Beciul vechi cu artă – Grădina din vis/Visul din Grădină

arta_in_gradina__8_Beciul acela lung și oarecum întunecos, chiar dacă luminat destul de bine, acolo unde trebuia, adică în zona cu lucrările de artă expuse, nu e tocmai un spațiu adecvat pentru un astfel de eveniment, și, totuși, tocmai asta a făcut ca genericul sub care s-a desfășurat a III-a ediție a Simpozionului de Arte Vizuale de la Grădina Botanică din Jibou (Grădina din vis/Visul din Grădină), 26 august – 5 septembrie 2014, să prindă viață. Cel puțin din punct de vedere personal. Pentru că, așa, cu grădina din vis la vedere, catacomba aceea a devenit un fel de extensie a fiecărui vis din grădină a celor care au lăsat imaginația să se transpună în artă vizuală.

arta_in_gradina__13_arta_in_gradina__10_

Opt artiști

Ca de obicei, Florin Gherasim, curatorul expoziției, a avut multe de spus, dar discursul-fluviu al acestuia, pentru cine a vrut să-l asculte, a fost plin de informații, și nu e vorba despre prezentarea în sine artiștilor plastici, ci despre acele amănunte care au avut darul de a crea o punte între tine, cel din public, și cel din fața ta, care și-a expus pe pereții catacombei visul din grădină. Așa ai putut să afli că Eugen Moritz, atunci “când găoacea s-a spart azi dimineață, a scos cinci lucrări”, ori despre timbrele vechi presate în hârtia pe care și-a expus “Ierbarul” Lucian Muntean, care, deși geolog de profesie, e, în primul rând, un artist plastic. Sau despre invitatul special al evenimentului – Borgó, cel care a terminat de pictat cu puțin timp înainte ca vernisajul să înceapă, cel care a fost de patru ori campion de lupte al României, iar acum este profesor de pictură în Eger, Ungaria. Evident, acei puțini reprezentanți ai presei sălăjene s-au repezit să-i ia interviu acestuia din urmă, odată terminate luările de cuvânt, un fel de meteahnă de om superficial, căruia invitatul străin îi acaparează toată atenția. Da, Borgó e un tip carismatic (eu l-am asemănat cu Fish, muzicianul), iar lucrările lui au ceva aparte, dar toate lucrările celor prezenți au ceva aparte, iar evenimentul cultural a avut chintesență tocmai datorită diversității de exprimări artistice și pentru că toți artiștii plastici sunt, ca exprimare artistică, profesioniști. Și pentru că tot a venit vorba despre ei, cei care au participat la Simpozionul de Arte Vizuale de anul acesta sînt: Borgó, Andrei Florian, Eugen Moritz, Radu Șerban, Florin Gherasim, Cristina Gagiu, Blanca Alina Pop, Lucian Muntean.

arta_in_gradina__7_arta_in_gradina__3_

35 de moduri de exprimare artistică

Acuma, cuvinte din partea artiștilor (evident, cu excepția lui Florin Gherasim, cel care și-a luat cel de-al doilea doctorat din cariera universitară) au fost puține, mai puțin Radu Șerban, care, fiind de-al locului, a fost un fel de gazdă-purtător de cuvânt. Oricum, pentru asta există publicul, presa (atât și așa cum e), rolul artiștilor e acela de a crea și a împărtăși și altora creațiile lor. Și chiar dacă, așa, la prima vedere, totul părea o întâlnire între prieteni (și mă refer la artiști), care s-au adunat ca într-un fel de tabără, ei, bine, tabăra asta a scos la iveală lucrări deosebite. Iar pereții vechiului beci au prins culoare, au căpătat esență, cu petele acelea vii agățate acolo, din loc în loc, fiecare pată de culoare cu felul ei de a însufleți ideile, visele din grădină ale celor care au participat activ la Simpozion. Iar tu, cel din public, ai putut să admiri Peisajul Blancăi Alina Pop, Frunzele în Grădină ale lui Radu Șerban, Japanese Garden a Cristinei Gagiu, Visarea lui Eugen Moritz, Ierbarul lui Lucian Muntean, ori picturile abstracte ale lui Borgó. Iar dacă le-am amintit doar pe acestea e doar pentru că atât am apucat să-mi notez, uitând, de multe ori, că-s acolo și ca să-mi iau notițe, nu doar să privesc. Oricum, expoziția va avea loc acolo timp de o lună, până în 4 octombire a.c., așa că, dacă vrei să faci cunoștință cu arta de calitate, ai încă timp să treci pragul expoziției.

Am mai rămas puțin la o vorbă, cu proiecția fotografiilor suprapuse în fundal, apoi am luat-o încet către ieșire. Și pentru că tot s-a făcut toată treaba asta culturală într-un cadru prietenesc, la sfârșit, toți cei prezenți au fost invitați la o porție de sarmale, un suc, o țuică, fiecare după poftă. Simplu, degajat, așa cum ar trebui să și fie, de altfel, pentru că întâlnirile dintre artiști și public ar trebui să fie, în primul rând, prietenești. La urma urmei, fără public căruia să-i împărtășești creațiile tale, arta ar rămâne, într-un fel, neîmplinită.

N-am rămas la masă, dar pentru că lui îi plăcea să rămână la povești și pentru că amintirile au prins viață, l-am lăsat acolo pe Zoli, la fel ca la ediția precedentă a Simpozionului, undeva, printre petele de culoare așezate, din loc în loc, pe pereții vechiului beci.


Leave a Reply

Your email address will not be published.