Tot văd, citesc şi aud în jurul meu, de douăzeci şi ceva de ani încoace, de retrocedări. Şi înghesuiala la retrocedări e atât de mare, încât stai şi te întrebi: de unde naiba au cei care strigă ca să li se dea, nu contează ce, dar să li se dea, proprietăţile înapoi sau dacă nu (chiar mai bine) despăgubiri băneşti? Adică, ok, unii au acte cum că au cumpărat o bucată de pământ sau un imobil din banii lor sau au moştenit respectivele tot în urma unei tranzacţii oneste – îmi dai, îţi dau. Da’, a naibii treabă, o mare, mare parte a celor care vin cu o falcă în cer şi una în pământ ca să ia ce zic ei că a fost a lor, n-au acte care să ateste o tranzacţie corectă, în schimb, îşi scot numele la înaintare: „ Băăă, tu ştii cine-s io? Ştii de-a cui îs? Că toate alea şi alea au fost ale familiei mele.” Da, că despre ei e vorba, grofii şi boierii de cândva au avut într-adevăr o grămadă la vremea lor, da’ se întreabă careva de unde au avut ce-au avut sau cum au ajuns proprietari sau moşieri? Că majoritatea au luat cu japca ce-au avut sau au primit moşii de la mai marii pe care îi slugărea la rându-le, mai mari care, şi ei, au luat tot cu japca ce-au luat, că, vezi Doamne, ei erau regi şi voievozi şi cneji şi apropiaţi ai curţilor imperiale. Şi-atunci? Despăgubeşti pe cine? Şi cum rămâne cu amărâţii de la ţară care au avut şi ei câteva orătănii în ogradă şi care au rămas fără atunci când i-a călărit colectivizarea? Unii au apucat să primească înapoi câte ceva, după “revoluţia” din decembrie. Ceilalţi, majoritatea, dacă n-au apucat să-şi ia ei, fiecare ce-a apucat, din fostele CAP-uri, au rămas cu buzele umflate şi cu degetul uitat în nas. Da ăia, săracii, nu-s urmaşi de urmaşi. Şi, bine, dă-o-ncolo de luat cu japca, da’ cine şi cum hotărăşte cine intră la retrocedări? Adică, până când ne întoarcem în timp? Că, sigur, înaintea celor care s-au înfipt deja la avuţiile moştenite au fost şi alţii care au rămas fără atunci când s-au schimbat orânduirile sau interesu’ n-a mai purtat fesu’. Şi-atunci, ce ne facem cu Burebista, care, dacă e să ne luăm după istoricul got Iordanes, a moştenit o grămadă? Sau cu împăraţii romani, ori Ginghis Han? Sau cu Alexandru cel Mare, care a avut cel mai mare imperiu, luat cu japca sau nu? Dacă vine unu’ şi zice că-i urmaşu’ lor, ce facem, îi dăm lumea înapoi? Şi, dacă tot e să dăm timpul înapoi, să vedem care ce-a avut, ce ne facem cu Adam?
Lumea la partaj
Genul acesta de materiale tendenţioase sunt rodul unor reflexe moştenite din regimul comunist, ori dacă eşti tânăr, precum bănuiesc, dragă Călin Pavăl, mi-e jenă să spun, dar dovedeşti cunoştinţe de istorie precare şi îndrăgeşti mai mult sloganurile decât demersul jurnalistic autentic. Dar cum documentarea nu mai e la modă, este normal să emiţi nişte judecăţi aberante. Stră-străbunica mea era o femeie dintr-o bucată. Era analfabetă, chiar ultima carte de identitate era semnată cu degetul prin amprentare. Însă nu ieşise niciodată din casă fără pălărie şi evreii din Şimleu recunoşteau că numai ei mai făceau afaceri atât de reuşite precum stră-străbunica mea. Pe pământurile ei s-au deschis în Şimleu străzi, iar cei care munceau, primeau de la ea pământ când se căsătoreau. Şi-a îngropat fiica şi ginerele, şi-a crescut două nepoate, iar pe a treia a lăsat-o să fie crescută de sora ei, care nu avea copii. În casa ei au stat la amsă ofiţerii români când au venit în 1919 să înlăture cu forţa administraţia maghiară. Şi-a înzestrat nepoatele cu mobilă şi porţelanuri, când ar fi putut călători, să vadă lumea. Dar prea multe familii depindeau de ea. Îi plătea cinstit şi oamenii o preţuiau. Au venit comuniştii şi i-au luat tot. Una dintre nepoatele crescute de ea a fost deportată împreună cu soţul şi cei patru copii.
