Lovitură sub centură: Tribunalul Sălaj calcă în picioare testamentul lui Iuliu Maniu

badacin-iuliu-maniuPrin testament, omul politic Iuliu Maniu, printre puținii, din Sălaj, de reputație internațională, a lăsat întreaga avere Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, ba, mai mult, există și o sentință a Curții Supreme de Justiție în acest sens, însă Consiliul Local Pericei nu a luat în seamă vrerea acestuia, schimbând beneficiarul testamentar, astfel că s-a ajuns la Tribunal. Decizia Tribunalului Sălaj de acum câteva zile? Trece peste sentința Curții Supreme de Justiție și dă câștig de cauză Consiliului Local Pericei.

Tribunalul Sălaj a respins, zilele trecute, cererea Episcopiei Greco- Catolică de Oradea, prin Parohia Greco-Catolică Bădăcin, având ca obiect excepţia de nelegalitate a HCL nr. 12/1994 a Consiliului Local Pericei. Mai exact, terenul de 4,5 hectare pe care se găseşte Casa Memorială „Iuliu Maniu“ şi care a fost concesionat, cu folosinţă gratuită, de către Consiliul Local Pericei, Inspectoratului de Stat Teritorial pentru persoanele cu handicap Sălaj, pe o perioadă de 99 de ani, a rămas, prin decizia Tribunalului Sălaj, în continuare, în folosinţa acestora, lucru care, pe lângă că ignoră total voința celui care a fost proprietarul legal al terenului, împiedică derularea procedurilor premergătoare începerii lucrărilor de reabilitare a conacului lui Iuliu Maniu.

Date și decizii

Este ştiut faptul că testamentul lui Iuliu Maniu prin care lasă întreaga avere Episcopiei Greco- Catolice de Oradea este public din anul 1990, iar din 1998 există şi o sentinţă dată de Curtea Supremă de Justiţie. Cu toate acestea, prin hotărârea luată, Tribunalul Sălaj ne spune că toate astea n-au nici o importanță.
În 1998, Curtea Supremă de Justitie , în Ședinţa publică din 12 octombrie 1998 a anulat sentinţa din 11 noiembrie 1947 şi toate deciziile acesteia, printre care si confiscarea averii lui Iuliu Maniu. Într-un final, după numeroase demersuri, în 30 septembrie 2004, s-a eliberat Certificatul de Moştenitor cu nr. 232, însă Cartea Funciară a refuzat întabularea în întregime a Certificatului de Moştenitor, deoarece în 10 mai 1994, prin Hotărârea Nr. 12 a Consiliului Local al Comunei Pericei, se propunea trecerea în proprietatea privată a ştatului a unor terenuri din perimetrul satului Bădăcin. Acestea nefiind atribuite, au rămas la dispoziţia comisiei locale, care au răspuns pozitiv solicitării Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Persoanele cu Handicap Sălaj, și anume aceea de a i se transmite în folosinţă gratuită pe o perioadă de 99 de ani. Suprafaţa totală concesionată de către Consiliul Local Pericei este de 44.470 mp, aceasta incluzând şi conacul.
Mai departe, în 19 mai 2008, Consiliul Judeţean Sălaj, prin Hotărărea 59, dă în folosinţă gratuită, pe termen de 50 de ani, Episcopiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică Oradea, imobilul „Casa Memorială Iuliu Maniu”.

