Descoperind Bavaria. Drumul albinelor

Am fost azi într-una din cele mai faine drumeții din anul ăsta, un traseu de 3 km presărat cu informații despre albine și viața lor. În Bavaria de Jos, în orășelul Feldkirchen-Westernham, ce numără circa 10.000 de localnici.

Mă așteptam cumva să fie frumos – Bavaria în sine e grozavă ca peisaj, iar mie îmi plac Alpii nespus, mă așteptam și să am parte de o mulțime de tăblițe cu detalii despre harnicele insecte. Totuși, minuțiozitatea și grija cu care a fost gândit traseul – adică să fie ușor de parcurs, captivant și cu vino-incoace pentru cei mici (care – vă zic cu mâna pe inimă, din perspectiva de părinte – nu sunt tocmai ușor de impresionat) m-a făcut să îi dau nota 10 cu steluță și zâmbet.

Un oraș prietenos cu albinele

Ca să vedeți că am început bine vă zic că totul pornește dintr-o parcare – lucru mare când vii cu mașina într-un orășel mic, aruncat pe coclauri, iar aici nu poți trage pe dreapta pe marginea șanțului, gen las’ că merge și așa, că nu merge. Te trezești imediat cu amendă, bașca puncte de-alea negre de sunt spaima deținătorului de permis. Deci, există parcare și e sub o streașină verde de copaci, de nu afli mașina la întoarcere încălzită ca un ceaun de mămăligă.

Cu rucsacii în spate, am pornit pe traseu. Vreo 400 de metri, ne-am aflat încă în zona caselor, zona locuită. Peste tot, grădini cu flori, ghivece cu flori agățate de garduri, pomi în floare și albine zburând peste tot. E un fel de zumzet plăcut în aer, ce te însoțește constant.

Din loc în loc, indicatoare metalice și panouri informative despre viața albinelor și enorma lor contribuție la bunul mers al lucrurilor pe planeta Pământ. Apoi, drumul a făcut brusc la dreapta, coborând printre terenuri cultivate cu păioase. Maya era nerăbdătoare să ajungem în pădure, așa că i-am dat bătaie. Dacă ar fi fost după mine, aș fi stat mult și bine pe acolo, căscând ochii la fiecare tufă de trandafiri salbatici ori de margarete înalte de-o jumătate de metru, toate înfoindu-și rochițele albe în bătaia vântului.

Traseu cu surprize

Am zis din start că traseul nu e lung, doar 3 kilometri, ceea ce sunt o nimica toată pentru noi. Eh, nu e lung, însă drumul compensează din plin prin suișuri și coborâșuri ce se țin lanț, pantele fiind de-a dreptul abrupte. La fiecare curbă ai parte de surprize și dai mereu peste cursuri de apă cu poduri din bușteni căzuți de-a curmezișul, peste tobogane în loc de trepte, peste căsuțe de albine la care te poți uita prin lunetă, corturi colorate din bârne ori un fel de toacă-xilofon la care poți exersa notele muzicale.

Din loc în loc, sunt locuri de popas unde poți pune rucsacul jos și răsufla în tihnă. Găsești mese, bănci și scaune din lemn, ba chiar și scrumiere din metal desenat cu albine, coșuri de gunoi – ca nu cumva să te pună păcatele să lași gunoi în urma picnicului, găsești până și leagăne, tobogane și obstacole de cățărat și ocupat copiii, cât timp tu, ca părinte, îți tragi sufletul.

Miroase a vară

Vă spun sincer, e un traseu atât de family friendly încât îți merge drept la inimă. Iar pe noi, adulții, ne-a faacinat și grija localnicilor de a cultiva soiuri de plante îndrăgite de albine și de a avea în livezi, pe lângă pomii fructiferi, numeroși salcâmi ce zilele astea sunt în floare. Sunt pline dealurile de sânziene, de trifoi, de Piciorul-Cocoșului, de maci și albastrele, de iarbă cosită și de tufe roz de trandafiri sălbatici, iar mirosul e amețitor! Cred că astăzi a fost prima zi din 2021 când am simțit că văzduhul miroase a vară! Tare, tare fain!


Leave a Reply

Your email address will not be published.