Case tradiționale sălăjene: Casa Birăiții din Iaz – construită la începutul anilor 1900, acum cochetă, îngrijită, gata să primească oaspeți

Prima senzație, atunci când intri în camera mare, e cea a unei case primitoare, gata pregătită să primească oaspeți. O cameră care, sincer, chiar te îmbie la un popas acolo, în Casa Birăiții din cadrul Muzeului de Artă Populară a Ligiei Alexandra Bodea. Mai ales că, în micul hol, ușița deschisă a cuptorului e ușor afumată, semn că e folosit. Și chiar e, aici se coc, destul de des, cozonaci și pâine, iar pe sobă se face de mâncare. Iar asta nu are cum să nu te îmbie să stai. Adică, altfel spus, cui nu i-ar plăcea să stea la o poveste (și cu Ligia ai cu cine), în camera frumos aranjată, curată, așteptând să fie gata mâncarea?

”Aici, în timp, o să fac să fie o casă unde, pentru o anumită perioadă din an, să poți să locuiești”, îmi spune Ligia. ”Asta nu e doar o casă pentru muzeu, facem habe, șezători, se și gătește aici”.

Dacă stai de vorbă cu Ligia, îți dai seama că pentru ea casa asta nu e doar o casă muzeu, ci mai mult de atât, un loc pe care vrea să-l păstreze viu. Iar asta se răsfrânge asupra casei, dându-i un aer cald, primitor, și nu are cum să nu îți placă și să nu îți dorești să poposești aici, măcar pentru câteva zile. Aici, în camera mare, unde micul radio cu lămpi îți ține companie în surdină, și unde stau atârnate de grindă o lampă gătată (sau sfeșnic) și niște ornamente care, cândva, erau folosite în loc de pom de Crăciun. Ori dincolo, în camera mică, care era ținută de mândreț, și unde, cândva, era comandament german, de unde se trimiteau informații de război. Acum, în camera mică, hainele atârnate pe o rudă de lemn îți transmit o senzație de pace, de liniște.  

Casa a fost construită la începutul anilor 1900, de Dumitru Lupou, şi a fost înregistrată în Registrul Comunei Plopiş în anul 1918. Acesta a fost primar al comunei Plopiş timp de 25 de ani neîntrerupt, între 1910 şi 1935, atât în perioada Imperiului Austro-Ungar, cât şi după înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, până la moartea sa, în anul 1935. În maghiară, primarului i se spune „birau“, sau ”birău”, cum a fost preluat în românește. După moartea primarului, casa a rămas soţiei acestuia, birăiţei / birăiții, de unde și numele casei.

În anul 1944, în casă s-a instalat, pentru șase luni, comandamentul german. Pentru că erau oameni înstăriți și își permiteau să primească în gazdă, după război aici au locuit mulţi dintre intelectualii ce s-au perindat prin comuna Plopiş, profesori la școala din sat, doctori, ingineri.

În anul 2012, casa Birăiţii din Plopiş a fost cumpărată de familia Bodea Alexandru din localitatea Iaz şi relocată la nr. 63, în perimetrul Muzeului Ligiei Alexandra Bodea.

”Ideea de a reloca această casă mi-a venit în anul 2012; fiind într-o plimbare împreună cu tatăl meu prin localitatea Plopiș, am zărit o casă care avea o arhitectură mai interesantă. Nu știam nimic despre ea, dacă locuiește cineva în ea…. mi-a fost dat să aflu că această casă urma să fie demolată, fiindu-i luat locul de o altă construcție, nouă.

Nu am stat pe gânduri și am ajuns cu proprietarii la înțelegerea de a cumpăra casa și de a o reloca în Iaz. Am angajat o echipă de meșteri care au demontat casa, ea fiind din bârne și lipită cu lut. Această casă a fost a primarului din Plopiș, Lupou Vasile, poreclit Vili, care a fost primar în perioada 1910-1935. În localitate la primar îi spuneau birău, iar după moartea acestuia, soției i-a revenit porecla de birăița, și astfel casa se numește acum casa birăiții.

Am folosit la reconstrucţie doar lut, paie, apă şi var, fără ciment, iar de jur-împrejurul casei am făcut un gard de nuiele. Am apelat pentru asta la un meşter din Iaz, care mi-a spus că nu mai făcuse asta de 40 de ani”, spune Ligia, proprietara casei.

………..

Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Asociația Sinaptica – București, implementează proiectul cultural „Traseele Caselor Tradiționale Sălăjene” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *