Așa se făcea, și încă se mai face, în satele sălăjene, pentru a sărbători Paștele: din casa frumos ornată se mergea la biserică. Adică cele două spații în jurul cărora se construiește această sărbătoare, care este ”cea mai minunată perioadă a anului, pentru a ne primeni sufletele”, așa cum a spus părintele Ioan Ghiurco, cel care împreună cu Olimpia Mureșan, Camelia Burghele, Corina Bejinariu, părintele Alin Butaș și Ana Pop au fost gazdele expoziției. O expoziție care, oricât de mult ar însemna, ca un fel de istorie a vieții spirituale pentru creștini, în special pentru cei care au trăit și trăiesc la țară, poate părea mai puțin atractivă pentru cei de azi. Pentru așa-zisul om modern, captiv cu voie al unei lupte politice permanente, în care fiecare e actorul principal – deținătorul adevărului suprem, restul fiind, ca urmare, proști, nu există timp pentru nimic altceva decât propria luptă politică, pe care trebuie să o câștige cu orice preț. Chiar dacă acel preț e umanitatea.
”Asta-i chimeșă cu platcă. Adică chimeșă pă ptiept. Așa i se spune. E cusută cu mâna și are cipcă. Este specifică zonei, e de-a noastră, sălăjeană, fără intruziuni. Și dacă se învechea, se schimba pânza, dar cipca se păstra. În Sălaj, să știi, nu s-a purtat ie niciodată. Pentru că fiind în Imperiul Austro-Ungar trebuia să fim foarte sobri. Era rușine să-și dezgolească femeile umerii sau pieptul, iar fustele erau până la oul piciorului”, mi-a spus Camelia Burghele, arătându-mi, explicându-mi ce e cu portul popular expus într-una din sălile de expoziție a Galeriilor de Artă ”Ioan Sima”.
Ce legătură are portul popular cu Paștile? Simplu. Era purtat de către femeia sălăjeancă care locuia în odaia casei țărănești reconstituită, acum, în expoziție. O odaie tradițională din Bobota, de după deal, adică după Zănicel, cum spune Marin Pop, constituită dintr-un interior de-a lu’ măicuța lu’ Ioan Danciu de la Bobota. Iar dincolo, în cealaltă sală a muzeului, e biserica, acolo unde niște coșerci cu ouă roșii, pască (simbolurile pascale) și o sticlă cu vin sunt în prim-plan. În spate, altarul, reconstituit în expoziție pentru a aduce religia, partea religioasă a sărbătorii, laolaltă cu cea etnografică.
Și pentru că icoana era cel mai de preț lucru care exista în casă, a fost constituită și o expoziție de icoane lucrate de Ana Pop și de copiii care au participat în tabăra de vară de pictură de icoane pe sticlă.
”În duminica de Paști nu se făcea dans, în sat. După ce luau masa în familie, toți se adunau în țintirimul bisericii și jucau tot felul de jocuri. Regulile se respectau, atunci când venea vorba despre ciocănitul ouălor roșii, întotdeauna cel mai bătrân din familie dădea prima dată ”cioc” cu ceilalți membri ai familiei rostind: Cristos a înviat! Iar când ciocneau soții între ei, întotdeauna soția trebuia să mănânce oul soțului, și invers, pentru că exista credința că, așa, se vor întâlni și pe lumea cealaltă”, a descris, pe scurt, Olimpia Mureșan, viața celor care sărbătoreau , la sat, Paștele.
Expoziția, care a apărut ca și idee la propunerea Olimpiei Mureșan și Camelia Burghele, etnografe în cadrul Muzeului, a fost completată, ca un fel de introducere în atmosfera sărbătorii pascale, de corul Liceului Teologic, care a interpretat câteva pricesne.
