În vârful dealului, acolo unde a fost construit, Castelul fortificat din Cehu Silvaniei pare că mai stă de veghe, supraveghind viața locuitorilor din micul oraș sălăjean, agățându-se, atât cât o să se mai agațe, de memoria timpului. De sus poți să vezi în toate direcțiile, și e ușor să-ți dai seama de ce a fost construit acolo. Nu e ușor, ba e chiar foarte greu, să găsești o explicație pentru starea în care a ajuns castelul. E adevărat, cazul, din păcate, nu e singular, mai toate construcțiile de genul ăsta din țară au aceeași soartă (cu foarte puține excepții, și care arată că, dacă se vrea, se poate). Însă atunci când ai o asemenea construcție lângă tine, un reper istoric important, poate cel mai important al orașului Cehu Silvaniei, nu poți să stai și să privești, dând din umeri, cum castelul ăsta, cândva fortificat, devine pe zi ce trece nu o ruină, ci o grămadă mare de moloz, peste care deja natura și-a întins rădăcini, crengi, buruieni, ca și cum i-ar fi rușine de nepăsarea oamenilor.
Primul lucru care îți atrage privirea, atunci când cauți castelul (nu există nici măcar un semn cât de cât vizibil, care să îți indice drumul către cetate), e pâlcul de pini mediteraneeni care face o notă discordantă cu vegetația din jur. Evident, pinii nu sînt de ajuns să îți faci o idee pe unde trebuie să o iei ca să ajungi la castel, așa că întrebi la întâmplare:
”Către castel?”
”Către castel? Mergeți până în dreptul magazinului CBA, apoi o luați la stânga (cum vii dinspre Benesat, dacă ai reușit să ieși din oraș, venind dinspre Zalău, căutând în zadar cum să ajungi acolo) și, între magazin și ocolul silvic, e castelul”.
E destul și atât, iar după ce mai întrebi ici-colo, încercând să acoperi lătratul câinelui din curtea de lângă drum, afli, în sfârșit, unde e castelul.
Locul în sine e frumos, chiar foarte frumos, și ar putea deveni, cu ușurință, un punct de interes turistic major în zonă, care, pentru că de aia ar fi punct de interes turistic, ar atrage turiști. Iar asta înseamnă și o infuzie de capital, atât cât ar fi, către bugetul local. Să nu mai vorbim de mândria locală, care, e adevărat, pare desuetă, în zilele ăstea încărcate de clișee și sloganuri.
Oricum, niște indicatoare care să te ducă la castel sînt obligatorii, atunci când vorbești despre repere istorice, mai ales că e vorba despre un castel ca și cel de aici, o fortificație care a însemnat mult atunci când a cunoscut perioada lui de glorie, și de care se leagă, implicit, istoria orașului. Și când te gândești că în multe țări – care prețuiesc nu doar valoarea istorică, dar și potențialul turistic (și, implicit, financiar) pe care poate să-l dea promovarea unei asemenea construcții -, chiar și un zid micuț e de ajuns pentru a se creea o atracție turistică.
Fântâna de piatră sculptată în stil renascentist. Ziduri încă în picioare
Chiar lângă ruinele castelului, fântâna sculptată în stil renascentist, unică de felul ei în Transilvania, îți atrage atenția prin desenele încrustate în piatră, dar și prin forma ei, ca și cum ar fi vârful unui turn îngropat în dealurile din Emyn Muil, din Stăpânul inelelor. Și chiar și doar fântâna de ar fi acolo, în vârful dealului, și ar fi de ajuns ca să fie un punct turistic important din Sălaj.
Castelul, ce a mai rămas din el, e luat în stăpânire de vegetația abundentă din interiorul construcției cândva impunătoare, și e greu să-ți faci loc printre crengi, tufe, liane, arbuști și ierburi ca să treci dintr-o încăpere în alta. Însă, dacă reușești, din dreptul ferestrelor castelului priveliștea chiar e una care merită să urci în vârful dealului, mai ales toamna, când culorile de toate felurile îmbracă pământul. Acum, însă, doar câinii mai trec pe acolo, surprinși, de-a binelea, că au dat de oameni acolo, la castel.
Beciul castelului, care e în stare bună de conservare, a dat la schimb, fără voie, istoria, cu tot ceea ce a însemnat viața la castel, pe gunoaie aruncate ici-colo, pet-uri și prezervative care își pun amprenta urât asupra memoriei fortificației. Noroc cu tunelul creat de natură printre cele două șiruri de copaci de lângă castel, pe care îl descoperi dacă ai curiozitatea să vei ce e dincolo de ruine, care pare opera unui pictor impresionist, și care, colorat în portocaliul toamnei, e o priveliște care îți încântă privirea.
Date istorice
Castelului fortificat al Cehului a fost construit în anul 1526 de către Belteki Dragffi Janos, pe locul fostei cetăți regale din Cehu Silvaniei – pomenită prima dată într-un act din 1319 -, și a fost consemnat ca cetate în 1556, când a fost dat lui Báthory György. În anul 1660 devine cetate de graniță, dat fiind căderea cetății Oradiei, și a fost întărită. Din 1671 a fost în proprietatea familiilor Thököly, Apafi și Wesselényi, apoi, în ultimii ani înainte de 1990, a fost sediul întreprinderii agricole. Doar clădirea centrală a mai rămas în picioare, mulți dintre cei care locuiesc în zonă furând materiale de construcție de la castel, pentru nevoile personale.
Acum, castelul este o ruină pe cale să devină un moman de pământ acoperit de vegetație. E frumos acolo, pe deal, la castel. Și pentru a rămâne, chiar și așa, niște ruine ale Castelului fortificat, un punct de interes turistic, e nevoie doar de voință și de interes. Nu se pune problema unei reabilitări, pentru că e deja prea târziu. Dar se poate păstra locul așa cum e acum, pentru că și în situația asta, cu ceea ce a mai râmas din fântână și castel, locul e unul cu potențial turistic real, un loc frumos în care poți să te plimbi, să te odihnești ori, dacă ar exista niște pancarte cu ceva date istorice cât de cât aprofundate, un loc în care să înveți istorie.
Frumos reportaj, mulţumesc! Am fost acolo înainte de a vedea articolul, a fost interesant să-l citesc. Locul are istorie şi potenţial turistic, aşa este.
din pacate asta romania se lasa sa fie pus la pamant sa nu poate sa zica nimeni ca a fost ceva acolo ! Ca era magiar si nu roman si asta este mentalitaea autoritatiilor ca trebe lasat distrus ! In alte tari se conserva si fac bani frumosi cu turisti !