Copiii fac lucruri trăznite

Cine a zis că pruncii fac lucruri trăznite a avut dreptate până la soare și înapoi. Serios. Mereu când merg după Maya mea la grădiniță mă trece un fior gen “Oare ce-a mai făcut azi?” și mă ține până ajung în fața ușii, îmi văd copilul și aflu că azi a mers totul ca pe roate. Ceea ce este în majoritatea cazurilor, mai puțin în zilele când ei îi vin niște “idei briliante” (după cum însăși le numește) și pe care ține morțiș să le pună în aplicare.

De exemplu, acum vreo zece zile, era într-o miercuri, când m-am dus după ea, aflu de la educatoare că Maya i-a turnat altei fetițe în cap un pahar de nisip.

Am murit 50 la sută pe interior când am auzit. Pe drum către casă, o întreb despre incident.

Eu: – Maya dragă, de ce i-ai turnat Helenei nisip în cap?

Maya: – Mami, nu-i adevărat. Nu i-am turnat nisip. Pământ i-am turnat. Un pahar întreg.

Eu, murind și restul de 50 la sută intern: – Dar de ce ai făcut așa ceva?

Maya: – Eu cu Helene am vrut să vedem cine murdărește mai tare părul: nisipul ori pământul. Eu i-am turnat ei pământ în cap și ea mi-a turnat nisip mie. Uite!

Își dă jos pălăria de soare și îmi arată mândră creștetul capului, plin de praf și urme de pământ.

Am amuțit câteva secunde, holband ochii la ea, după care o întreb care e concluzia experimentului lor.

Cică și pământul și nisipul murdăresc în aceeași măsură. Superb! Minunat! Am venit acasă și am băgat-o direct la duș, insistând cu predici că nisipul și pământul sunt absolut ok, dar nu turnate pe scăfârlie.

O altă trăznaie care mi-a făcut părul să se zburlească a fost acum vreo lună, făcută tot în colaborare cu aceeași fetiță. Cică amândouă și-au luat caserolele cu mic dejun și au aruncat conținutul în wc. Why, oh why???

La fel, pe drum spre casă, avem discuția despre subiect, eu încercând să mă lămuresc ce le-a determinat pe ispravnicele de 4 ani să facă boacăna.

Maya: Mami, stai liniștită, mâncarea a fost bună, doar că am zis să facem un expriment.

Eu: – Un ce???

Maya: – Un expriment, cum fac ăia pe Discovery science.

Eu: – Și ce, Doamne iartă-mă, ați vrut să vedeți?

Maya: – Am vrut să vedem ce anume din caserole plutește în apă cel mai bine. Helene a avut căpșuni și mere, eu am avut struguri și Sandwich.

Eu: – Și?

Maya: – Și le-am aruncat în wc, că acolo e apă, știi? Și Sandwichul s-a înmuiat și s-a dus la fund, dar merele Helenei au fost câștigătoare. Foarte câștigătoare! Au rezistat și după ce am tras apa la wc!

Vă spun, am venit acasă ca un zombie, pe jumătate amuzată de ce le poate trece prin cap, pe jumătate furioasă de boacănă, plus cumva mulțumită de faptul că uitatul împreună la Discovery nu trece pe lângă ea și că o inspiră. Sigur, de preferat ar fi să o inspire la fapte bune (sau mai bune), dar hey! nici lumea n-a fost făcută într-o zi.

Alaltăieri, altă trăznaie. Cu consecințe dureroase, de data asta. Ca să înțelegeți mai bine, vă spun puțin contextul. Aici în Bavaria, unde locuim, oamenii au un drag și un respect aparte pentru albine. Le protejează, le construiesc căsuțe și există și câteva sate total dedicate apiculturii și conviețuirii cu micile insecte. Vara asta am vizitat câteva din ele, de fiecare dată observând cu Maya albinele de aproape și oferindu-i explicații și informații într-un limbaj adecvat vârstei ei.

Alaltăieri la grădiniță, Maya apare pe ușă cu un leucoplast pe mână, iar de la educator aflu că s-a jucat cu o albină, care în final a înțepat-o.

Evident, urmează drumul spre casă și întrebările de rigoare.

Eu: – Maya dragă, cum de te-ai jucat cu albina? Am vorbit de atâtea ori și tu știi că lor le place să fie lăsate în pace, să poată aduna în liniște polenul de pe flori.

Maya: – Nu m-am jucat cu albina. Am găsit-o în noroi. Nu mai zbura. Am zis că sigur nu mai poate zbura din cauza aripilor murdare, așa că am luat-o de aripi și am dus-o la spălat.

Eu: – Unde ai dus-o la spălat?

Maya: – În masina de spălat. Am închis ușa, am apăsat pe buton cum faci tu și am așteptat puțin. Ariel n-am avut, dar m-am gândit că poate merge și așa. Apoi am deschis ușa și am vrut să o iau să o duc afară, dar m-a înțepat.

Am murit iar pe interior, deși înțeleg într-un fel logica minții de 4 ani. Trebuie să spun că mașina de spălat de care vorbește este una din lemn, în mărime naturală, dar de jucărie, deci copiii sunt în siguranță umblând la ea. Albina, din păcate, numai în siguranță n-a fost și uite așa am avut o după amiază întreagă în care am recapitulat ce știm despre albine și am insistat că e important să nu le atingem și să nu le perturbă. Sper să se prins informația de ea, inclusiv partea cu salvatul corect al albinelor căzute în noroi.

Acum, după ce scriu aici ultima frază, ies pe ușă și merg după Maya la grădiniță. Vacanța începe aici doar vineri, 6 iulie, și mai sunt câteva zile în care sper să nu mai aud de boacăne și trăznăi.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *