Să umpli patru săli cu lucrări nu e ușor, mai ales dacă vrei să fie și ceva deosebit. Și, pentru prima dată, după mult, chiar foarte mult timp, la un eveniment cultural de genul acesta sălile de expoziție au fost pline, publicul, de toate vârstele, participând nu doar la vernisarea propriu-zisă a expoziției, ci rămânând și după ce s-au terminat luările de cuvânt, ca să admire lucrările expuse în cele patru săli care au găzduit expoziția. Iar asta, poate, și datorită faptului că, pentru prima dată după peste 20 de ani de la ultima ediție a Salonului de toamnă, publicul sălăjean a avut ocazia să participe la o expoziție colectivă a artiștilor plastici sălăjeni, o expoziție care va putea fi vizionată pe tot parcursul lunii noiembrie.
Artiștii plastici nu au vorbit prea mult, pentru că, așa cum spunea sculptorul Sepsi Iosif, „de fapt, artistul plastic e cam ursuz atunci când trebuie să vorbească în public, ori, și mai rău, atunci când trebuie să-și prezinte lucrările. Lucrările trebuie să vorbească în locul nostru.”
„E vibrant, plin de culoare, de forme, de stiluri. Eu cred că lumea rezonează la asta”, a spus Keresztes Robert. Și a avut dreptate. Îți puteai da seama de asta chiar și doar privindu-le pe elevele Liceului de Artă Zalău, purtând cu ele tuburile acelea din plastic în care se transportă picturi ori desene, oprindu-se în fața câte unui tablou și imaginându-și cum vor arăta, cândva, lucrările lor în expoziție. Ori ascultând spusele unora din public, care, privind lucrările expuse, spuneau, mai mult pentru ei înșiși: „Da, foarte faine”.
Cele patru săli de expoziție au prins viață, pentru ceva timp, cei din public, împreună cu artiștii plastici, amestecându-se cu peisajele lui George Rădeanu, portretele realizate într-un stil inconfundabil ale Ralucăi Cirți, nebunia colorată originală a lui Keresztes Robert, contrastul puternic, viu, al picturilor lui Alexandru și Rodica Pojar, sinceritatea lucrărilor lui Longodor, pânzele deosebite ale lui Gheorghe Ilea, al cărui ștergar părea aievea, amprenta coloristică a lui Szabo Attila, natura statică luminoasă a culorilor de apă ale lui Adorján Ilona, personajele umane „împietrite” ale lui Sepsi Iosif…
Despre artiștii plastici sălăjeni s-ar tot putea vorbi. Însă, dacă vrei să faci cunoștință cu ei, cel mai bine e să treci pragul expoziției „Salonului de toamnă”, acolo unde lucrările acestora îți pot spune, fiecare, ce are de spus.
Da, după mult timp, sălile de expoziție au fost pline. Și tocmai pentru că publicul a făcut, în sfârșit, pasul acesta, de a participa la genul ăsta de eveniment cultural, Salonul de toamnă trebuie să aibă continuitate. Cine știe, poate că, într-un final, cultura, arta, vor fi cele care vor lua locul superficialului, clișeului și grobianismului, cele care guvernează, din toate punctele de vedere, societatea românească.