Loto, un joc de noroc? Norocul cui?

lotoE o nebunie zile astea cu potul cel mare la loto 6/49, iar subiectul a ajuns aproape ştire zilnică. De ce? Toată lumea şi-a dorit să câştige la loto, măcar o dată, din motive diferite, însă, de multe ori, pentru unii e o ultimă soluţie de a scăpa de greutăţile vieţii, unele atât de apăsătoare încât “Doamne, dă să câştig la loto!” a ajuns un fel de rugă zilnică. Pentru alţii, jocul de noroc e doar un joc, iar sumele jucate sunt uneori atât de mari încât ar fi de ajuns să-l scoată pe altul din rahat, un altul care joacă din când în când la loto câte un bilet simplu, dar care înseamnă foarte mult în economia zilnică a subzistenţei. Şi, până nu demult, adică vreo 14-15 ani, se câştiga la loto destul de des, aşa că speranţele jucătorilor erau îndreptăţite. De atunci, cam de când au început negocierile de aderare la UE – evident, doar o simplă coincidenţă – lucrurile, adică hazardul, norocul, mai pe şleau, a început să ţină tot mai mult cu statul, prin instituţia Loteriei.

Statul, câştigător sigur

Nu, nici vorbă să insinuez ceva, cum că ar fi o “mânărie” a instituţiei statului, fie ea şi regie autonomă, fiindcă, se ştie, în România totul funcţionează corect, iar instituţiile statului îşi fac datoria cu simţ de responsabilitate. Deci, nici vorbă de aşa ceva. Însă, dând puţin timpul înapoi, pentru cei cu ţinere de minte, n-ai cum să nu te întrebi de unde naiba au apărut reporturile ăstea, aşa, dintr-odată? Reporturi care strâng sume uriaşe ca premiu la categoria I, premiu care atrage oamenii ca insectele la lumină, ca să nu zic altceva, iar mirajul îmbogăţirii peste noapte devine irezistibil, aşa că, implicit, sumele jucate sunt şi mai mari ca până atunci. Cine câştigă? Din când în când, tot mai rar, câte unul, mai norocos. Statul, adică Loteria Naţională, tot timpul, prin cotizaţia fiecărui jucător în parte. E totul oarecum normal, o afacere până la urmă. Însă n-ai cum să nu faci legătura cu băncile, fiindcă sumele uriaşe strânse de la jucători sunt la dispoziţia lor şi, implicit, a statului, aşa că se ridică tot mai des semne de întrebare – iar report? Ar fi în regulă, la urma urmei totul e la mâna hazardului, dar şi pentru asta există o ştiinţă care încearcă să descifreze lucrurile – teoria probabilităţilor. Teorie care spune că fenomenele de genul ăsta sunt aleatoare, adică la întâmplare, dar că, atunci când frecvenţa apariţiei unui anumit rezultat este aproximativ acelaşi, atunci se poate asocia unui număr, şi anume probabilitatea sa.grafic-loto-1Aşa că, dacă te uiţi pe graficul din imagine (foto 2), pare că reportul se repetă atât de des încât probabilitatea să apară e foarte mare, aşa că, implicit, probabilitatea să câştigi e tot mai mică. Iar atunci se mai poate vorbi de întâmplare? Ori, poate, teoria probabilităţilor ţine cu statul? Ca să ne lămurim puţin, am interogat puţin teoria probabilităţilor. Cum se poate asta?

Răsfoind arhiva

Deci, să dăm timpul înapoi şi să vedem cum au decurs lucrurile cu loto 6 din 49, acolo unde sunt cele mai mari câştiguri şi, evident, cele mai mari încasări la stat. Am intrat pe site-ul Loteriei Naţionale http://www.loto.ro/jocuri/649/arhiva-rezultate.html, ca sursă principală de informaţie, şi am răsfoit puţin arhiva. Evident, datele mai vechi nu mai sunt disponibile, deşi acum câţiva ani se mai puteau găsi pe site, dar datele sunt centralizate, începând cu anul 1998. Aşa că am luat anii 1998 şi 1999, ca şi comparaţie cu anul 2013, ca să nu o lungesc prea mult. Şi, exceptând luna decembrie, pentru că încă e în curs, am făcut o comparaţie la rece. Deci: în 2013, premiul cel mare s-a câştigat de trei (3) ori, în timp ce în 1998, s-a câştigat de 117 ori! Bine, hai să zicem că anul 1998 a fost unul norocos. Să luăm atunci anul 1999 – au fost 93 de câştiguri la categoria I! Iar asta în condiţiile în care extragerile au avut loc de patru – cinci ori pe săptămână, în timp ce în 2013 au avut loc de două ori mai multe extrageri, adică mai multe variante jucate. Şi, totuşi, câştigurile au fost mult, mult mai puţine decât în anii amintiţi. Dacă adunăm toate câştigurile începând cu anul 2005, de exemplu, aşa cum se poate vedea pe site-ul oficial al Loteriei Naţionale http://www.loto.ro/ap/istoric-castiguri.html, rezultă 46 de premii la categoria I, adică jumătate din cât s-a câştigat într-un singur an, respectiv 1999. Adică, în ultimii nouă ani au fost de două ori mai puţine câştiguri decât în 1999. Iar aici, teoria probabilităţilor, cea care manevrează jocul la noroc, pare că a uitat ce înseamnă probabilitate, pentru că, deja, câştigul de partea statului e aproape sigur. Şi atunci, se mai poate numi loto joc de noroc? Iar dacă ne uităm şi la categoria a II-a, unde şi acolo se învârt ceva bani, în întreg anul 2013 au fost mai puţine câştiguri decât în cea mai slabă lună din 1998, adică 1422 de câştiguri în 2013, faţă de 1494 de câştiguri în luna iunie, 1998, cea mai slabă lună a aceluiaşi an.

Norocul, o afacere a… hazardului?

E trist că pentru foarte mulţi jocul ăsta de noroc nu mai e doar un joc, ci o soluţie disperată de a-i scoate din mocirla în care i-a aruncat societatea, ori în care s-au aruncat singuri, din greşeală sau din dorinţa de a avea mai mult decât au nevoie, cu alte cuvinte, s-au întins mai mult decât le permite plapuma. Însă, în orice caz, la o privire mai atentă, loto pare că nici măcar nu mai e un joc de noroc, ci doar o afacere bine gândită, cu un singur câştigător – cel care face cărţile, respectiv statul. Evident, nimeni nu spune că sunt sfori trase sau jocuri măsluite, deşi, de-a lungul timpului au apărut tot felul de materiale în care se spunea cum se fură la loto de când cu suflanta care învârte bilele cu numerele câştigătoare, lucru care a fost demonstrat prin tot felul de date privind producătorul maşinăriei respective, apoi a fost demonstrat contrariul de către cei din cealaltă tabără. Cert este că, privind strict statistica, teoria probabilităţilor e dată peste cap de constanţa cu care reporturile ţin banii în vistieria statului, iar câştigătorii pot fi număraţi pe degetele de la o mână. Asta, în condiţiile în care, acum 15-20 de ani, câştigătorii erau covârşitor mai mulţi, iar reportul era doar un cuvânt în dicţionar. În ultimii ani, lucrurile s-au schimbat dramatic. Cum s-a întâmplat asta?


Leave a Reply

Your email address will not be published.