Cred că sufletul se poate desluși prin muzică. O muzică pe care o poți crea nu doar prin sunete, dar și prin cuvinte. Însă, dacă vrei să rezonezi pe undele sufletului, cel mai bine o poți face prin tăcere. Iar tăcerea asta (pentru cei mai mulți – paradoxal, pentru visători – absolut firesc) se poate regăsi în muzică la fel de bine ca în cea mai desăvârșită nemișcare a ființei. Și despre asta e vorba în ceea ce CORBU numește Dezleganie. Iar muzica, această înșiruire de zbateri sufletești, a fost calea către sufletul artistului.
CORBU înseamnă, în primul rând, Sergiu și Luiza. Doi oameni ”altfel”, pe care ca să-i cunoști nu e neapărat nevoie de cuvinte, ci e de ajuns să îi vezi. Să îi vezi cu adevărat.
Dezleganie e un spectacol al muzicii dedicat lui Constantin Brâncuși. Așa zice CORBU. Însă spectacolul ăsta al zbaterilor muzicale sufletești e dedicat, de fapt (chiar dacă Sergiu și Luiza nu o zic), tuturor vizionarilor, visătorilor, tuturor acelor pentru care ”a fi” înseamnă, în primul rând, ”a simți”. Până la urmă, arta lui Brâncuși vorbește tocmai despre asta: o viziune a sufletului. Iar cei care au fost (pentru că au vrut) la Dezleganie, indiferent de locul unde a fost pus în scenă spectacolul ăsta muzical (în 25 februarie 2022, la Grădina Botanică Jibou), sînt, la rândul lor, un ”Brâncuși”. Așa că, da, concertul le-a fost dedicat tuturor celor care au fost acolo. Și când zic ”au fost” mă refer la prezența sufletească.
Acuma, ca să încerci să traduci în cuvinte ceea ce înseamnă Dezleganie e, din start, greșit. Da, poți să faci un fel de compendiu de critică literar-muzicală, de genul: ”matricea microcosmosului expunerii în public a sufletului, tangențial încropit din meandrele mocrocosmosului s-a revelat publicului sub formă de sunete și lumini”. Ori altceva de genul ăsta. Însă e total aiurea. Așa că degeaba încerci să depici firul în patru, ca să pari că ai înțeles ce înseamnă Dezleganie. Atunci când folosești prea multe cuvinte ca să ”traduci” o zbatere sufletească artistică nu arată altceva decât că, de fapt, n-ai înțeles nimic.
Dezleganie, la fel ca orice act muzical sincer, autentic, e o punte de legătură între cel care creează muzica și cel care ascultă. Și cel mai bine poate fi redată toată treaba asta prin scurtul dialog prin mesaje pe care l-am avut cu Luiza, după terminarea spectacolului:
Luiza: – Ce bine că ai fost!
Eu: – Ce bine că am fost!
