Haita – mai mult decât o înșiruire de lupi

lupiE doar o fotografie cu o haită de lupi postată de Parcul Natural Vânători Neamţ, pe care am văzut-o pe o rețea de socializare, având o scurtă descriere a ceea ce în fotografia respectivă pare doar o înșiruire de lupi:

“Primii trei lupi sunt cei mai slabi și bolnavi. Ei imprimă ritmul de mers întregii haite. Dacă ar fi invers, ei ar rămâne în urmă și vor pieri. În caz de ambuscadă, ei sunt primii sacrificați. Mergând în față, aceștia bătătoresc poteca prin zăpadă, pentru a economisi puterile celor din urma lor.

Sunt urmați de cinci lupi puternici care formează avangarda, iar in mijloc se află averea haitei – 11 lupoaice. Apoi, alți cinci lupi care formează ariergarda.

Și ultimul, aproape izolat de haită, este conducătorul. El trebuie să-și vadă toată haita, pentru a o controla, dirija, coordona și a da comenzile necesare.”

Ăsta e cursul firesc al vieții de haită. Însă ceea ce pare doar o înșiruire de lupi e mult mai mult de atât, e o lecție de viață pentru oameni – pentru cei care pot să vadă, să priceapă și care, mai presus de toate, sînt dispuși să învețe, să renunțe la barierele impuse de societatea umană.

Lupul e capabil să străbată distanțe impresionante pentru a-și găsi perechea, iar după ce și-o găsește, rămân împreună pe viață. Pe viață…

Nu are rost comparația cu societatea umană, acolo unde conducătorii stau nu în spate, veghind la bunul mers al “haitei, ci se urcă cu bocancii peste toți ceilalți, folosindu-i strict în interes propriu.

Nici măcar nu merită să mai vorbești despre ipocrizie, fățărnicie, perversitate  – trupească și spirituală, egoism, vanitate, răutate, prostie, unele din cele mai pronunțate “valori” umane. Nici măcar nu merită să faci comparație între haită și societatea umană. Din respect pentru lupi. Și, da, din respect pentru cei care sînt cu adevărat oameni. Pentru că, încă, mai sînt.

E aproape Crăciunul, perioada din an care, poate, e cea mai plină de ipocrizie dintre toate “episoadele” unui an omenesc. Și nu am cum să nu mă gândesc la Iisus, cel care se spune că s-a născut într-o zi ca cea de Crăciun. Nu Iisus cel religios, nu cel din icoane și, absolut sigur, nu cel care se transformă, de două ori pe an, în muza lacrimilor și zâmbetelor false ale oamenilor, de sărbători.  Și știi de ce? Pentru că îl simt aproape, ca pe un prieten. Și niciodată nu am întors spatele unui prieten. Și atunci, cum să îi întorc spatele lui? Pentru că lui i s-a întors spatele încă din prima zi, apoi, de-a lungul vieții, mai ales atunci când a fost nevoie de ceilalți, i s-a întors spatele chiar și de către “prietenii” lui. Așa spune povestea. Și de dragul poveștii, de dragul prietenului din poveste, nu am cum să îi întorc spatele. Și nu, nu pentru că-i Crăciunul. Dacă aș putea, aș adormi în 15 decembrie și m-aș trezi în 3 ianuarie, doar ca să nu mai fiu parte din toată mascarada asta umană numită, fals, sărbătoare.

Nu am cum să întorc spatele unui om care vorbea despre respect, despre suflet și despre iubire.

Lupii au haita, cea care îi protejează, cea care le dă un sens. Și, întotdeauna, cel mai puternic veghează asupra celorlalți. La fel și la oameni. Atâta tot că cei puternici, cei cu adevărat puternici, cei a căror putere vine dinăuntru, sînt dați la o parte din societatea omenească. Asemeni lui Iisus. Apoi, cu multă, multă ipocrizie, după ce nu mai constituie o amenințare pentru “valorile” umane, e pomenit, între două înghițituri de mâncare, băutură și scenete de teatru ambulant, de sărbători. După care e aruncat în uitare. Până când o să dea, din nou, bine, să fie pomenit.

Nici nu vreau să mă gândesc ce i s-ar întâmpla dacă ar apărea acum, în zilele noastre, spunând că a venit să ne învețe despre iubire. La fel ca în povestea de demult, ar fi sacrificat în uralele umanității, cea care nu are nevoie și nici nu vrea să fie învățată despre iubire. Pentru că oamenii știu totul. Ce nevoie e de iubire când există vanitate, când există grotescul material, cel atât de la îndemână?

La fel ca lupul, cel care, după ce își găsește jumătatea, rămân împreună pe viață, la fel, și omul ar trebui să-și caute jumătatea. Și nu e vorba neapărat despre o altă persoană, ci despre acea parte din tine care te poate face să fii la fel ca Iisus – cel din poveste, nu cel religios și nici cel din icoane -, cel plin de iubire. Iar acea parte care lipsește, care te poate face întreg, poate lua orice formă. Trebuie doar să simți, să vrei și cealaltă jumătate, și, sigur, o să o găsești. Acea parte pe care oamenii au pierdut-o demult, și pe care pare că nimeni nu o mai caută. Poate doar acei care, asemeni spiritului lupului, sînt același spirit pur ca la începuturile lumii, rătăcind prin viața asta, ori, poate, și prin altele.


6 thoughts on “Haita – mai mult decât o înșiruire de lupi

  1. Călin !!!! Au început să te citească ,,fideii” sau fidelii altor….. Este un lucru bun. Poate se trezesc din amorțeala veșnică . B.ail Il

    1. Gandurile personale sunt furt? Poate la voi, mestecatorii de clisee. La unii oameni, cei care isi conduc viata dupa propria vointa, propriile ganduri nu sunt niciodata “news”, darmite “fake news”.

    1. “E doar o fotografie cu o haită de lupi postată de Parcul Natural Vânători Neamţ, pe care am văzut-o pe o rețea de socializare”. Asa incepe articolul. Deci, asta e sursa fotografiei. Insa, daca asta e tot ceea ce ati inteles din material, halal. Si cum poate fi un articol fake news, cand vorbeste despre gandurile personale? Dar asa e cu oamenii superficiali, citesc doua cuvinte, apoi, pentru ca nu inteleg mare lucru, “scuipa” pe limba lor. Traiasca analfabetismul functional, nu-i asa?

  2. Impresionanta poza. Imi place. Mama zicea ca sunt din zodia Lupului dupa calendarul chinezesc. Chiar imi plac lupii. Felicitari pentru articol.

Leave a Reply

Your email address will not be published.