badacin-iuliu-maniu-1Ani de muncă degeaba

Parohul Greco-Catolic de Bădăcin, Cristian Borz, cel care se ocupă de refacerea clădirii, respectiv de recuperarea averii lui Iuliu Maniu, lăsată prin testament Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, spune că tot efortul depus în ultimii ani, a fost în van: „Tot efortul de a face proiectul de reabilitare a casei s-a dus de râpă. O să facem recurs, dar dacă răspunsul nu va fi unul favorabil nouă, am muncit atâţia ani de zile pe degeaba. Aşteptăm foarte curioşi motivarea pe care o vor face reprezentanţii Tribunalului Sălaj, şi, în funcţie de asta, se va face şi recursul la Curtea de Apel Cluj.“
Starea conacului de la Bădăcin este tot mai precară pe zi ce trece, de-a lungul anilor fiind ridicate câteva anexe lipite chiar de unul din pereţii imobilului, care îi afectează rezistenţa, mai ales din cauză că acesta este construit din materiale tradiţionale – lemn, cărămidă nearsă şi parţial cărămidă arsă. „Starea conacului este deplorabilă şi se degradează pe zi ce trece. Am intervenit de urgenţă, în iarna anului 2008, pentru că ploua înăuntru, dar acum apa se infiltrează prin alte locuri, acoperișul fiind foarte vechi. Chiar nu ştiu cât va mai rezista, iar hotărârea Tribunalului Sălaj a căzut cum nu se poate mai prost, într-un moment în care mai existau şanse de salvare a clădirii ”, spune parohul Cristian Borz.
După anul 1947, când Iuliu Maniu a fost arestat, casa a fost transformată pe rând în depozit de îngraşăminte chimice, sediu de gospodărie mixtă, tabără pentru copii sau cămin pentru copii cu handicap sever. În prezent, doar patru din cele 13 încăperi pe care le are conacul sunt mobilate, două dintre acestea, printre care vechiul birou al marelui om politic, fiind deschise ca muzeu, iar două, printre care şi vechiul altar la care se ruga Maniu, fiind folosite ca şi lăcaş de cult pentru credincioţii greco-catolici din Bădăcin.
Anii trecuţi au avut loc mai multe întâlniri la care au luat parte Valeria Lehene, referent de specialitate în cadrul DJCCPCN Sălaj, Marin Pop, din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, arhitectul Octavian Muth din Oradea și, respectiv, parohul greco- catolic al Bădăcinului Cristian Borz, întâlniri în cadrul cărora s-a stabilit de comun acord să se acţioneze cât mai repede, formându-se un comitet de iniţiativă, fiecare elaborându-şi propriile sarcini. Tot atunci s-a luat hotărârea ca destinaţia conacului, în urma reabilitării, să fie de Centru Cultural, în care, pe lângă vizitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu”, să se poată desfăşura, aşa cum şi-a dorit şi a menţionat în testament marele politician, activităţi culturale destinate tinerilor – „pe imobilul de la Bădăcin, să se ocrotească şi să se instruiască tineri“.

Voință este, bani, nu prea

La începutul anului trecut, Parohia Greco-Catolică Bădăcin, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău au iniţiat un proiect de reabilitare a clădirii casei memoriale a lui Iuliu Maniu. Proiectul, în valoare de 100.000 de dolari, a fost depus la Ambasada Statelor Unite de la Bucureşti pentru solicitarea finanţării prin Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale, ediţia 2012. „Din păcate, nu s-a primit nici până în ziua de azi un răspuns“, spune părintele Borz. Tot atunci s-a făcut un apel la toţi oamenii care se simt, într-un mod sau altul, legați de ceea ce înseamnă Bădăcin şi Iuliu Maniu, în vederea adunării sumei de bani necesare pentru a întocmi studiile necesare pentru a începe reabilitarea casei memoriale. În semn de recunoștinţă, toți donatorii urmau să beneficieze de un „Certificat de donator”, iar numele lor să fie postat (cu acordul lor) pe site-ul www.iuliumaniu.ro. În acest sens Parohia Greco-Catolică Badăcin a deschis două conturi la Raiffeisen Bank, agenţia Şimleu Silvaniei, iar doritorii pot depune bani, şi astăzi, în conturile: RO22RZBR000060002085400 (Lei) şi RO18RZBR0000060002899205 (Euro). Până în prezent s-a efectuat studiul geologic, în interiorul şi exteriorul clădirii, s-a efectuat RLV-ul, apoi studiul biologic, studiul de fezabilitate, studiul pentru instalaţiile electrice, sanitare, memoriu de arhitectură, memorii tehice, apoi proiectul de finanţare etc, cu alte cuvinte tot ce presupune proiectul pentru începerea lucrărilor de reabilitare a clădirii. „Costurile tuturor acestor studii, proiecte şi memorii s-au ridicat la 150 de milioane de lei vechi, cea mai mare parte, 80 la sută, fiind achitate de către Episcopia Greco- Catolică Oradea, iar restul de către parohia din Bădăcin. Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare a conacului este estimată, în acest moment, la 350.000 de dolari. S-a depus, în toamnă, un proiect de finanţare, la Compania Naţională de investiţii, dar, deocamdată, nici de acolo nu se ştie nimic concret. Mai avem speranţe de la Ministerul Culturii“, încheie într-o notă totuși optimistă părintele Borz, care nu înţelege decizia Tribunalului Sălaj şi simte că a obosit să se tot bată cu morile de vânt ale birocraţiei, dar încă mai speră că, într-o bună zi, îşi va duce misiunea la bun sfârşit, iar Conacul de pe Dealul Ţarinii din Bădăcin îşi va recăpăta imaginea şi trăinicia de odinioară şi va putea fi deschis publicului larg.


Susţine
   DONEAZà  
contribuind la promovarea unui altfel de jurnalism!
Orice sumă contează!

      REVOLUT: @calinpaval      

Asociaţia Reporter pur şi simplu
CIF: 27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank

Credem, sincer, că se poate face
jurnalism fără circ mediatic, de oricare ar fi acesta.
Un jurnalism care să promoveze frumosul.

2 thoughts on “Lovitură sub centură: Tribunalul Sălaj calcă în picioare testamentul lui Iuliu Maniu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *