Degeaba, oricât aș încerca să dau credit oamenilor, atunci când vine vorba de apropierea dintre ființe, n-am cum să pun oamenii mai presus de animale. Dimpotrivă. Un animăluț, așa cum e Fly, pisica zburătoare, atunci când se lipește de tine, o face cu totul. Omul, atunci când se apropie de un alt om sau de orice altă ființă, o face prin filtrul rațiunii. Adică, mai pe șleau, urmărește ceva. Da, există și excepții, dar atât de puține, încât nu fac altceva decât să scoată și mai tare în evidență ”punctele forte” ale oamenilor: nepăsarea, lipsa emoțiilor, egocentrismul, vanitatea.
Totuși, cine e Fly, pisica zburătoare?
Mieunând cât o țineau plămânii, de sus, de pe acoperișul Prefecturii, lumea părea mult prea departe pentru ea. Apoi, frica și disperarea au făcut-o să se arunce de pe acoperiș, într-un zbor eliberator, de la vreo 10 metri înălțime.
Așa a ajuns la mine, acum trei zile, zburând. Așa că i-am pus numele Fly. Deși uneori îi zic Tom și Jerry, nu de alta, dar atâta își fugărește coada, încât desenele animate cu cele două personaje parcă prind viață.
E atât de firavă! Cum de a ajuns pe acoperișul acelei clădiri, nu îmi dau seama. Cert e că habar nu avea să bea apă, își băga cu totul boticul în apă, apoi făcea ochii mari (și mai mari decât îi are), nedumerită. Am învățat-o în prima noapte cum să bea apă. Și chiar dacă își mai bagă boticul în apă, deja pot să zic că se descurcă fără să-i mai dau lecții.
Noaptea doarme lipită de mine. Și se cuibărește atât de tare, încât îmi ajunge până în suflet.
Ziua, când stau pe scaun în fața calculatorului, mi se urcă pe umeri, de unde privește atentă ce fac, stând lipită de obrazul meu.
Deocamdată Fly e un boț cu ochi mari, iar camera mea e centrul universului ei. Încet, încet, însă, o pregătesc pentru viața împreună cu pisicile de la bloc: Lady, cu puiuții ei, Iubi, Isoscel, Negruța, Motăpăt, Motămare.
