Nu e ceva nou ori de care să nu fi știut, nici eu, nici ceilalți care au trecut prin fața vitriniei cofetăriei Happy. Cele câteva rânduri din Constituția României sînt afișate la vedere încă de când au apărut primele zbateri ale discriminării sanitare. Și sînt încă acolo, o declarație de bun-simț și corectitudine civică care aproape a dispărut din societate. Și, cu atât mai mult, merită respect. Iar asta pentru că, sub pretextul responsabilității sanitare, a respectării legilor (deși Constituția e legea supremă, peste care nu se trece), nu doar vizavi, dar în mai tot orașul, discriminarea sanitară e la ordinea zilei.
Da, am intrat de multe ori în cofetărie, și de fiecare dată am apreciat, admirat și respectat curajul și ”coloana vertebrală dreaptă” a celui care a lipit afișul cu pricina. Însă am evitat în a face public gestul. Nu de alta, dar pentru a nu fi luat în colimator cel responsabil de către ”binevoitori”. Însă, pentru că, deunăzi, a apărut pe facebook afișul, pe pagina Corinei S. C., iar ”răul” a fost făcut, nu mai am cum să tac.
Da, ceea ce s-a făcut la cofetăria Happy, refuzul de a lua parte la mascarada socială a discriminării sanitare este un act de curaj, un semn că, oricât s-ar zbate sistemul, unii refuză să îngenuncheze servili, libertatea nefiind o monedă de schimb. Sigur, articolul ăsta din Constituție îi deranjează pe cei care se autodeclară responsabili, acești ”inteligenți” cu degetul întins permanent a ură către cei needucați, proști, care refuză să facă sluj în fața dictaturii sanitare. Și, chiar dacă pe facebook sînt lei-paralei, în societate își țin degetul în buzunar, plângându-se în sinea lor sistemului, ori de câte ori văd afișul lipit pe vitrina cofetăriei Happy: ”Nenea sistemu’, șefu, nu se poate așa ceva! Cum adică cetățenii sînt egali în fața legii, fără privilegii și discriminări? Păi, șefu, noi vrem să fim mai egali decât ceilalți. Noi, inteligenții responsabili, multidozațicertificați verde, vrem privilegii. Și, șefu, dacă se poate, fă să le fie și mai rău ălorlalți, ca să ne simțim și noi bine, că merităm, că uite ce frumos știm să facem sluj social…”
Din fericire, tot mai mulți oameni deschid ochii și iau atitudine. Chiar și cu riscul de a fi ”penalizați” de către un sistem imun, ba chiar opresiv-agresiv la ideea de libertate a individului.
Libertatea e un drept fundamental al omului. Punct.