Sînt 70 de ani de când primii elevi au trecut pragul Școlii Profesionale de Ucenici, actualmente Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău. Acuma, nu știu cum era acum 70 de ani, dar știu cum a fost acum 25 de ani, și știu cum e acum. Ce s-a schimbat? În afară de faptul că, de 25 de ani încoace, sistemul educațional românesc e într-o degringoladă totală, din cauza bâjbâielii de neînțeles a guvernanților? S-a schimbat felul în care un profesor înțelege ce înseamnă să fie profesor. Iar asta se reflectă cel mai bine din atitudinea pe care o au elevii față de acei profesori (e drept, puțini la număr) care au ales să fie altfel și să facă ceea ce, de fapt, ar trebui să facă un profesor: să îl ajute pe elev să descopere și, mai ales, să se descopere.
“Lasă-mă pe mine, mai bine vorbește cu elevii, că ei sînt cei care trebuie să fie încurajați și promovați, că ei sînt cei care merită atenție”, mi-a spus profesorul Mirel Matyas, atunci când am intrat în sala 13A, acolo unde, pe fondul muzical Anotimpurile a lui Vivaldi, a fost organizată expoziția de fotografie “Anotimpuri”, dedicată aniversării a 70 de ani de existență a Colegiului.
De ceva vreme încoace, la API există o aplecare înspre arta fotografică, nu doar a unor profesori, ci și a câtorva elevi de acolo. Iar asta a făcut posibilă expoziția de față, una colectivă, care a reunit fotografii realizate de prof. Man Cristian, prof. Matyas Mirel, Barna Robert, Criste Marius, Fodoca Cezar Gabriel, Giurgiu Denis și Mastan Claudiu Andrei. Și, așa cum scrie pe unul din afișe, cel care a adus fotografia la Colegiu a fost Cristian Man, iar de atunci, mai ales prin munca și pasiunea lui Mirel Matyas, arta fotografică a devenit un fel de carte de vizită a celor de la API. Iar meritul colegiului API nu este acela că acolo există și activități extracurriculare, pentru că acestea există și în alte unități de învățământ. Meritul celor de la colegiul API este, mai degrabă, acela că împărtășesc ceea ce fac și cu alții, arătând că, dacă se vrea, se poate face și o altfel de școală.
“E un liceu minunat, cu profesori minunați”, a spus unul dintre elevi. Iar asta, pentru orice profesor, este (ori ar trebui să fie) cea mai mare reușită – recunoștința și respectul celui care îi este elev. Și toate astea, în cazul de față, pornind de la pasiunea de a face fotografii, pasiune care, deja, e mai mult decât un hobby pentru cei implicați în proiect, atât profesori, cât și elevi.
“Am vrut ca sala 13A să fie un altfel de sală de clasă”. Așa a spus directorul Colegiului la vernisajul expoziției. Și s-a reușit. Și toate astea datorită, în primul rând, celui care a înțeles că fotografia, arta fotografică, poate fi o cale de a ajunge aproape de elevi, de a-i face pe aceștia să vadă și dincolo de băncile școlii, să înțeleagă că școala nu înseamnă doar teme, teze ori învățat materii pe de rost, ci înseamnă să înveți să descoperi și, mai ales, să te descoperi. Iar acel cineva este profesorul de matematică Mirel Matyas.
“Lasă-mă pe mine, mai bine vorbește cu elevii, ei sînt cei care merită atenție”, mi-a spus atunci când am intrat în sala 13A. Da, așa e, elevii sînt cei care merită atenție, însă prin ei ajungi la cel care i-a făcut să merite atenția celorlalți, și anume profesorul, cel care le-a arătat că școala înseamnă mai mult decât băncile școlii.
