– Un legătură la 2 lei. Trei legătură la 5 lei, le spunea femeia, celor care treceau pe lângă ea, arătându-le trei legături de ceapă.
– Un legătură la 5 lei, morar la 1 leu, continua femeia să-și etaleze marfa pe care o avea de vânzare.
Stătea pe trotuar, lângă un supermarket, acolo unde oamenii intrau unul după altul. Nici la intrare, nici la ieșire nu reușea femeia să îi facă pe oameni măcar să o privească.
Îmbrăcată cu un jerseu verde, tricotat probabil de către ea, cu o fustă închisă la culoare și o năframă pe cap, femeia, aplecată de spate, își recita monologul privindu-i pe oamenii care treceau pe lângă ea, când în dreapta, când în stânga. Nu făcea asta cu disperare, deși era ușor să îți dai seama că bănuții pe care îi putea lua pe cele câteva produse îi erau mai mult decât necesari. Stătea cu 3 legături de ceapă într-o mână și două de ridichi în cealaltă. Lângă ea, pe jos, avea o plăsuță cu câteva legături de mărar și pătrunjel. Atât. Era evident că erau culese din grădina ei.
Îi privea pe oameni cu ochii mari, încercând să se îndrepte de spate, să stea demnă în așteptarea unui răspuns. Degeaba.
Știind că nu am bani la mine, am trecut prin fața ei fără să mă opresc. Apoi, după câțiva pași m-am oprit. Am căutat în buzunar și am găsit 8 lei. M-am întors și m-am îndreptat către femeia aplecată de spate. M-a văzut și a știut că o să cumpăr ceva. Brusc, în demnitatea ei simplă, ochii i s-au luminat.
– Un legătură la 5 lei, mi-a arătat un boț de ridichi.
– Dați-mi-le, vă rog.
– Ia, ni, puneți în punga asta, mi-a întins o punguță uzată.
– Mulțumesc. Köszönöm, i-am spus, accentul ei maghiar fiind evident.
I-am dat 8 lei, atât cât aveam. Am plecat de lângă ea cu un nod în gât. Aș fi vrut să o iau în brațe, să îi alin puțin, măcar pentru câteva secunde, anii aceia mulți care o aplecau de spate. Nu am făcut-o. În lumea asta oamenii nu doar că nu mai știu să se îmbrățișeze, dar nici măcar nu știu să se privească unii pe alții cu căldură, zâmbind cât de cât. Da, există oameni care își păstrează umanitatea la vedere, dar sînt puțini. Cei mai mulți sînt… de fapt au ajuns să fie doar niște aplicații ambulante. Că așa e ”mersul lumii”. Dacă nu mai erau și alți oameni pe stradă, sigur aș fi îmbățișat-o. Iar femeia ar fi știut de ce. Așa, îmbrățișarea mea i-ar fi gonit și mai tare pe necumpărătorii-de-la-oameni-simpli-doar-de-la-supermarket.
”Cumpărați, bă, o legătură de ceapă”, strigam în sinea mea, privind cum oamenii trec nepăsători. ”2 lei. Nu contează că v-ați umplut plăsoaiele la supermarket. 2 lei pentru femeia asta poate însemna că are cu ce să își cumpere medicamente, că nu o să o mai doară zilele bătrâneții. 2 lei, bă! 2 lei…”
