Știam că lucrările artiștilor plastici prezenți la Simpozionul de Arte Vizuale de la Jibou vor fi expuse în incinta Grădinei Botanice, așa că îmi făcusem deja o idee despre cum ar putea fi, însă, când am ajuns acolo, rezultatul a fost peste așteptări. Aleile mărginite de verdele plantelor au fost împodobite cu lucrări de artă, ori lucrările de artă au fost împodobite cu verdele naturii. Artă în natură. Ce-ar putea fi mai mult de spus?
Mai era ceva timp până la vernisarea oficială a expoziției, așa că am profitat de ocazie și m-am plimbat puțin printre lucrările expuse, să văd ce și cum, ba, mai mult, am sărit și un gard pentru a putea ajunge la sculptura încă neterminată a lui Dorel Morar. “La șase dimineața dădea drumul la flex și începea să lucreze. Teroare totală pentru ceilalți”, spune zâmbind unul din participanții la simpozion. Da, așa-i cu creația. Că e miezul nopții sau șase dimineața, n-ai ce face decât să dai curs chemării interioare.
Lucruri de spus
Miercuri, 21 august, puțin trecut de șase după amiază, s-au strâns vreo 30 – 40 de oameni, toți din mediul intelectual, după cum îmi spune Zoli, jibouan get-beget, așa că se formează un fel de careu mai strâns – “vom face totul fără microfoane”, spune Florin Gherasim, curatorul expoziţiei.
O libelulă verde, se învârtea curioasă în careul format. Am urmărit-o cu privirea pentru un timp. Oare ce a atras-o acolo? Să fi fost o muză?
Apoi încep luările de cuvânt, luări de cuvânt care, spre deosebire de cele ale întâlnirilor “neartistice”, sunt firești și fără “lemn în limbă”, făcând totul să pară mai mult o întâlnire între cunoscuți. Nu o să redau ce a spus fiecare, însă unele lucruri trebuie spuse. Astfel, în “scurta” sa introducere în arta contemporană, Ioan Augustin Pop a arătat cu degetul un lucru important: “De ce nu sunt cunoscute astfel de manifestări? Din vina, în primul rând, a mass-media locală.” Și, fiindcă sunt în mediul ăsta de mai bine de 12 ani, n-am cum să nu-i dau dreptate. Mass-media promovează doar “Șoc! A murit ăla” sau “Șoc! Ăla a violat-o pe aia” sau “Șut și goool. Unu la zero pentru nu știu cine din liga ‘nșpea de fotbal”. Iar asta, cel puțin în Sălaj, chiar dacă se plătește mass-media locală, poate nu toată, dar sigur o parte a ei, de către anumite instituții, pentru a scrie-promova activitățile artistice și culturale. Evident, dacă sunt plătiți, lucrătorii din mass-media (să-mi fie cu iertare, dar mi-e greu să-i numesc jurnaliști) scriu cum pot despre astfel de lucruri, dar numai în timpul programului. În rest, cui îi pasă? Așa se face că la Simpozionul de la Jibou, pentru că, nu-i așa, programul de lucru s-a terminat, presa a lipsit. Noi, Sălajul pur și simplu, am fost acolo pentru că încercăm să facem și altceva, să promovăm frumosul. Că nimeni nu pare a aprecia asta, în afară de cititorii noștri, e mai puțin important.
Un alt lucru care a fost subliniat a fost legat de sprijinul financiar oferit desfășurării evenimentului. Mai exact, fără sprijinul consistent al Centrului de Cultură și Artă – adică al lui Daniel Săuca, directorul instituției, acest simpozion nu ar fi existat. Și, dacă privim puțin retrospectiv, până acum, sprijin financiar din partea Consiliului Judeţean s-a oferit cu precădere activităţilor sportive, iar asta cam lasă loc multor semne de întrebare. Deci, cu atât mai mult e de apreciat sprijinul oferit de Centrul de Cultură, lucru menţionat, pe bună dreptate, de mai mulţi dintre participanţii la simpozion.
E nevoie de artă
E uşor să-ţi dai seama că cei care au creat acele lucrări sunt profesionişti, chiar şi doar văzute prin ochii unui simplu privitor. Tehnică, stil, compoziţie. Toate sunt prezente în lucrările expuse. Ar fi chiar nelalocul lui să încerci să descrii în cuvinte ceea ce au vrut să exprime prin lucrările lor artiştii plastici, repet, profesionişti. Toate lucrările expuse au ceva de spus, iar tu, ca privitor, încerci să le desluşeşti ori să le priveşti simplu, fără gânduri. Însă, ca de obicei când fac cunoştinţă cu arta – şi nu pentru că, neapărat, ar fi mai bune decât celelalte, poate doar pentru că s-au intersectat cu persoana mea atunci când atenţia nu mi-a fost distrasă de altceva – unele lucrări mi-au atras atenţia, mie, privitorul: Lucrarea lui Ioan Horvath Bugnariu, pentru modul în care a folosit alb şi negru ca să coloreze tabloul; superbele nuanţe coloristice ale lucrării lui Ioan Augustin Pop; firescul nefiresc al picturii lui Radu Şerban; compoziţia cromatică a picturii lui Beata Bebel; tabloul viu înflorat al Corinei Horvath Bugnariu.
Poate, dacă cei care conduc judeţul îşi vor îndrepta puţin atenţia şi către artă şi cultură, Simpozionul de Arte Vizuale de la Jibou va avea continuitate. Poate că vor găsi timp să vadă că există şi oameni care au ceva de spus sau arătat, iar evenimentele culturale o să-şi facă loc în cotidianul gri al societăţii româneşti. Pentru că, în lumea asta strict materială, în care interesele financiare sunt mai presus de orice, e nevoie şi de artă. Nu de alta, dar măcar aşa, ca un semn că spiritul uman e încă treaz.
