”Nu se poate așa ceva”, am auzit nu o persoană, ci mai multe, făcând mișto atunci când a apărut legea care prevede că viteza maximă a autohehiculelor în localități să fie de 50 km/oră. ”N-are cum. Păi, bă, mașina mea nu poate să meargă cu 50 la oră. Cum calc pedala, cum am depășit viteza asta. Mașina mea…”
De fiecare dată când plec cu mașina undeva, nicio mașină rămâne în spatele meu în localități, toate mă depășesc. Și nu pentru că aș merge foarte încet, viteza de deplasare fiind undeva aproape de 60 la oră. Adică limita legală. Iar asta nu pentru că aș fi cine știe ce cetățean obedient, ci pentru că mi se pare normal ca în localitate să conduc preventiv, atât din grijă față de oamenii care locuiesc acolo, dar și față de animale. Dar, se pare, (cel puțin atunci când sînt la volan) celorlalți nu le pasă nu neapărat de lege, ci de ceilalți. Așa că mă depășesc la greu, accelerând la peste 80 la oră, depășind peste linia continuă, în curbe, pe trecerea de pietoni, pe oriunde li se pune lor pata că vor să depășească, că-i o singură mașină, că-i o coloană de multe mașini. Și chiar dacă mulți se cred piloți de raliu, nici vorbă de așa ceva, reflexele lor și știința într-ale șofatului fiind undeva către zero, asta văzându-se din numărul foarte mare de accidente care au loc în România.
Mă depășesc cei cu semnul de începător (de ambele sexe – sau, ca să nu mă înjure careva ”modern”, toate cele ‘nșpe sexe și orientări sexuale), șoferi profesioniști și persoane în vârstă. Practic sînt cam singurul (sau printre puținii) fraier care conduce cu viteza legală.
Acuma, treaba asta cu depășitul are mai multe variante: teribilismul la toate vârstele, graba, pata care li se pune unora peste ochi atunci când văd mașină în fața lor, ignoranța, nepăsarea, durerea în cot față de orice reguli de circulație, lipsa bunului simț.
De multe ori, de foarte multe ori, unii (și unele) mă depășesc, apoi, după vreo maximum 200 de metri opresc rânjind bucuroși, fiind ajunși la destinație. Am încercat să-i înțeleg. Poate pentru ei a depăși cu mașina e singura ”realizare” a vieții lor. Alții, poate, sînt în căutarea surogatului de potență. Ce înseamnă asta? Simplu: dacă omul nu poate, lasă că poate mașina, și, astfel, poate și șoferul, însușindu-și potența mașinii (asta ar spune psihologia de abecedar). Oricum, asta cu depășitul e, deja, sport național.
Mulți confundă nerespectarea legilor cu nonconformismul. Nici vorbă de așa ceva, pentru că făcând ce fac toți ceilalți înseamnă fix a te conforma. Așa că ciu-ciu nonconformism.
Cred că dacă legea ar spune ca viteza maximă în localitate să fie 80 la oră, ăștia, ”depășitorii”, ar merge cu 100 la oră. Doar ca să arate că dacă așa vrea mușchiu lor, așa fac, o meteahnă de cocalar omniprezentă în ziua de azi, când toți sînt dacă nu Che Guevara într-ale șofatului, măcar un Dominic Toretto din ”Fast and furios”.
Felul în care se conduce mașina spune multe despre cel aflat la volan. De aici și numărul foarte mare de accidente de circulație. Și nu pentru că ar fi drumurile foarte proaste (și multe sînt), fiindcă multe accidente au loc pe autostrăzi. Și asta spune multe despre țara asta, unde respectul a ajuns să fie un defect.
 Codru, frate cu românul){kind=link}