Incursiune interactivă în timp. Istoria reconstituită, o altă față a Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău

muzeul_istorie_arta_zalau__1_La început a fost Cazinoul Asociației Meșteșugarilor din Zalău, apoi, în anii 1920 aici a funcţionat primul gimnaziu român. După naţionalizare a fost bibliotecă, iar din 1969 clădirea a fost repartizată muzeului. Însă toate astea nu aveau nicio importanță pentru copilul de opt ani aflat într-una din sălile muzeului, acolo unde a fost adus, împreună cu ceilalți copii, doi câte doi, de mână, pentru a primi cravata roșie de pionier al patriei. Pionier al patriei! Un copil îmbrăcat cu niște pantaloni albaștri, un fel de bască și o cămașă albă, apoi, după ceremonia de la Muzeu, plus o cravată roșie, prinsă la gât cu un inel alb, de plastic. „Eu, intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor”, era angajamentul pe care trebuia să-l rostească, însă, intrigat de faptul că un nene militar își făcea de lucru cu bucata aia de pânză roșie, pe care o numea cravată, și pe care i-o așeza în jurul gâtului, a uitat să recite, la unison cu ceilalți copii. “Asta roșie seamănă mai mult cu masca pe care și-o pun pe față bandiții-cowboy. Eu nu vreau să mă fac bandit, eu, când o să fiu mare, vreau să fiu cosmonaut”, răsunau gândurile în lumea copilăriei în costum de pionier. Apoi, mai târziu, după ce a apărut la cinematograf filmul Indiana Jones, “Eu vreau să fiu cosmonaut” și-a găsit și varianta de rezervă: “Eu vreau să fiu arheolog.”

muzeul_istorie_arta_zalau__6_Opt lei biletul de intrare. O altă față

Am intrat pe poarta Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, curios să-i cunosc și o altă față, așa cum era trecut afișul unui eveniment care a avut loc de câteva zile, titlu care mi-a rămas întipărit în minte. O altă față. “Sînteți din Sălaj? Ați mai fost la muzeu de când s-a schimbat? Nu? O să vedeți că o să vă placă, stați doar să chem pe cineva să vă însoțească”, mi-a spus doamna de la intrare. Și, cu biletul în buzunar, după ce a apărut însoțitorul meu, am intrat în muzeu. Și am găsit o altă față, chiar dacă au trecut opt luni de la inaugurarea cu fast a noului muzeu, însă atunci am preferat să nu mă înghesui, ci să aștept până când o să se liniștească lucrurile și o să pot să cutreier în voie muzeul. Un ghid doar pentru mine, pentru un vizitator care a plătit opt lei? Da, și dacă tot am un ghid doar pentru mine, pot să aflu și răspunsuri la unele întrebări legate de istorie, arheologie, descoperiri, curiozități…

muzeul_istorie_arta_zalau__2_Prin timp…

M-am oprit în dreptul casei neolitice reconstituite, ascultând ceea ce-mi spunea ghidul și privind la scena aceea de familie, acolo unde începe istoria, apoi în dreptul cuptorului unde un celt meșterea lutul cu roata de olărit. Roata de olărit a fost, de altfel, unul dintre cele mai importante împrumuturi ale populaţiei dacice de la celţi, înainte de venirea acestora, se pare, toată ceramica autohtonă era făcută cu mâna. “Aici, în stânga, am încercat să reproducem o așezare a unui om simplu, iar în dreapta, a unei familii înstărite de pe vremea romanilor. Se vede că vasele de lut ale oamenilor simpli erau mai zgrunțuroase, pe când ale celor înstăriți erau fin prelucrate, un fel de porțelan al vremurilor, importat din zona țărilor germanice”, îmi spune ghidul în dreptul locuințelor romane, cea obișnuită, și cea înstărită. Un fel de UE antic, îmi trece prin minte, unde banul face legea, acum, la fel ca atunci, ori atunci, la fel ca acum.

