Cu un condei din lemn, ceară și culori, încondeiatu-s-au ouă de Paști, la Marin. O lecție despre ce înseamnă socializare

Niciodată n-am înțeles cum de oamenii, cei mai mulți dintre ei, se mulțumesc cu a aștepta să treacă zilele. De ce nu își doresc să iasă din zona de confort personal și să învețe lucruri noi, să descopere, să vadă, să simtă… Nu de alta, dar (cel puțin așa văd eu lucrurile) atunci când nu îți mai dorești nimic, e ca și cum ai renunța la a mai trăi. A trăi cu adevărat, pentru că ”a te așeza la casa ta”, și atât, e departe de ceea ce ar trebui să-l definească pe om. Pe acel om mereu deschis către tot ceea ce înseamnă viață.

Am fost la Marin, la Atelierul de încondeiat ouă care a avut loc în biblioteca sătească din curtea casei albastre a Patriciei Toma. Un atelier pe care l-a condus Silvia Dobrineanu. Și tot ceea ce înseamnă ”atelier” a căpătat un cu totul alt înțeles. De ce? Pentru că a fost nu doar despre încondeiatul ouălor, ci mai mult o lecție despre ce înseamnă socializare. Și chiar și doar (ori mai ales) pentru asta oamenii ar trebui să iasă din bula în care trăiesc și să iasă în lume. Nu, a ieși în lume nu înseamnă city break, nici vacanțe în cine știe ce destinații turistice, pozând cu un pahar în mână pe terasă ori plajă. Înseamnă a fi aproape de oameni.

De ce nu merg oamenii mai mult la asemenea evenimente, nu știu. Dar ar trebui să meargă. Eu am fost (și mă duc de fiecare dată când sînt invitat cu drag), iar Silvia și Patricia m-au primit cu zâmbet și cu o îmbrățișare sinceră. Și m-am bucurat că am fost.

– Silvia, da pot să fac…?

– Silvia, dacă fac așa e bine?

– Da, Silvia, pot și eu să fac asta?

– Silvia, Silvia, și eu vreau să fac așa…

Când copiii te iau pe sus cu întrebările lor nevinovate, la vedere, o mostră despre puritatea cea dintâi, înseamnă două lucruri: sînt ochi și urechi, dornici să învețe (asta înseamnă a te dezvolta ca om); au simțit bunătatea și căldura din tine (toate ființele nevinovate trag înspre așa ceva).

Poate ar trebui să vă zic despre cum se încondeiază ouăle (cei care nu știți). Poate ar trebui să vă zic despre modele, despre culori, despre condeiul făcut din lemn și cupru, un stilou care în loc de cerneală folosește ceară, despre ouăle goale. Poate ar trebui să vă zic despre câte persoane au fost, cine a fost, cum s-au simțit acolo. Poate ar trebui să vă zic cum a fost organizat atelierul, despre cum au fost ”inventate” niște aparate de topit ceara, folosindu-se o cutie de metal și un bec. Poate ar trebui să vă zic despre plăcintele foarte gustoase ori crema de zahăr ars, un deliciu culinar la final de atelier. În loc de asta, însă, am să vă zic despre emoții, despre bunătate, despre suflet, despre zâmbet, despre bucurie, despre apropierea dintre oameni, despre socializare altfel decât te învață realitatea virtuală, despre copilărie (nu doar a copiilor, dar, mai ales, a celorlalți).

Toate astea au fost acolo în doză mare. Și îți dai seama cât de mult înseamnă atunci când îi vezi pe toți cei din jur zâmbind. Îți dai seama când pe oul încondeiat de Giulia, o fetiță de 9 ani, vezi scris: ”Îmi iubesc părinții”. Îți dai seama când poți să auzi, de nicăieri, o ”halucinație” a minții, încet, dar foarte intens, Aria lui Bach, un fundal sonor ca o împăcare cu lumea.

În mijlocul a toate astea a fost Silvia.

Atelier de încondeiat ouă a fost organizat de MarinArt. Centru Educațional și Artistic și Asociația ”Grădina Omeniei”. Donațiile au fost redirecționate înspre Asociația ”Grădina Omeniei” pentru susținerea copiilor din Jibou care sunt în prag de abandon școlar din cauza sărăciei, și înspre Biblioteca Sătească MarinArt.


2 thoughts on “Cu un condei din lemn, ceară și culori, încondeiatu-s-au ouă de Paști, la Marin. O lecție despre ce înseamnă socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *