Din nou la Pietrele Popii. O viespe uriașă foarte agresivă

E un loc spectaculos Pietrele Popii, de lângă Creaca. Am mai fost de vreo două ori acolo, ba am și făcut reportaje despre locul ăsta, atât scris, cât și video (https://reporterpursisimplu.ro/pietrele-popii-de-la-creaca-un-loc-plin-de-mister-probabil-cel-mai-spectaculos-loc-din-salaj/ ). Însă, în ziua asta de duminică m-am trezit cu gândul ăsta: azi mă duc la Pietrele Popii. Mai ales că, cine știe, dacă o să fie timp și pentru așa ceva, poate o să organizez o excursie pentru cei care urmăresc publicația.

În general, e liniște, foarte puțini ajung acolo, oameni care îmi scriu ori mă sună pe telefon și mă întreabă ce și cum. Printre ei și un grup de tineri care vin aici să învețe de-ale cățăratului pe stâncă. Totul în regulă, e loc pentru fiecare, doar că ăștia cam lasă mizerie în urma lor (chiar așa, cum să îți lași tu periile pe stâncă?). Când îi mai văd, sigur le spun.

Locul în sine e superb. Unii zic că s-ar putea să fie o fostă exploatare de piatră romană. Însă, atunci când ești acolo, nimic spune despre așa ceva. Bolovanii uriași, cu forme ciudate și care îți stârnesc imaginația, sînt parcă așezați cu mâna. Ca atare, atunci când le dai ocol, apare și povestea. Și de fiecare dată când ești acolo, e o altă poveste. Și de asta e atât de frumos.

În ziua asta de duminică am zis că după ce ascult poveștile stâncilor, o să caut și ceva hribi, că tot se zice că sînt pline pădurile de ei. N-am găsit nici măcar unul, doar niște oițe, vreo două ciuperci roșii, una portocalie și una care seamănă cu un ou fiert. Le-am lăsat acolo unde le-am găsit. Însă, tot umblând prin pădure am găsit ceva. De fapt, m-a găsit ”ceva-ul” pe mine. Adică o viespe uriașă. Și când zic asta chiar așa e, cei vreo 5 centimetri ai viespii făcând-o uriașă.

Nu e prima oară când mi se prind albine, viespi ori alte gângănii zburătoare în păr. Așa încâlcit cum e de obicei, cu firul ca mătasea, e o adevărată capcană. De ce trag insectele așa de abitir la mine, asta nu știu. Dar e de ajuns să intru în lumea lor, că sînt călare pe mine. Așa și viespea asta uriașă.

Bâââzzz, bââââzzzz, viespea aterizează în părul meu. Din experiență, știu că dacă scutur din plete, scap de insecte. De data asta, nici vorbă. Cu cât îmi scuturam mai tare părul (transpirat, de la umiditatea excesivă din acel loc), cu atât se încăpățâna să rămână acolo, bâzâind tot mai amenințător. Și scutur din cap, dau din mâini, mă învârt, până, zbang, viespea uriașă își înfige acul în capul meu. Apoi, desigur, își ia zborul. Nu de tot. Nici vorbă. Viespea asta e atât de agresivă încât continuă să mă atace, înțepându-mă de braț, de cap, de unde apuca.  Am zis că îi trag un dos de palmă. Însă, până să îmi pun în aplicare procedeul de apărare, îmi trece prin minte: ”Bă, dacă sînt mai multe? Clar le cheamă să mă atace”.

Vă dați seama că asta a fosr de ajuns să mă pună pe fugă. La propriu. Adică or fi ele, viespile uriașe, mai mici ca mine, dar dacă mă înțeapă mai multe am cam pus-o.

M-am oprit din fugă după vreo 20 de metri și am privit rapid în jur, gata să împart palme, dacă e cazul. N-a fost. Însă n-am apucat să răsuflu ușurat. O durere intensă mi-a apucat capul, de zici că cineva îmi sfredelea craniul cu o mașină de găurit cu un burghiu tocit. Mi-am turnat apă în cap, ca să potolesc focul care îmi cuprinsese capul. Degeaba. Ce era să fac? Să mă întorc acasă? Nu. Dacă tot mă doare, măcar să mă doară în pădure, unde frumusețea naturii are și rol de vindecare. Și, mai scăpând câte un ”Au!”, mai strângându-mi cu degetele capul care părea că se dilată și se tot dilată, am continuat să umblu prin pădure.

După vreo două ore am ieșit din pădure și am dat de flori de câmp. Superbe! De fapt, dacă e să mă întrebi pe mine, florile de câmp sînt cele mai frumoase din câte există. Am cules câteva pentru mama. Apoi, cu tot cu flori și cu burghiul care îmi sfredelea craniul, creându-mi niște frisoane prin tot corpul, am plecat acasă.

Încă nu m-am hotărât dacă o să organizez excursia sau nu. Mă mai gândesc.


2 thoughts on “Din nou la Pietrele Popii. O viespe uriașă foarte agresivă

  1. Amanita casarea e ciuperca ,,ou,,
    Se considera ca veninul a 8 barzauni=viespi uriașe poate fi fatal unui om !
    Cuibăresc în sol,scorburi unde își fac faguri și cuiburi cenușii,ca de hârtie
    Lpg

  2. Ioi….neplacuta experienta cu viespile. Ori aveau cuib in apropiere, ori s-a speriat cum a ramas agatata in parul tau, si de la miscarile alea bruste… Cele uriase sunt mai putin agresive decat cele mici….in orice caz, sa nu ai ”resentimente” fata de ele 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published.