Un pâlc de pini la marginea drumului poate părea ceva banal sau ceva care să te facă să te oprești din drum. Depinde cum privești lumea din jur, cea de la margine de drum. De cele mai multe ori e doar o derulare de imagini seci văzute prin geamul mașinii. Asta pentru că drumul către un loc sau altul e doar o necesitate, un fel de timp pierdut până a ajunge acolo unde vrei.
Pentru mine, un pâlc de pini la marginea drumului a fost suficient ca să opresc mașina, să ies afară și să o iau în direcția lor. Doar ca să îi văd de aproape. Atât. Sau, cel puțin, așa mi-am zis. Însă dincolo de pâlcul verde, dealurile de lângă Răstolț, care par că se întind și se tot întind, deschid ușa către o nouă lume. Ce e așa de special cu dealurile ăstea ca să vrei să le cutreieri? Nimic. Sau totul. Depinde cum privești lumea din jur. Însă, pentru cineva curios, cu ochii larg deschiși către cunoaștere, către a descoperi lumea și altfel, nu e nevoie de ”special”, e suficientă chemarea.
Vreo două ore am tot cutreierat dealurile, când pe o culme, când pe alta, descoperind frumosul de la margine de drum. La nimereală. Deși, mult timp m-am luat după uliul de deasupra, care se rotea în cercuri tot mai mari, ducându-mă tot mai departe.
Ce înseamnă frumosul de la margine de drum? E, dacă vreți, ca și mârțoaga lui Harap-Alb. La început e doar o mârțoagă oarecare. Apoi, după ce o hrănești cu jăratec, se transformă într-un cal înaripat. Însă, ca să descoperi acel frumos înseamnă, în primul rând, să vrei să-l vezi. Și, da, și să poți să-l vezi. Asta pentru că oamenii, în general, atunci când vorbesc despre frumosul din excursii, vacanțe etc., se referă la locuri în care li se spune că vor găsi asta. Și, drept urmare, oamenii urmează același drum, aceeași cărare, către aceleași destinații. Un fel de pragmatism turistic: ”hei, dacă tot mă duc undeva, măcar să fiu sigur că merită să merg acolo!”.
Frumosul de la margine de drum nu e trecut niciodată pe listele ”de văzut o dată în viață”, care oricum sunt strict subiective. Și nici nu o să găsești acel tip de frumos care să te facă să îl decrii la superlativ, care să dea bine atunci când postezi o poză de acolo ori când le spui celorlalți despre acel loc. Însă a descoperi frumosul de la margine de drum are o magie pe care nu o poți regăsi atunci când te încolonezi cuminte și te duci ”la sigur”, în aceleași locuri în care merge toată lumea. Cei curioși, care vor să descopere lumea în felul lor știu despre ce vorbesc. Pentru ceilalți par doar niște vorbe goale, un fel de bolboroseală a cuiva mult prea încântat de ”ceva banal”. Fiecare vede lumea în felul lui: așa cum a fost învățat ori așa cum vrea să o vadă. Da, e mult mai comod să urmezi căile bătute care te duc ”la sigur”. Însă magia descoperirii frumosului (chiar și în locuri ori lucruri banale) are un farmec aparte. O magie care transformă totul într-o poveste. Iar asta, povestea, e tot ce contează pentru cei mereu cu ”ochii deschiși”.
