venit rândul, m-am trezit prezentându-mă, simplu: un cititor.
Cand acorzi timp si participi la astfel de evenimente trebuie sa-ti asumi un risc. Acela ca subiectul, poate la un moment dat monopoliza discursul intr-o directie personala. As fi preferat sa vorbeasca mai mult despre ideeile, cunostiintele, conceptele, principiile studiate, acumulate in acesti ani petrecuti in preajma cartilor, si mai putin (sau deloc) despre opiniile sau experientele strict personale. De asmenea, am ramas dezamagit si din prisma nominalizarii anumitor persoane ,,mondene” ce tin mai mult de subiecte de tabloide decat de evenimente de cultura. Plus, desi subtila, nu s-a putut trece cu vederea nici latura politica. In general (cu cateva exceptii) abordarea a fost una conforma cu audienta (putin puerila), desi invitatia a fost generala.
Am surprins totusi cateva nuante foarte placute despre literatura care mi-au atras atentia in mod deosebit si m-au facut sa reflectez. La a doua parte a intalnirii cand a luat cuvantul aceea doamna (nu ii retin numele) si si-a inceput discursul, redau aprox: ,,Chiar daca sunt cunoscuta ca sotia pictorului..” am iesit din sala.Fara indoiala apreciez eforturile dnl. Stefanescu de a promova cititul, literatura, alaturi de alti oameni de cultura (G. Pruteanu, la care de asemena am avut privilegiul sa particip la o conferinta)