S-ar putea spune că-s un alergător neserios. În loc să alerg constant, fără oprire, ca și cum aș fi în ceva competiție, unde timpul contează cel mai mult (deci cu ochii la cronometru), m-am tot oprit pentru te miri ce: ”Fii atent ce floare interesantă!”, ”Hiii, ăstea sigur sunt urme de mistreț. Oare pe unde or fi?”, ”A început să plouă. Ce faaaiin…”. Însă, în pădure, fiindcă acolo îmi place cel mai mult să alerg, e greu să nu vezi frumusețea din jur. Și dacă tot vezi frumosul din jur, cum să treci fără să te oprești, doar pentru că ”pfuu pfuu, pfuu pfuu” să-ți nu-ți pierzi cadența? Nici vorbă. Nu în cazul meu. Sunt mult prea pasional ca să las tehnica alergării ”profi” să-mi strice bucuria întâlnirii cu frumusețile pădurii. Așa că”pfuu pfuuu, pfuuu pfuuu”, a lăsat loc de ”Hiii, ooooau, he he, ce fain” și alte chestii din ăstea puerile. De asta, da, s-ar putea spune că nu-s un alergător serios. Cel puțin nu atunci când alerg în pădure.
Acuma, ca să fiu sincer, niciodată de când alerg nu m-a interesat timpul, nici cât de mult alerg, nici cât de greu. Pur și simplu alerg că așa îmi vine. E o pornire de moment care mă ia pe sus, la fel cum și impulsurile de moment mă fac să mă opresc brusc ca să privesc o floare ori să ascult cum cântă păsările ori ca să încerc să ghicesc ce vietate face nu știu ce foșnet în tufa de lângă mine. E un fel de a-ți lăsa simțurile libere – în loc să le controlezi, le lași să-și facă de cap. Poate-s prea pasional, dar ce poți să faci atunci când ești construit sută la sută din emoții?
M-a prins ploaia în pădure, pe pantele abrupte ale muntelui Meseș, un loc superb pentru alergat. De fapt, m-am dus să alerg în pădurea de acolo tocmai pentru că afară tuna, iar norii dădeau semne clare că o să plouă. Îmi place ploaia. Chiar foarte mult. De asta nici nu folosesc umbrela atunci când plouă. E adevărat, în oraș nu e plăcut să fii ud leoarcă, eu, cel puțin, mă simt ca și cum aș fi gol în mijlocul mulțimii, însă în natură, ”goliciunea” pe care ți-o conferă ploaia care îți ajunge la piele e atât de plăcută…
M-a prins ploaia, și în mai puțin de un minut am fost ud leoarcă, alergând în bascheții care clămpăneau ciudat, caraghios, iar asta mă făcea să alerg râzând, o combinație între joacă și alergare cu obstacole. E adevărat, obastacolele nu erau ca și cum nu puteau fi ocolite, mai mult le găseam eu, pentru că, după ce săream peste ele, la aterizare bascheții făceu un ”plisc-pleosc” care mă făceau să râd și mai tare. Cum vine asta să alergi și să râzi în același timp? Nu știu. Pur și simplu. Un fel de joacă de om-mare-care-refuză-să-fie-om-mare. Da, poate părea că-s un alergător neserios, pentru că am ales să alerg în bascheți, și ăia uzați, rupți pe alocuri și fără să port șosete. Iar asta, lipsa șosetelor, după ce am fost leoarcă, a mai adăugat un sunet caraghios, un fel de scârțâit foarte haios. Cum să nu râd cu gura larg deschisă?
Da, se poate spune că-s un alergător neserios. Mai ales că, la coborâre, în loc de ”pfuuu pfuu, pfuuu pfuuu”, un fel de un-doi, un-doi indicat pentru păstrarea cadenței și suflului, eu mă încurcam cu ”Hoo, hoo, unde te duci, pune curbă, pune curbă! Nu pot că-mi alunecă bascheții!”.
Când am ajuns jos m-am oprit brusc. Am văzut o pânză de păianjen pe care niște picuri de ploaie se opriseră din căderea lor din nori, ca să formeze un fel de colier cu bobițe lucioase: ”Oaaau, ce frumos!”. Și atunci mi-am dat seama că am alergat tot timpul, prin ploaie, cu geanta agățată de mine, geantă în care aparatul de fotografiat se bălăngănea la fiecare pas și care mă bătea peste fesa dreapta de parcă ar fi fost un jocheu îndemnându-și calul să alerge mai tare. Nu știu dacă am alergat mai tare de la plesniturile peste fesă, dar sigur am alergat râzând.
Da, s-ar putea spune că-s un alergător neserios. În loc de cadență și ritm, eu am ales bucuria de a mă opri, brusc, de nu știu câte ori, pentru că descopeream cine știe ce lângă cărare, ori pentru ca să îmi ridic fața către cer, să simt ploaia atingându-mi fața. Am alergat cu ploaia și m-am bucurat de fiecare atingere, de fiecare sunet al pădurii, de fiecare floare, de fiecare clipă.
