Cum intri în Bodia, venind dinspre Meseș, a doua stradă pe stânga te duce la casa tradițională a familiei Pecea, la numărul 101. O casă bine păstrată, cu gazde primitoare și dispuse să îți povestească despre casa construită acum vreo 100 de ani.
Fundația casei e făcută din piatră albă (cam 50 de care) adusă de pe Meseș, de la Hagău Vilului. Tălpile pe care a fost construită casa au fost aduse, o parte, de la altă casă, mai veche, iar altele au fost noi. Pereții casei, lipită pe jos cu pământ amestecat cu pleavă, sunt din structură de bârne de stejar cu pământ bătut, iar țiglele de pe casă (din care câteva au fost înlocuite) au fost aduse din Jimbolia, cu căruța cu cai, de către Pecea Vasile și doi veri de-ai lui. Vasile era țușer, cum îi spuneau cei din sat, mergea pe la târguri, de unde cumpăra produse (o dată a venit chiar cu o turmă de porci), pe care le vindea, apoi, în sat.
Din cele 74 de blide, câte au fost agățate pe pereți, așa cum mândru spune Pamfil Pecea, multe mai sunt și acum agățate pe pereți.
Casa are două camere – una în care au trăit împreună toți membrii familiei, începând cu Vasile și soția ui Gafia, o femeie micuță, cât un dop (după cum spune Eugenia Pecea), și o cameră mândră (sau cum îi spunea cei din familia Pecea – ceie casă), care se găta cu șterguri la sărbători, când veneau oaspeți. În camera mândră, unde este și acum patul cu bină – un fel de pat supraetajat -, se țineau hainele bune, câteva dintre acestea fiind păstrate și acum.
Povestea casei, așa cum o spune Pamfil Pecea:
”Casa asta o fost a bunicilor mei. Îi cam din 1920. Apoi o stat și părinții mnei în ie. Io m-am născut tăt în casa asta. Casa o făcut bunicu, Pecea Vasile și Gafia, bunica. Casa are două camere și talpă. Din talpă să intră în camera unde să stătea și din ie în camera mândră și o avut pivniță în spate. Fundația îi făcută din piatră albă, adusă di pă Meseș, di la Hagău Vilului, cam 50 de cară de piatră trăbuie la o casă. Să aduceu cu dibolii. Tălpile îs făcute din ștejar, grinzile îs aduse din Preuteasa, din Călchiasa, din pădurea bisericii și din Neagra. Grinda cășii îi în pod, nu-i la vedere, ca în alte case. Ușile și jamurile îs tăt de atunci. Talpa are herede. În casa era cuptor cu ungheț, și în casa unde să stătea, și în casa mândră.Când eram mnic, țâi minte că dormeam tăți înt-o cameră, în casa în care stăteam: bunicii, mama și tata, io și soru-meaa. Avem strujac, pă care-l așternea sara pă jos și durmeam io cu soru-mea pă el, cu picioarile cătă sobă. Ala, păstă zî să punea în pat. Înainte o fost două paturi în camera asta. Am avut scaune mari cu spătar, da s-o distrus. În casă mai era o laviță, un lădoi și stelaje. Lădoiu îi adus de mama când s-o măritat.
În camera mândră să făce pat cu bină, așe îi și amu. Acolo își afișau muierile tăt ce aveau mai de preț, mai fain. Ala să făcea mai mult la sărbătorile mari. În ala, dacă rădicai țolu, acolo să putea durmi, să făcea așe înalt și perinile puse deasupra, câte 9, 12 perini. În camera mândră nu să durmea, chiar dacă eram mulți în casă. La sărbători să mai făcea foc în sobă de cărămidă. Nu erau defel dulapuri, numa ce puneai în lădoi sau în lada de zestre.
Lângă casă o avut o cohe veche și cuptor de copt și lângă ie o fost grajdu, unde țânea bucatile. Pă jos îi cu pământ. De lipit, să liptea de sărbători, da în casa unde să stătea, să lipea mai des, că să mânca. Să lipea cu pământ arjilos și cu balegă de vacă, să hie așe, mai cleios. Să lipea cu mâna, avea pus apă înt-o videre și netezea așe, apoi dădea cu nisip să nu să leje pă piciore, să poată umbla mai repede. De lipit să lipea mai mult sara, sâmbătă sara, când să culcau, să să uște pă demineață. De văruit – să văruiea cu var, cu meseleu, și înlontru și pă dinafară. Să făceau prima dată crăpăturile tăt cu pământ cu balegă, lăsa să să uște și apoi să văruie cu meseleu cu var alb și apoi cu mnierâială.
Ciripurile di pă casă îs aduse de bunicu din Jimbolia, le-o adus cu caii, cu căruța, cu doi unchi. De atunci îs tăt alea pă casă, numa câteva le-o schimbat, care s-o spart. În pod să puneau porcii, după ce-i tăie. Îi țânea trii zâle pă paie cu sare și apoi îi suiea în pod, așe, întreji.
Io am locuit cu nevasta în casă până în 1978 și ne-am mutat în Zalău, da vineam în fiecare săptămână.”
………..
Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Asociația Sinaptica – București, implementează proiectul cultural „Traseele Caselor Tradiționale Sălăjene” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Foarte frumos și interesant de transmis generațiilor viitoare!