Am zis că mă abțin. Am zis că mai bine nu mă bag în gura ”educaților deștepți”, nu de alta, dar numai chef de polemica lor unidirecțională nu am chef. Apoi mi-am zis că, gata, nu mă mai abțin. Sigur, dacă nu ești ca ei, o să devii ținta focului lor verbal încrucișat, și poți tu să spui că afară plouă, atunci când plouă, tirada lor va fi vehementă și disprețuitoare: ”nu plouă, cineva stropește florile din avion”. Și orice argument le-ai aduce, odată ochelarii de cal fiind puși pe post de cetățean responsabil, adio orice urmă de înțelegere. De compasiune, de toleranță, ce să mai vorbim? Adică joacă Steaua cu Dinamo (ca atunci când eram copii, fiecare ținând cu echipa favorită)? Apoi să câștige Dinamo. Nu contează cum: că le rup picioarele ălorlalți, că se plătesc arbitrii, că stau milițienii cu pistolul ațintit asupra atacanților, somându-i că dacă trag la poartă, trag și ei. Important e să câștige Dinamo, ca apoi susținătorii fanatici să poată să spună: ”V-am zis noi, bă, proștilor, că Dinamo e mai bună?”. Am ales Steaua și Dinamo fiindcă, atunci când eram copil, așa eram împărțiți la bloc. Și e mai ușor de priceput, chiar și pentru fanaticii cetățeni responsabili ai zilelor noastre. Sau, ca să nu se creadă că am ceva cu Dinamo (chiar n-am, că nu mai sînt demult microbist), se pot inversa rolurile, și steliștii sunt ăia răi.
Am tot văzut, mai ales în ultima vreme, postări pe rețelele sociale în care orice urmă de toleranță a dispărut cu desăvârșire. Și cu atât e mai grav și mai trist asta, cu cât ura asta socială am văzut-o (chiar dacă ceva mai voalată) la persoane pe care le credeam cu bun-simț, că gândesc liber, persoane pe care nu le credeam înregimentate în turma socială în mișcare. Și toți, dar absolut toți, au pus mai presus obligațiile față de libertate. Pentru că asta face un cetățean responsabil, dă la o parte drepturile omului, pentru că drepturile îi pun pe ei în pericol. Că altora nu le e bine, asta chiar nu mai contează. Și, dacă apuci să comentezi ceva, să încerci să îi faci să vadă dincolo de ura socială la purtător, atât ți-a fost. Intri în focul încrucișat verbal al celor plini de ei, cu aere de zici că au fost aleși de însăși Dumnezeu tatăl să Îl reprezinte pe pământ. Și orice ai zice, ei o țin pe a lor: ”noi sîntem cei deștepți și educați, voi sînteți ăia proști. Cum de ce? Pentru că așa zicem noi. Că doar suntem deștepți, nu?”. Asta cu deșteptăciunea, cu inteligența condiționată de o anumită alegere socială este una (dacă nu cea mai mare) dintre reușitele sistemului. Adică i-au convins pe unii, mulți, că dacă fac așa cum li se spune, atunci sînt inteligenți, educați, cetățeni de rang întâi. Și, bonus, sigur ceilalți sînt proști, și nu doar că e în regulă, dar e obligatoriu să le-o și spui. Cu cât mai multă ură posibilă, cu atât mai bine. Și foarte mulți asta fac. Aș putea să dau nume (multe și cunoscute), dar nu am să o fac. Pentru că e dreptul lor să spună ceea ce gândesc. Sigur, psihologii ar putea spune că îngâmfarea, disprețul, aroganța, emfaza regăsite în discursurile celor plini de ei, convinși că sînt purtătorii adevărului suprem, sunt caracteristici ale omului slab. Dar, desigur, ce e aia psihologie? Are cumva legătură cu ”responsabilitatea”, cu obligațiile sociale la modă? Nu? Eee, atunci, psihologia e depășită, trebuie aplicate restricții severe, pentru că pun oamenii responsabili în pericol social.
Libertate… De-a lungul timpului s-a murit pentru libertate. Și, paradoxal, acum când, cică, libertatea e un drept sfânt al omului, nu doar că nu se mai vrea nici măcar a se lupta pentru libertate, dar obligațiile, responsabilitățile sociale, indiferent cât de absurde și oprimante, ba chiar criminale ar fi, sunt tot ceea ce contează. Sau, cu alte cuvinte, obligațiile bat drepturile. Că asta e noua modă.
Unii întreabă (încă, până se înterzic și întrebările): ”Bine, bine, dar libertatea de a crede, de a alege, nu mai contează?”. Răspunsul vine sub formă de slogan: fiecare e liber să creadă! Asta până zici că tu nu crezi în ce cred ei, cetățenii responsabili. În acel moment, răspunsul e universal și invariabil din partea acestor responsabili puși de Dumnezeu pe pământ ca să glăsuiască pentru El: ”Eee, prostule, dacă nu crezi în ceea ce credem noi, atunci gata cu libertatea. Adică, prostule, sigur că fiecare e liber să creadă, dar dacă și numai dacă toți credem în ceea ce credem noi, cei educați, deștepți și responsabili. Dacă nu ne convine ce crezi tu, mori, bă, prostule, că nu mai încăpem noi, deștepții, de tine!”.
