Case tradiționale sălăjene: Casa bunicii de la Iaz, din respect și dragoste față de bunica

De la casa asta a început totul. De aici a pornit proiectul care, în timp, avea să devină Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea de la Iaz. Un loc unde timpul s-a oprit. Iar asta datorită Ligiei.

”Eu, la început, la 11, 12 ani, nu voiam să fac muzeu. Eu nu voiam să i se dărâme casa, din dragoste și respect față de bunica mea , pe care am iubit-o foarte mult. Și de la obiectele bunicii, pentru că eram atașată de ele, le-am păstrat, apoi am început să adun de la oameni, de la femeile din sat. Mergeam cu bicicleta, în vacanța de vară. Am făcut toate astea de drag”, spune Ligia. Și se vede asta, se vede ”dragul” în felul în care e îngrijită casa, în felul în care îți povestește despre casă, despre bunici, despre sat și viața la sat, până la urmă.

În vară a zugrăvit, făcând o reorganizare. Pentru că vrea să țină casa cât mai vie, cât mai aproape de cum era odată. Iar lucrurile care au aparținut familiei sunt ca o carte de istorie a familiei: lada și lădoiul, patul cu perne, cuvertura de pe pat, icoana, pătuțul de copil, ștergarele sunt foarte vechi (până în perioada războiului), din care unele i-au aparținut străbunicii, o litografie din 1897, reprezentând Judecata de apoi, cutia de scule pentru lădari, pe care stră-străbunicul Ligiei și-a scris numele: Bode vas (Bodea Vasile) 1886. Toate-s moștenire de familie.

”Bunicul a fost învățător, și vreau să-i păstrez toate lucrurile, inclusiv albumul familiei. Vreau să-i restaurez biroul, care va fi aici, în camera asta. Vreau să fie doar piese care să nu te obosească, acum sunt prea multe. Și, oricum, oamenii nu își puneau foarte multe obiecte în casă. Lădoiul l-a primit bunica mea când a venit aici, din Plopiș, de noră. Cele mai multe lucruri au fost ale bunicii, o mare parte din toate lucrurile expuse fiind ale familiei, restul fiind din zonă”, spune Ligia.

Casa este datată 1880, acoperită cu țiglă veche (ciripuri), cu pereții din pământ bătut (tină cu pleavă). Este o construcție de tip monocelular – cu o încăpere (casă, tindă și tărnaț).

Povestea casei, spusă de Ligia: ”E casa bunicii mele. Am început să colecționez obiecte etnografice la un an după trecerea bunicii mele la neființă, dorindu-mi să-i păstrez amintirea vie, lăsând interiorul casei neschimbat (casa datează din 1880). M-am opus dărâmării casei, spunându-le părinților că amintirea bunicii mele este cel mai frumos lucru cu care am rămas, ea fiind simbolul copilăriei fericite. Mă gândesc la bunica mea ca la un astru minunat care a vegheat raiul copilăriei mele.

Îmi iubesc fiecare obiect din colectie, dar cel mai mult iubesc însăși casa bătrânească, cea în care am crescut, dar și purtătoare a istoriei propriei familii. Între mine și bunica ce m-a crescut a fost o legătură sufletească profundă, de aceea lucrurile care i-au aparținut bunicii nu au fost păstrate numai pentru aducere-aminte, ci și ca un gest de recunoștință pentru tot ce a însemnat bunica pentru formarea mea sufletească.

Casa bătrânească avea lădoi, masă, pat, perne și toate au intrat în colecție. Am început să adun obiecte de prin sat, și, neavând cu ce le plăti, ca să le răsplătesc pe femeile care mi le dădeau, le ajutam la muncile casnice. Părinții nu știau la început de inițiativa mea… credeau că e o pasiune de moment. Abia apoi au înțeles cât de legată sunt de universul bunicii și m-au sprijinit mult.”

………..

Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Asociația Sinaptica – București, implementează proiectul cultural „Traseele Caselor Tradiționale Sălăjene” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *