La gara din Zalău, cu 25 de minute înainte să vină trenul. La ghișeu, doi – un el și o ea, întrebând despre garnituri, despre ce locuri sînt într-o garnitură sau alta, da’ la întoarcere cam cum o să fie etc. După 10 minute, încă nu erau lămuriți, că mai vroiau să știe și altceva, probabil ce culoare au draperiile din cușete, dacă este hârtie igienică la wc și alte din ăstea fără de care nu se poate lua bilet.
În difuzor se aude cum că peste cinci minute vine trenul, cel pentru care se formase deja coadă la ghișeu. Ăștia doi n-aveau treabă cu coada, pe ei îi interesa de garnituri, de vremea din tren, de numere, din ăstea, care nu suferă amânare. Apoi, cum treaba cu garniturile se pare că i-a cam dus cu gândul la mâncare, mai pun o întrebare, așa, că nu mai suporta amânare, plus că, de acum, audiența (recte coada) era pe măsura întrebării: ”Da’, la studenți le faceți reducere?” ”Da, le facem. Doriți?”, întreabă cea de la ghișeu. ”Aa, nu, poate peste vreo trei luni”, vine răspunsul.
Un ”Nnnggg?” murmurat a cuprins sala gării. Încet, făsăind ușor, la fel ca frânele trenului ce se apropia.
Vine trenul. În sfârșit, cei doi își iau biletele, pleacă din fața ghișeului și se opresc la ușă, acolo unde continuă să fie nelămuriți de garnituri, vreme intratrenească și alte din ăstea științifico-ceferiste, care, după vo’ jumătate de oră de întrebări și răspunsuri, încă nu le erau clare. Plus că, acuma, a mai apărut o întrebare, recte ce-o fi și cu ăia de se uitau cu îngrijorare la ceas, care au apărut în spatele lor, întrerupându-le șirul nedumeririlor, ăia de păreau că stau ca la start, cu banii într-o mână și ochii la peron?
Într-un final s-au dus în treaba lor, nu de alta, dar nici măcar nu aveau de gând să plece în ziua aia undeva. Da, da’ dacă poți să-i faci pe toți să stea la coadă, că așa vrei tu, să iei bilete de la gară, nu de la agenție, ce, nu-i voie? Doar n-a murit nimeni din cauză că a pierdut trenul, nu?
”Hu-huu”, trenul intră în gară. Repede, unul cu tricou în dungi se repede la ghișeu, sărind coada și cere bilet, da’, normal, nu pentru trenul care intra în gară, pentru altul. ”Aveți, cumva, 20 de bani?”, întreabă femeia de la ghișeu. Omul, scoate o mână de monede și zice: ”Din ăștia ori din ăia de 1 leu?”
Același ”Nnnggg?” murmurat care a cuprins sala gării cu vreo două minute înainte a mai fâsâit o dată, deodată cu trenul care intrase deja în gară, fâsâind și el din frâne. În fața ghișeului n-a mai rămas nimeni, unii au urcat în tren cu biletul la vedere, alții fără. Iar alții, se pare, au plecat pe jos către Satu Mare, repetând ca o placă stricată: ”Cât îi halatu’, cât îi halatu’?”
Nu cred ca putem rezuma un cuvant ca ”aiureli” la un reportaj al realitatii contemporane.Nu putem rezuma acest cuvant la un reportaj in care s-a pus suflet,la care s-a muncit si care mie mi se pare interesant si adevarat in societatea noastra.Cred doar ca oamenii astia trebuie pretuiti,iubiti si sustinuti pentru munca lor.Respect pentru oamenii care scriu pentru mine reportaje atat de faine!scuza-ma anonimule dar am simtit nevoia sa apar persoanele cu o valoare morala,si tot odata sa-mi apar identitatea de cititor ..Mai citeste alte articole..Poate iti vor starni interesul,poate te misca ceva,poate iti dai seama ca autorul acestui reportaj este un om de valoare.
Aiureli …