Lecția de citire

lectia-de-citireAm intrat zilele trecute în mai multe librării, să caut cartea “Împăratul muștelor”, să i-o dau nepoatei mele să o citească, iar primul lucru care l-am observat a fost că librăriile erau goale, nici urmă de clienți, ori, dacă totuși a mai intrat cineva, în timp ce căutam cartea, era pentru a cumpăra chestii pentru școală. Așa că am întrebat, curios, dacă se mai vând cărți. Mi s-a răspuns, zâmbindu-mi-se amar, că nu, doar cele pentru școală se mai cumpără, însă mai sunt, totuși, cărți care se cumpără, probabil pentru cadou – e vorba despre cărțile cu vampiri și vrăjitoare. Bine, ăstea le poți cu greu numi cărți, dar, să zicem, au copertă, niște pagini cu ceva text, fie, se pune cum că-s cărți. Și, dacă astea-s preferințele în materie de citit, nu-i de mirare că, în scurt timp, singura lectură făcută cu plăcere va fi în magazinele cu haine pentru toți ori de fițe, buchisindu-se prețul afișat pe etichete. Sigur, există cărți pe internet, care nu costă nimic, și de aia nu mai cumpără oamenii cărți, pentru că citesc on-line, găsesc repede scuze majoritatea, dar, să fim serioși, cât timp există dialogurile inteligente de pe facebook și site-urile colorate cu vedete, cine să mai caute pe goagăl cărți de citit on-line? Adică, nu e mai ușor să socializezi pe internet? Te uiți la poză, apoi zici “frumu” ori “frumi”, ori, dacă ești creativ “ce bunăciune ești”, după care primești răspunsul “multu”. Și, mulțumit că ai trecut de prima etapă cu succes, treci la următoarea, cea în care încerci să legi două cuvinte și să faci să aibă și sens ce zici.

Oare ce s-o fi întâmplat cu lumea? Adică, de vreo 10 ani încoace, parcă a fost lobotomizată întreaga societate umană, și a scăpat doar cine a putut. Și nu e vorba de clișeisticul conflict între generații, nu, fiindcă lobotomia asta generală a făcut victime de la copil de grădiniță, la pensionar. Să fie vorba de efectele secundare ale computerizării umane? Ori poate e, pur și simplu, doar “evoluție”.

De ce dezinteresul ăsta față de carte? Poate fiindcă părinții nu mai știu să le citească povești copiilor înainte de culcare. Poate fiindcă învățătorii și profesorii nu știu să transforme cartea, cititul, în ceva atractiv, în ceva care să se transforme în prietenul imaginar al copilăriei. Poate pentru că adolescenții sunt înregimentați în coloanele vii care, dintr-un “chef” în altul, uită până și literele din alfabet. Poate pentru că tinerii o pun repede de-o nuntă, din care să iasă îndeajuns bani cât să-și cumpere o mașină, și, între un plin și altul la benzinării, cititul e doar pierdere de timp. Poate pentru că, de acum oameni serioși, la jumătatea vieții nu mai e timp de citit, pentru că există fotbal și politică. Poate fiindcă pensionarii, odată fiindu-li-se luat obiectul muncii, așteaptă doar să moară, privind mai mult în gol, eventual hrănindu-se cu amintiri. Ori poate pentru că, alegând instinctual pragmatic, oamenii, simțind că cititul îi ține departe de la a-și trăi propria viață, aleg realitatea, indiferent de cum ar fi.

Spre deosebire de cotidianul din jur, ori talk-show-urile cu vedete de la televizor, ori chiar filme, cititul e o punte care, odată trecută, dă frâu liber imaginației, și, pășind printre cuvintele unei cărți, poți să trăiești în propria-ți minte, poți să fii orice, poți să faci orice. E adevărat, o carte e ca o viață de împrumut a cuiva care, având ceva de spus ori, simplu, visând, a creat o lume, apoi, punând-o în paginile unei cărți, a lăsat ușa lumii acesteia larg deschisă, pentru oricine va vrea să intre. Să intri? De ce să intri? Fiecare are un răspuns, fiecare are propria realitate, propriul adevăr.

M-am întors în timp. E vară, vacanța de vară. Am dat o fugă până la bibliotecă, am luat câte cărți am putut căra în brațe, apoi, după ce am luat una, la întâmplare, m-am urcat în nucul din spatele blocului, m-am așezat comod pe o creangă, apoi am evadat și am dat frâu liber imaginației… Acum, nucul din spatele blocului nu mai e, însă lumile descoperite în cărți le port cu mine, și, de câte ori am ocazia, descopăr alte lumi, ascunse la vedere în paginile cărților. Ce bine miros paginile…


2 thoughts on “Lecția de citire

  1. Eu zic ca inca se citeste, desigur, nu asa cum se citea candva. Si mai zic si ca din pacate tot ce ai spus e adevarat… Insa cartile au devenit scumpe, nu oricine si le permite, dar multa lume inca doreste sa citeasca. Asta ti-ar putea-o confirma cei de la Biblioteca Oraseneasca, sa ii vezi cum te cearta daca nu ai adus o carte la timp sau nu ai anuntat intarzierea! Iar pe de alta parte, librariile din Zalau sunt un spatiu total neprimitor, total neatractiv. Eu am vazut ca oamenii cumpara pana si rechizitele din super-market, si ii inteleg prea bine de ce o fac. Ei, daca te duci la o librarie in Cluj sau in alt oras mare sau cu o viata universitara reala, acolo librariile sunt spatii imbietoare, luminoase, foarte bine gandite si aranjate, as spune colorate chiar, si inauntru e mereu lume. Mai este si cineva acolo care te poate ghida sau sfatui, este carte pentru orice gusturi si buzunare… Asta, ca sa nu mai spun ca de multe ori e mult mai ieftin (si este un argument relevant) sa cumperi carti de pe net… Lumea inca citeste, o spun cu bucurie, sigur ca nu toata lumea, dar asa a fost mereu…

    1. Da, ai dreptate, cărțile sunt scumpe, prea scumpe (și eu, recunosc, le cumpăr de pe internet). Cât despre librăriile din Zalău, da, nu-s deloc așa cum ar trebui să fie. Și, da, lumea mai citește, dar nu asta contează cel mai mult, că citește, ci, mai ales, ce citește…

Leave a Reply

Your email address will not be published.