Explorările creative ale Alexandrei Dumitrescu, fie că e vorba de portrete, nuduri ori picturi abstracte, au ceva în comun: feminitatea. O feminitate care transpare din picturile ei, dincolo de procedeu, tehnică ori realizare. Asta, din punctul de vedere al privitorului, al publicului, care a fost prezent în număr destul de mare la debutul activității expoziționale a Muzeul de Artă “Ioan Sima”, debut cu repetiție, asta deoarece pentru artistul plastic Alexandra Dumitrescu, originară din Sălaj, “Explorări creative”a fost prima expoziție personală.
Introducere
După câteva discuții, într-un final, organizatorii s-au pus de acord asupra locului de prezentare a expoziției, și anume în camera cea mai mică, dar care, din punct de vedere tehnic, în ceea ce privește condițiile de înregistrare video, era cea mai potrivită. Acuma, în afară de cei implicați direct în ceea ce înseamnă televiziune locală, o întrebare tot se poate pune: de ce contează mai mult condițiile de înregistrare video decât publicul prezent? Totuși, publicul e cel mai important, până la urmă, pentru public se organizează expozițiile. Oricum, cei prezenți fiind acolo pentru artă, întrebarea a fost dată repede la o parte și s-a trecut peste asta, chiar dacă o bună parte din public, pentru a evita înghesuiala, a rămas în sălile alăturate.
Din 2006 și până în prezent
Artistul plastic se exprimă cel mai bine prin ceea ce creează, așa că ce purtător de cuvânt ar fi mai potrivit decât creațiile acestuia? Motiv pentru care, Alexandra Dumitrescu a lăsat picturile să vorbească pentru ea. De la portret, la abstract, de la nud, la peisaj, fiecare expimând o etapă prin care a trecut artista, lucrările create din 2006 și până în prezent au “colorat” pereții albi ai sălilor de expoziție. Și, poate, cele cinci portrete intitulate “Identity”, plus nudurile, pe cât de expresive, pe atât de senzual realizate, au fost cele care au atras atenția celor mai mulți, însă “A Bridge Too Far” și “Self Awarness I” sînt cele care, după ce le privești pe toate, îți rămân în minte. Sigur, asta datorită percepției subiective, însă cele două lucrări au fost cele care m-au ținut cel mai mult în fața lor. “Oare ce-o fi vrut să însemne podul ăsta? Un pod peste ce?”, m-am întrebat, privind înlănțuirea de culori ale picturii. “Poate nu-i chiar un pod, dar unde vrea să ajungă?”
Depinde cât de mult te implici
“Un lucru la care vrei să ajungi, un lucru mult prea râvnit… E mai mult o interpretare a unei expresii. Ori un pod peste neant. Fiecare poate să înțeleagă ce vrea”, mi-a spus Alexandra Dumitrescu. Da, de fapt, privind dincolo de culorile și liniile unei picturi, tocmai în asta constă frumusețea, farmecul unui tablou, faptul că fiecare e liber să-și lase imaginația liberă să ajungă oriunde ar vrea ori și-ar dori, fiecare având propria lui viziune, dincolo de cromatica deosebită a “podului”.
Devenită de curând mămică, lucru care a ținut-o oarecum deoparte, după debutul din acest an, artista se gândește deja la o altă expoziție personală, de data aceasta tematică, după ce, din 2006 și până în prezent, a trecut prin mai multe etape de experiment. Și, pentru că, la intrare, pe lista lucrărilor expuse în expoziție, în dreptul multora era trecut “vândut”, am întrebat dacă se poate trăi din pictură. “Da, se poate. Depinde de cât de mult te implici. Am avut foarte multe comenzi din străinătate, acolo unde tablourile mele s-au vândut foarte bine, sînt foarte puține tablouri care au rămas în țară. Depinde ce fel de lucrări ai. Unele sînt poate comerciale, poate, de multe ori, asta am vrut să fac”, îmi răspunde zâmbind Alexandra.
Da, poate că unele lucrări sînt privite ca fiind comerciale, dar asta doar pentru a fi mai ușor de înțeles de către privitor. Până la urmă, ceea ce contează cel mai mult e ca tabloul respectiv să transmită ceva. Unii, prezenți la vernisajul expoziției, pomeneau de Dragobete. Poate pentru ei senzualul din unele tablouri îi ducea cu gândul la asta, deși, chiar și acel senzual e mai mult o extensie a feminității transpuse în pictură de artistă, un fel de extensie a stării interioare. Iar această feminitate se regăsește în toate lucrările Alexandrei. Și, până la urmă, fără feminitate, lumea nu ar mai fi la fel de frumoasă.