În dreptul gladiatorului, oarecum plinuț și care nu prea semăna cu pachetele de mușchi prelucrați în photoshop de prin filmele americane, am ridicat din sprâncene: “”Adică așa arătau gladiatorii?”, întreb mai mult așa, ca un gând cu voce tare. “Da, nu erau mușchiuloșii pe care-i vezi prin filme, ci erau, mai degrabă, grăsuți, pentru ca atunci când se răneau, iar rănile sângerând creeau impresia artistică pe care o voiau spectatorii, să nu rămână cu urmări foarte grave. Până la urmă, luptele de gladiatori erau o afacere, iar luptele aveau parte și de arbitri. Cei care aveau bani închiriau gladiatori pentru luptele organizate, și doar unii aveau atâția bani încât să plătească pentru o luptă pe viață și pe moarte. Iar cel care plătea pentru gladiatori avea locul lui rezervat în tribune, astfel încât toți cei prezenți să știe cui i se datorează asta, cine a plătit pentru spectacol.”
În dreptul imaginii care înfățișa un apeduct roman n-am putut să nu zâmbesc amar – romanii, atunci, cu mijloacele pe care le aveau, au fost în stare să construiască așa ceva, iar acum, cu toată tehnologia la dispoziție, cu bani din tot felul de proiecte, nu s-a reușit, de 25 de ani, să se rezolve problema apei în Zalău. Ce aveau romanii în plus? Poate conștiință?

muzeul_istorie_arta_zalau__3_Târg. Comunism. Arme. Bani. Ritualuri funerare

La etaj, ziua de târg de acum 100 de ani pare aievea, manechinele îmbrăcate în costume populare părând vii, și treci oarecum în liniște prin târg, să nu strici mersul treburilor. Asta până ajungi în camera vecină. În comunism. Acolo, dintre și printre amintirile înșirate între “Răpirea din Serai”, conserve chinezești și ziare ale epocii de aur, un șoim al patriei, un pionier și un muncitor te iau în primire. “Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?”, mi-a răsunat, din nou, în minte întrebarea care ți se punea în primii ani de școală. “Eu vreau să fiu cosmonaut. Sau arheolog”, răspundeam cu ochii în pământ, de parcă știam că spun lucruri nelalocul lor. Însă atunci, când lumea începea cu mâinile la spate și se termina cu visele despre cum o să fie în vacanță, chiar nu erau nelalocul lor dorințele ăstea. Acum, da. Ce vrei să te faci când o să fii mare are acum, pentru turma în continuă expansiune, un singur răspuns, care, tradus, oarecum, sună așa: VIP (fotbalist, manelist, “cântăreț de succes”, fufă asistentă de platou, politician). Nu să faci ceva, nu să cauți ceva, nu să descoperi ceva, nu să creezi. Doar să ai și să se știe că ai. Atât.
Probabil una din sălile cele mai apreciate e cea a războinicilor și armelor. Și, de-a lungul timpului, pentru că omul nu-și poate stăpâni pornirea brută de a se impune cu forța, încercând să-și satisfacă setea de putere, niciun alt domeniu nu a avut parte de atâta susținere ca cel al războiului. De oricare fel ar fi. Și pentru că războiul e în strânsă legătură cu banii, din sala armelor ajungi în dreptul vitrinelor cu bani. Apoi în cea a ritualurilor funerare. Război, bani, moarte? Așa-i că pare o ordine firească? Totuși, povestea fetiței de șapte ani, cea a cărei piatră funerară e expusă în muzeu, te duce iar înapoi în timp, când cimitirele, străjuite la intrare de doi lei de piatră, erau așezate de-o parte și de alta a drumului roman. La fel și povestea sclavului împăratului, cel de care nu se atingeau nici măcar cetățenii romani de vază, pentru că ce-i al împăratului e intangibil. Sună cunoscut?

muzeul_istorie_arta_zalau__4_Cum e să fii arheolog?

Am pus întrebarea mai mult așa, ca un gând rostit cu voce tare, o întrebare pe care mi-am pus-o privind filmele cu Indiana Jones. “Bugetari… Dar, așa, din pasiune, merită”, a venit răspunsul. Și, de fapt, ce înseamnă arheologia? Știința care studiază trecutul istoric al omenirii pe baza interpretării urmelor materiale păstrate, a vestigiilor aparținând diferitelor culturi materiale. Adică, munca arheologului este de a examina trecutul omenirii, de a conserva, într-o formă sau alta, relicvele descoperite. La Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău s-a reușit asta, prin noua față creată, și, sincer, chiar merită să iei un bilet, apoi, cu poveștile ghidului, să faci o incursiune în trecut, încercând să afli cum a fost înainte. Și, dacă tot ai un ghid care să te însoțească, toată incursiunea asta în timp devine una interactivă, lucru mai puțin întâlnit la alte muzee, acolo unde factorul uman, cel care, de altfel, creează istoria, e înlocuit de ecranele cu touchscreen, moarte, reci și care nu pot să-ți răspundă la întrebări. Ori poate depinde de ghid?

Și, după ce ieși de acolo, dintre relicve, poate că o să realizezi că tu, ca om, nu doar te naști ca să devii, la rându-ți, o relicvă, poate ai și tu ceva de descoperit…


Leave a Reply

Your email address will not be published.