La Muzeu, dincolo de tipare: despre eros și sexualitate

La Muzeu, dincolo de tipare: despre eros și sexualitateÎn Secția de Istorie “Vasile Lucăcel” a Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, acolo unde a avut loc vernisajul expoziției “Eros şi sexualitate în Dacia romană”, în partea dreaptă a sălii, niște pereți încropiți special pentru evenimentul respectiv, nu aveau cum să nu îți atragă atenția. Adică, ce-i și cu chestia aia, ce-o fi acolo? Chestia aia e o “camera romană”, mă rog, un fel de replică, menită a te familiariza, oarecum, cu atmosfera de altădată, atunci când romanii foloseau camera respectivă pentru destindere, de care o fi ea. Asta incluzând și partea erotică a legăturilor dintre oameni.

În rest, pe pereți, câteva afișe mari, despre eros și sexualitate din perioada romană, iar în vitrine, câteva statuete ori obiecte, plus ceva fragmente de sculpturi cu aceeași temă, la fel, din perioada romană. Și, la urma urmei, foarte multe obiecte cu tema asta, a erotismului, nici nu ar fi fost de unde, fiindcă, la fel ca acum, subiectul a fost, chiar dacă omniprezent, unul despre care oamenii se făceau că plouă, făcând din ipocrizie o haină de zi cu zi, “casual”, cum le place contemporanilor să spună.

Publicul, în număr mare, cu zâmbetul pe buze. Și nici n-ar fi avut cum fi altfel, dată fiind tema expoziției. Bun, și atunci ce e cu toată chestia asta, cu expoziția?

“Periodic tebuie să ieșim și să spargem niște tipare”

La Muzeu, dincolo de tipare: despre eros și sexualitatea spus Corina Bejinariu, managerul Muzeului. Să spargem niște tipare…

Da, cei de la muzeu au reușit, din nou, să spargă niște tipare, trezind cumva interesul publicului pentru tot ceea ce înseamnă muzeu. Iar asta prin felul simplu în care reușesc, de ceva vreme, să comunice, prin inventivitatea și creativitatea de care dau dovadă. Acuma, e de prisos să mai spun că, cel puțin din punct de vedere personal, oamenii ăștia au ceva… special, reușind să te surprindă, și nu numai prin temele alese, ci mai ales prin modul simplu și direct prin care ți se adresează ție, cel din public. Și prin faptul că, în ciuda comentariilor răutăcioase apărute, și care or să mai apară, mai ales pe marginea expoziției ăsteia despre erotism, ei, cei de la muzeu, stau pe baricade. Și, mai ales, cred în ceea ce fac. Și nu ai cum să nu apreciezi așa ceva.

“Este momentul și pentru o asemenea tematică, de istorie a vieții private. Muzeul nu poate să rămână în afara rațiunilor societății actuale”, a mai spus managerul Muzeului, subliniind că “Horea Pop este, de fapt, sufletul acestei expoziții.” “Reprezentarea artistică a nudității și sexualității” ori “valorizarea corpului frumos”, au fost alte subiecte pe marginea cărora s-a vorbit, dar nu e neapărat locul lor să fie reproduse într-un articol. Însă ceea ce trebuie menționat, neapărat, e

Camera romană cu perdea roșie la intrare

La Muzeu, dincolo de tipare: despre eros și sexualitateÎn câteva zile, au construit o cameră romană, cu perdea roșie la intrare, doar pentru a atrage atenția publicului? Da. Și nu ai cum să nu-i apreciezi pe oamenii ăștia. Cu ajutorul a patru elevi ai Școlii Populare de Artă, care au pictat interiorul camerei, au încercat să aducă Dacia romană la Zalău. Au pus un televizor în camera respectivă, pe care rula un fel de film despre tema expoziției, ba, mai mult, au pus în colț, jos, un vas cu niște beculețe roșii, menit a recrea un vas în care ardea focul, pentru a întreține atmosfera din cameră și a-i păstra tenta aceea de erotism, despre care s-a vorbit la vernisaj. Nu știu câți au remarcat vasul acela, dar aici nu e vorba despre cei care l-au remarcat ori nu, ci despre felul în care au gândit cei de la Muzeu toate astea, vasul acela neavând cum să nu fie acolo, pentru că ar fi lipsit ceva.

I-am privit pe cei implicați în organizarea expoziției ăsteia cum așteptau să vadă reacția oamenilor, atunci când descopereau camera romană cu perdea roșie. Să vadă dacă și ei, cei din public, sînt la fel de încântați de “opera” lor, ca și ei, creatorii. Mai ales că publicul era format, în mare parte, din tineri, și cine știe, odată fiindu-le trezită atenția, poate muzeul, cu tot ce înseamnă el, o să intre în agenda lor extracurriculară. Iar asta e ceva.

Nu știu cât de încântați au fost ori cât or fi înțeles elevii de liceu, ori ceilalți, din toate astea. Însă ceea ce a contat cel mai mult a fost zâmbetul acela a satisfacție nedisimulat al celor de la muzeu, un zâmbet specific celor care atunci când fac ceva, o fac cu dăruire.


Leave a Reply

Your email address will not be published.