„Alo, sînt la spital. La Zalău. Cum de ce la Zalău? Păi, măi, așa spital ca la Zalău, nici la București nu este!”

"Alo, sînt la spital. La Zalău. Cum de ce la Zalău? Păi, măi, așa spital ca la Zalău, nici la București nu este!"Evident, titlul nu-mi aparține, ci e parte a unei convorbiri la telefon surprinse pe holurile Spitalul Județean de Urgență Zalău. Și ar fi fost și asta îndeajuns pentru a un articol având ca subiect spitalul zălăuan, chiar dacă am mai scris despre acesta. Și, sincer, e întru totul adevărat, în sensul că, într-adevăr, spitalul din Zalău, față de multe alte spitale din țară, e foarte bine pus la punct – atât curățenia, cât și condițiile din saloane ori dotarea cu aparatură. Unii ar spune că doar atât, că personalul…. Însă, după 10, 14 ore, timp de 12 zile, atât cât am stat acolo, mi-am putut da seama de cum stau lucrurile. Iar asta nu doar prin prisma trăirii proprii, ci, mai ales, așa cum îl văd cei care ajung acolo, ca și pacienți.

Unul din motivele principale al apariției articolului de față îl constituie reacțiile la un articol precedent, având, la fel ca și acesta, ca subiect spitalul. Articol în care întrebam „De ce să scrii despre spital?”. Pentru lucrurile bune de acolo, ăsta a fost răspunsul, și nu pentru „sacii umblători, plini de lămâi stricate, care împrăștie acreală în jur”, o expresie atribuită persoanelor pe care, atunci când le întâlnești, și îndrăznești să le saluți ori să le întrebi ceva, întorc capul, dând ochii peste cap, un fel de „bine, mă, te-ai găsit tu să mă deranjezi pe mine, care-s atât de important…”

Acuma, un articol, ca orice carte, nu se răsfoiește, ci se citește integral, ca să poți să înțelegi ce vrea să spună autorul. Iar asta ține de fiecare cititor în parte. Și mi se pare nelalocul lui să trebuiască să mă justific pentru ceea ce am scris, doar pentru că a fost prost înțeles, justificarea unei scrieri fiind însuși conținutul scrierii în sine. Totuși, ca urmare a valurilor create și a unor reproșuri, unele directe, altele, cele mai multe, prin atitudinea față de mine, dar, mai ales, de dragul personalului de la secția de Chirurgie Generală a spitalului din Zalău, fac precizarea: nimeni din personalul secției respective nu a fost inclus în categoria „sacilor cu lămâi”, ba, dimpotrivă, sînt acele persoane despre care am scris ca exemplu pozitiv (deși, sincer, după 12 zile acolo, una, hai, două persoane de acolo, sînt candidate serioase la rolul de „saci cu lămâi”). Totuși, de ce atâta supărare? Adică, sincer, există vreo instituție, care să aibă mai mult de o duzină de angajați, în rândul cărora să nu existe astfel de „saci”? Nu cred că e careva să poată susține asta, obiectiv. Nu de alta, dar e vorba despre natura umană.

Revenind la secția de Chirugie Generală, ca rezident de nevoie, timp de 12 zile, pot să spun… numai de bine. Dar nu asta contează, părerea personală. Știi cum poți să-ți dai seama despre cum „merg lucrurile” într-un loc sau altul, la spital, în cazul de față? După felul în care văd asta cei de pe patul de spital, cei mulți. Și, în timpul petrecut acolo, pentru că ” mă, mi-i drag ficioru’ aista, cum stă el aicea, cu noi”, așa cum îi auzeam vorbind pe cei din salon, atunci când credeau că nu-i aud, ori pentru că mi s-a întâmplat, de foarte multe ori, ca pe holul spitalului, lumea să vrea să intre în vorbă cu mine, mi-am putut face o părere solidă despre spitalul zălăuan, în general, și despre secția de Chirugie Generală, în special.

În tot timpul petrecut acolo, nu  am auzit, niciodată, pe cineva vorbind de rău ori nemulțumit de medicii chirurgi de acolo. Dimpotrivă. Chirurgii sînt priviți cu foarte mult respect:

„Uite la el. Îl vezi? A operat șase ore, după care a mai reparat o hernie, și e fresh. Îl vezi? Trebuie să fie tare devotat meseriei lui, ca să poată fii fresh după atâtea ore de operat. Ce poți să mai zici…”

„Api, ăștia-s oameni adevărați. Că n-am auzită pe nime’ să se plângă de ei. Ia, io vin a treia oară la operație, și tătu-i bine.”

