Când vorbești despre arheologie, primul gând care îți vine în minte e: ”Aha, săpături…”. Evident, arheologia înseamnă mult mai mult decât atât, dar, totuși, săpăturile sunt pe fișa de lucru a oricărui arheolog. Și chiar dacă cel mai celebru arheolog al copilăriei – personajul de film Indiana Jones -, nu prea avea treabă cu săpatul, ci cu urmărirea și bătăile cu ”cei răi”, totuși, săpătura e de bază.
Deci, săpătura. Așa l-am găsit pe Horațiu Cociș, , arheolog în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, împreună cu prof. Sorin Nemeti de la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și un grup de studenți – săpând sistematic (de fapt, după ce au terminat săpăturile). Un fel de șantier școală, asta însemnând că, practic, li s-a dat șansa studenților ca să învețe ”pe viu” ce înseamnă săpăturile arheologice, interpretarea stratigrafică și metodele de documentare, de la desene, la poze cu drona și ridicare topografică.
De ce săpături acolo, pe Dealul Bogatului, în Sânmihaiu Almașului? Pentru că în urma scanării s-a descoperit o casă cu bârne și talpă de piatră și elevație din lemn și chirpic, cu acoperiș din lemn și țigle. Tot în urma scanării s-a reușit o izolare cronologică a straturilor, care arată că acolo a existat un sat roman. O așezare rurală care, se poate spune, în urma descoperirilor, a funcționat imediat după împăratul Traian, ultima piesă descoperită fiind din secolul al treilea.
”Practic, nu trebuie să ne gândim la o organizare romană ca la Porolissum, de exemplu, ci pur și simplu avem de-a face cu un sat care funcționează cam pe toată perioada stăpânirii romane în Dacia. Acest lucru se confirmă și prin faptul că sub talpa de piatră s-au identificat o serie de bârne și gropi, care aparțin unei faze anterioare, din lemn, o altă planimetrie. Asta înseamnă că se poate discuta despre două faze de existență a satului. Ce înseamnă faze? Există o clădire, sau mai multe, de lemn, care își pierd utilitatea, sunt, în general, nivelate, și imediat după apar alte construcții, cu o altă planimetrie, probabil cu o altă funcționalitate”, spune Horațiu, cu un aplomb specific celor care nu își fac meseria doar ca pe o datorie, ci din vocație. Iar oameni de genul ăsta sunt rari. Nu doar în arheologie, ci în tot ceea ce înseamnă preocupare umană.
De subliniat că situl a fost descoperit întâmplător, de niște pasionați de istorie – Cristian Marincaș și Ciprian Vanci -, prieteni ai muzeului (și e de menționat că nu a fost găsit cu detectorul de metale), care au găsit o grămadă de ceramică, pe care au dus-o la Muzeu.
”Ceea ce ne-a atras atenția a fost cantitatea uriașă de ceramică ce a ieșit la suprafață în urma lucrărilor agricole. Important este că, cel puțin pentru zona nord-vestică, nu prea avem cunoștință de așezări rurale. În ultimii 100 de ani cercetările au fost concentrate mai mult pe factorul militar, decât pe factorul civil. Și aici nu mă refer la vicusul care se dezvoltă în mod firesc în jurul unui castru, ci la mediul rural, la populația care nu depinde nici de castru, care nu stă nici la oraș, ci la un sat. În prima fază am insituit un regim de protecție în sit, și chiar dacă lucrările agricole vor continua, aici fiind proprietate privată, nu se va putea construi decât cu descărcare arheologică. În faza a doua am aplicat o serie de metode non-invazive, pentru a vedea unde sunt pâlcurile cu cea mai mare concentrație de material ceramic”, mai spune Horațiu, ca și când ar citi toate informațiile ăstea de pe o foaie de hârtie, lămurindu-i pe cei care îl ascultau (și pot să spun că l-am ascultat cu foarte mare atenție) despre ce e vorba acolo.
S-a instituit, evident, un regim de protecție al sitului. Mai precis s-a cartat și delimitat situl de pe Dealul Bogatului, un lucru extrem de important, de altfel, atunci când vine vorba despre patrimoniul istoric.
Și chiar dacă cea mai bună metodă care există pentru a observa ce există într-un sit e săpătura, probarea fizică, pentru a se vedea despre ce e vorba, s-a optat pentru magnetometrie. Ce înseamnă asta? Practic, situl beneficiază de o scanare integrală, magnetometria fiind un procedeu care permite vizualizarea anomaliilor magnetice la nivelul subsolului. Și pe baza acestui procedeu s-a stabilit că situl se întinde pe o suprafață de aproximativ 1,3 – 1,4 ha, unde există, probabil, sute de structuri: cuptoare, gropi, bordeie sau clădiri cu talpă de piatră. Și, în câțiva ani, săpăturile urmând a se relua din octombrie, se va forma o imagine clară despre ceea ce înseamnă distribuția spațială, organizarea internă, cronologia și stratigrafia sitului de la Dealul Bogatului, din Sânmihaiu Almașului.
