Castrul Roman de la Porolissum, la mila turmelor de oi și a căutătorilor de comori

castr-roman (4)

Scurtă istorie

Înainte de unirea Transilvaniei cu România, terenul pe care se află castrul roman, și care se întinde mult dincolo de ziduri, aparținea baronului Wesselényi, apoi, odată cu optarea acestuia pentru plecare, a trecut în proprietatea Academiei Române, care a întabulat terenul înainte de 1930, mai bine spus ce a mai putut fi întabulat după ce primarii din Creaca, de-a lungul campaniilor electorale, au dat titluri de proprietate asupra terenurilor cu care anumite persoane au fost împroprietărite prin Legea Agrară din 1921. Apoi, urmașii acestora, după 1989, pentru că înainte, nu-i așa, totul era bun al întregului popor, și-au întabulat la rându-le terenurile moștenite, așa că, în privința asta nu se pot face prea multe, exproprierile și despăgubirile fiind mult prea costisitoare ca să merite efortul celor care pot să facă ceva, din punctul lor de vedere, cel puțin așa pare. Deci, singurul teren care mai aparține statului român, și care e în administrarea Consiliului Județean Sălaj, e cel pe care se află efectiv castrul roman.

Pe hârtie e bine

Totuși, în ultimii ani s-a făcut ceva, în special la nivel de promovare a Castrului Roman Porolissum, atât prin pancartele de reclamă montate la marginea drumurilor, cât și prin mass-media locală și națională, lucru care se vede și după numărul tot mai mare de turiști care vizitează zona, nu numai în cadrul festivalurilor desfășurate acolo, ci și prin excursii organizate sau individuale. S-a rezolvat și problema accesului auto, prin crearea încă a unui drum de acces, există chiar și punct de informare, dar care, exceptând vara, nu e niciodată deschis – ori eu nu l-am prins deschis, deși am fost acolo de foarte multe ori. S-a întocmit de către Consiliul Județean chiar și un proiect cu finanțare europeană – Circuitul castrelor romane din județul Sălaj, proiect prin care se urmărește realizarea unor lucrări de conservare și amenajare a castrelor romane de la Moigrad și Buciumi, ba mai mult, există chiar și un proiect iniţiat de Institutul de Arheologie şi Istorie a Artei Cluj, prin care se vrea catagrafierea Castrului Roman de la Porolissum cu ajutorul unui elicopter şi al unui specialist NASA, în vederea realizării unei hărţi a vestigiilor istorice adânc îngropate în pământ. Toate bune până aici.

Totuși…

În ultimii 20 de ani, pe la conducerea Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău s-au perindat mai mulți directori. Unii, au vrut să facă ceva, dar n-au avut susținere politică, așa că au fost “săpați”, alții, care au avut susținere politică, se mulțumeau cu activitatea pe hârtie. Rezultatul? Nu s-a făcut și nu se face nimic în privința pazei și a îngrădirii zonei, iar toate punctele bifate în proiecte și programe nu țin loc de pază și nici nu restricționează accesul animalelor acolo. Și, după defilatul oilor și căutătorilor de comori, s-ar putea ca vestigiile, catagrafiate sau nu, să fie doar pe hârtie, iar zidurile care mai rămân în picioare după tăvălugul ovin să trebuiască să fie din nou refăcute, namailuând în seamă că terenul, beneficiind de îngrășământul natural împrăștiat de turmele de oi, va fi mult mai greu de “investigat” de către arheologi. Și asta, fără să mai punem la socoteală că vizitarea castrului, în altă perioadă decât vara, poate fi făcută doar de ciobani sau de cei cu nervii tari și care, la o adică, știu cum să le dea peste bot dulăilor ce păzesc turmele de oi.


Leave a Reply

Your email address will not be published.