„Am fost diagnosticată cu piatră la bilă, aici, la Zalău. După care, m-am dus la Cluj, că așa mi s-a zis, că acolo-i mai bine să mergi, că-s doctori mai buni. Am ajuns acolo, și mi-au spus că n-am nimic, că nu știu ăștia din Zalău ce vorbesc. M-am întors acasă, și, după două zile, am făcut o criză serioasă. Mâine mă operează. Cam asta-i și cu Clujul…”

Cât despre asistente… Ele sînt acolo să ajute. Pe toată lumea. Nu contează că, uneori, cel din pat e nespălat de multe zile și că pute, ori că  are păduchi, ori că e recalcitrant. Ele îi îngrijesc pe toți. Așa cum știu fiecare dintre ele, după pregătire și, mai ales, în funcție de gradul de compasiune și grijă față de celălalt al fiecăreia. Însă sînt acolo să te ajute, că-i zi, că-i noapte. Iar fără ele, asistentele, un spital nu ar putea funcționa. Așa, într-o zi, două, poate nu-ți dai seama de cât de importante sînt ele în tot angrenajul ăsta spitalicesc, însă, după 12 zile, poți să-ți faci o părere solidă. Așa cum mi-am făcut și eu. Concluzia? Respect! Mai ales că sînt printre ele și asistente care, atunci când când vorbesc cu tine, o fac cu căldură, la fel ca Victoria Chira ori Mihaela Găitan și încă vreo două al căror nume nu l-am reținut, dar care m-au făcut să mă simt „binevenit”. Iar asta ține de omenie, de partea frumoasă a ceea ce înseamnă să fii om. Și nu ai cum să nu respecți asta.

Succint, se pare că, în sfârșit, încetul cu încetul, când vine vorba despre spitalul din Zalău, poți să spui „așa da”. Asta nu înseamnă că totul e „roz”. Nu. Și atunci când se dau rateuri, trebuie să iei atitudine, și să spui ce ai de zis. La urma urmei, libertatea cuvântului, comunicarea stă la baza a ceea ce înseamnă societate umană. Iar dacă nu spui ce ai de spus, și când e de bine, și când e de rău, o să o facă alții pentru tine. Și, fii sigur, o să fie departe de adevăr.


Susţine
   DONEAZà  
contribuind la promovarea unui altfel de jurnalism!
Orice sumă contează!

Mihai Calin Paval
RO53INGB0000999901462814
ING Bank

      REVOLUT: @calinpaval      

Asociaţia Reporter pur şi simplu
CIF: 27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank

Credem, sincer, că se poate face
jurnalism fără circ mediatic, de oricare ar fi acesta.
Un jurnalism care să promoveze frumosul.

5 thoughts on “„Alo, sînt la spital. La Zalău. Cum de ce la Zalău? Păi, măi, așa spital ca la Zalău, nici la București nu este!”

  1. Cancerul e vindecabil,eu am avut carcinom gr 4,polipi cu metastaze pe colon,cancer gr 2 la ovar cu proliferare la endometru,asta in 2008,traiesc,n am tratament,sint ok.La oncologie Zalau sa te feresti de d na dr Pop,in rest toata stima.

  2. Ce ridicati in slavi spitalul ? Sa va fereasca D-zeu sa ajungeti pe-acolo !!! Ca si invatamantul, juridicul, si sanatatea e la pamant, asistentele iau salar pt a te ingriji, aceeasi oameni cum zici paduchiosi, jegosi care put … ajung si la celelalte departamente, asa ca sa ne fie cu iertare, aceasta ni-e societatea si dupa ea traim, Ne-am obisnuit cu lucrurile vechi din spital, ne miram de confort….era cazul mai demult sa se reabiliteze epava din Zalau, doctorii sa nu ne mai trieze dupa fata noastra si sa-si faca serviciul constiinciosi dupa juramantul depus, nu sa opereze numai cand vad plicurile primite Sa va fie rusine ca vorbiti asa de pacienti, mi-e rusine ca sunt roman ! 🙁

  3. Dada , de oncologie mai bine stai departe, asistentele din punctul meu de vedere is ok, dar doctoritele ni stiu daca au de a face cu oncologia , dar ce conteaza….. Cancerul oricum nu se poate vindeca , asa ca , incasam niste plicuri si in rest fie ce a fi …..

  4. Rizea sa-si masoare lungul nasului ! Jigneste , fara sa stie ce este in spatele suferintelor unei persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *