Atunci când vorbești despre artă, vorbești despre emoții, despre suflet, fără de care arta nu ar putea exista, ar fi doar un cuvânt în dicționar folosit cu diferite ocazii. Fotografia, pentru a fi o artă, are nevoie de emoție, fie că o surprinzi pe film ori pe senzorul aparatului de fotografiat, fie prin modul prin care tu, ca fotograf, o arăți lumii.
Expoziția fotografică ”Ardeleni în Himalaya” din Șimleu Silvaniei, organizată vineri, 22 septembrie, de la ora 16:00, la Café Concerto, în cadrul Bathory Fest, a fost despre suflet și spirit, așa cum, de altfel, și-au propus cei patru ardeleni: Paul Pásztor – Șimleu Silvaniei, Mihai Moiceanu – Brașov, Marian Iancău și Cătălin Bia – Cluj-Napoca, cei care după ce s-au întors din Nepal, au adus și Nepalul cu ei, în expoziția intinerantă numită ”Ardeleni în Himalaya”. O expoziție în care fiecare artist fotograf și-a așezat, între fotografiile proprii, câteva rânduri, un fel de prezentare personală, în ceea ce privește pasiunea pentru fotografie: „Fotografia este pretextul, este drumul şi nu destinaţia. Fotografiez din pasiune, ceea ce-mi place şi/sau mă interesează” – Paul Pásztor.
Expoziția a debutat în primăvară la Cluj-Napoca, a poposit peste vară la Târgu Mureș, iar acum a ajuns la Șimleu Silvaniei, la Café Concerto, gazda expoziției, iar felul în care au fost așezate fotografiile pe pereții deja tapetați cu fotografii de dimensiuni foarte mari, la fel și lumina ambientală, au făcut ca locul de desfășurare a expoziției să fie unul care să scoată în evidență fotografiile expuse – peisaje alb-negru cu munți, portrete, crâmpeie de istorie, de spiritualitate -, făcându-ți cunoștință, ție, privitorul, cu ceea ce înseamnă Nepal.
”Pentru mine Nepalul este dragoste la prima vedere”
”Sper să nu vină nimeni la expoziție, am așa de mari emoții că sigur nu o să pot să vorbesc”, mi-a spus Paul, cu doar câteva minute înainte de vernisajul expoziției, iar emoțiile ăstea erau atât de vizibile, încât nu mai era nevoie de nimic altceva pentru a face ca evenimentul ăsta de artă să fie unul autentic, sincer, și cu atât mai mult de apreciat. Pentru că arta înseamnă, în primul rând, emoție. Evident, speranțele lui Paul au fost deșarte, pentru că lume a venit, iar cuvântul înainte, care nu are cum să lipsească la evenimente de genul ăsta, i-au adus emoțiile artistului fotograf șimleuan în prim-plan:
”Cum îl faci pe Dumnezeu să râdă? Îți faci un plan… Planul meu era ca domnul Mircea Albu, artist fotograf, președinte și membru fondator al Asociației Fotografice Art-Image din Cluj-Napoca, să vină la Șimleu și să spună câteva cuvinte despre fotografiile expuse astăzi și despre cei 4 fotografi din spatele lor.
Din motive obiective nu a mai putut ajunge, așa că am rămas eu, Paul Pasztor, președinte și membru fondator al Asociației Fotografice Joi la 5, și unul din cei 4 fotografi expuși, să vorbesc în locul lui.
Asociației Art-Image îi datorez startul în fotografie. Acum 10 ani am absolvit cursul de fotografie ținut de domnul Mircea Albu la Cluj. Tot lui îi datorez prezența în această expoziție – Ardeleni in Himalaya, expoziție care a debutat in primăvara la Cluj, a poposit peste vara la Târgu Mureș, iar astăzi, sub umbrela Bathory Fest – căruia îi mulțumesc pentru oportunitate, debutează la Șimleu, la Cafe Concerto, căruia îi mulțumesc pentru găzduire.
Photo-Tour din Brașov împreună cu Mihai Moiceanu, mentorul meu în fotografie, se fac vinovați de faptul că m-am îndrăgostit de Nepal.
Împreună cu Mihai am fost în Nepal, în 2011, pe valea Lang-Tang. Apoi am urcat până la baza Everestului, la 5650m, pe Vârful Khalapathar, în 2014, iar la sfârșitul anului trecut am făcut circuitul Annaphurnei.
Pentru mine Nepalul este dragoste la prima vedere. Este locul unde m-aș întoarce oricând.
Așa cum se poate vedea din pozele lui Mihai – Nepalul este despre vărfuri înzăpezite, despre măreția naturii, din pozele mele – despre oameni, din cele ale lui Marian Iancu despre istorie, religie și Spiritualitate, din cele ale lui Cătălin – despre toate câte puțin.
Nepalezii nu știu să mintă. Nu se ceartă. Nu-și bat copii. Ar fi și greu să facă toate astea având în vedere că se salută <<Namaste!>> – adică – în traducere liberă – <<salut divinitatea din tine>>.
Cu speranța că am reușit să aducem un pic de Nepal la Cafe Concerto, că poate veți avea ocazia să vedeți chiar voi aceste locuri și oameni într-o zi, vă invit la un ceai și închei cu salutul <<Namaste!>>.”
E greu să mai spui ceva, să mai scrii ceva care să completeze ori să adauge ceva ce ar trebui adăugat ca să descrie evenimentul ăsta de cultură, după ce am redat alocuțiunea lui Paul. Nu de alta, dar ar fi redundant, și s-ar pierde, oarecum, din emoțiile transmise de artistul fotografic șimleuan.
Ce-ar fi adăugat? Toți cei prezenți la vernisaj au răspuns invitației lui Paul și au rămas la un ceai, un suc ori o cafea, iar asta pentru că toți cei prezenți acolo au venit la vernisaj de dragul evenimentului în sine ori a lui Paul, și nu ca să bifeze un eveniment. Un fel de a spune că pentru ei, șimleuanii, comunitate înseamnă un fel de familie mai mare, o întâlnire între prieteni.