Tata nu a primit nici azi pământul înapoi, decât firmituri. A depus cererile de retrocedare de la început. De-a lungul anilor, pe extrasele de carte funciară pământul lui se făcea tot mai puţin, în timp ce alţii, care nu erau nici localnici măcar, beneficiau de reconstituirea dreptului de proprietate. Nu le plânge de milă celor care au intrat în CAP fără nimic. Mulţi au primit pământ după războaie, dar l-au jucat l-a cărţi ori l-au băut.
Vezi, e uşor să condamni în grup. Totuşi, un jurnalist care se respectă nu aruncă vinovăţia în curtea tuturor sau are tăria de a face acuzaţii concrete. Însă dumneata nici nu te respecţi şi nici nu ai tăria de a spune pe faţă ceva. Mistificarea unor pagini ale trecutului se pare că e specialitatea casei. Poate te mai gândeşti şi îţi vei dori să fii un jurnalist adevărat!
Doamna Octavia Maler, la care cunoștințe de istorie vă referiți, pentru că în material nu se pomenește despre nicio data istorică? La fel, care sloganuri? Cât despre retrocedări, dacă ați fi citit tot textul și nu vi s-ar fi pus negru în fața ochilor la primul cuvânt care “v-a ofensat” în zona latifundiară a distinsei dumneavoastre existențe, ați fi văzut că mă refer la grofi, boieri și alde din ăștia care nu au cumpărat pământurile și nici nu le-au dobândit ca urmare a descoperirii în premieră mondială a acelei zone, ci le-au luat cu japca, că au avut ei gealați înarmați, ori le-au primit de la regi ca urmare a faptului că au făcut frumos plecăciunile de rigoare. Așa că nu înțeleg de ce tot dați înainte cu mistificarea trecutului. Sau, din punctul dumneavoastră de vedere, toți grofii și boierii și-au cumpărat pământurile sau au lucrat din greu pentru ele? Că altfel, chiar nu înțeleg ce vreți să spuneți. Și, ca să vă fac un rezumat, mai ușor de digerat pentru dumneavoastră, dacă cel care a avut pământul înainte să-l aveți dumneavoastră în familie ar veni și l-ar cere înapoi, cine ar avea dreptul să-l primească? Primul, al doilea sau al ‘nșpelea proprietar de teren? Cât despre băutul sau jucatul la cărți al terenurilor, de unde știți dumneavoastră ce au făcut unii sau alții? Iar asta nu înseamnă condamnare în grup, ceea ce-mi reproșați, absolut gratuit, mie?
Ca urmare a înșiruirii ăsteia de cuvinte, să știți că nu mă gândesc și nici nu-mi doresc să fiu ceea ce dumneavoastră înțelegeți prin jurnalist adevărat. Oricum, înainte de a mai comenta la nimereală, citiți articolul de la cap la coadă, nu pe sărite (așa ați fi avut ocazia să citiți că cei care au acte că au cumpărat sau moștenit un pământ, cumpărat de predecesor, trebuie să-și primească pământul înapoi) și nu doar ceea ce vă sare în ochi. Așa, cine știe, poate o să reușiți să mai și gândiți și, astfel, o să deveniți un cititor adevărat. Cât despre stră-străbunica dumneavoastră, sincer, tot respectul. Păcat că nu semănați. E spus, cu tărie, pe față?