Arta de a citi în piatră. Povestea din și dintre cioburi. O expoziție faină

Un ciob de ceramică e, până la urmă, un simplu ciob. Și chiar dacă pe acel ciob există ceva inscripții, indiferent cât de vechi, rămâne doar un ciob. Și atunci, cum poți să faci o expoziție având ca subiect principal cioburile? Răspunsul a venit de la sine, în timp ce ascultam cu urechile ciulite istoria pe scurt referitoare la câteva cioburi descoperite la Porolissum: povestea. Și când zic poveste nu mă refer doar la povestea în sine, la narațiune (deși e o adevărată artă să faci o poveste din orice). Mă refer și la datele științifice, la rezultatul cercetărilor, oferite publicului aflat la vernisajul expoziției tot sub formă de poveste. Iar asta – să faci din niște date o poveste cursivă, care să capteze atenția – e mare lucru.

„Graffiti de altădată. Scrisul cursiv la Porolissum în epoca romană”, așa se numește expoziția al cărei vernisaj a avut loc în Beciul Cultural al Muzeului Județean de Istorie și Artă  Zalău. O expoziție gândită și organizată de arheologul Dan Deac.

Mă duc cu păcere la evenimentele culturale care au loc în Sălaj, și nu numai. Însă, după ce am fost la atâtea expoziții la Muzeu (mai toate faine), ce ar mai fi fost de văzut, cu ce aș mai putea fi surprins? În niciun caz cu niște cioburi. Ori, cel puțin, așa mi-am zis înainte să aibă loc vernisajul.

”Pentru mine, Dan este un cititor în piatră. Eu așa îl văd”, a spus în deschiderea evenimentului Corina Bejinariu, managerul Muzeului.

”Cum adică cititor în piatră?”, mi-a trecut, imediat, prin minte?

Răspunsul l-am aflat ascultând povestea acelor cioburi, pe care Dan Deac a amestecat-o cu datele științifice în așa fel, încât am ascultat-o cu atenție de la început, până la sfârșit. Iar asta e mare lucru. Și, de fapt, dacă e să mă întrebați care e elementul principal într-un astfel de eveniment, pot să vă zic fără doar și poate: omul. Cel care a gândit și care e naratorul acelei expoziții. Și, da, trebuie să ai ”ceva” ca să poți lega exponatele de o poveste. Și nu e vorba doar despre programul modern (deși dechi de peste 10 ani) folosit pentru a citi trecutul. Mai e ceva.

Cred că e prima oară când până și luările de cuvânt (de cele mai multe ori formale, ale invitaților ”oficiali”) s-au așezat în povestea expoziției. Și așa ar trebui să fie la orice eveniment. Prin ceea ce spui să contribui la poveste, să te încadrezi în subiect în așa fel încât să îndrepți atenția asupra evenimentului în sine.

Despre ce e vorba în povestea fragmentelor ceramice expuse în Beciul cultural al Muzeului? Pe scurt, despre gânduri, scrisori scrijelite pe ceramică de soldații armatei Imperiului roman aflați în serviciul militar în Dacia romană, mai exact la Porolissum.

În primele șase luni, recruții, indiferent de rangul lor, trebuiau să învețe să scrie și să citească în latină. În primul rând din motive practice, pentru a putea înțelege ordinele pe care le primeau.

De aici a început povestea lui Dan Deac: ”Am ales să expunem câteva rezultate ale soldaților. Sînt, în principal, nume ale acestora scrise pe vase ceramice pentru a-și indica posesia vasului respectiv.Mai ales că ei stăteau la comun, în barăci, câte 100, timp de 25 de ani.”

Cum să faci o expoziție care să atragă atenția expunând niște cioburi, fie ele și cu inscripții vechi de 2000 de ani? O mai spun o dată: creând o poveste.

Ca să poți să vezi expoziția asta așa cum trebuie, e neapărat nevoie să auzi și povestea ei. Dacă nu îl aveți pe Dan Deac acolo, atunci citiți ce scrie pe afișele puse la vedere acolo. Și o să vă faceți o idee. Dar, totuși, dacă mergeți la expoziție (și mergeți, că merită), căutați-l pe Dan Deac. O să vă placă povestea fragmentelor de texte pe de cioburile de ceramică. Și atunci o să vedeți nu doar cioburile acelea, ci și soldații care au scris acele rânduri. O să fie ca o carte citită cu voce tare.

Foarte faină expoziția, mai ales povestea din și dintre cioburi.