Lumină din lumină. Lumină din iubire. Care iubire?

Lumină din lumină. Lumină din iubire. Care iubire?Oamenii, de când există ei pe lumea asta, s-au urât între ei. Din te miri ce. Că nu erau din același trib, că de ce ăilalți să aibă un loc mai bun în care să stea, că de ce religia ăluilalt zice că-i mai bună decât religia mea, că de ce partidul meu să nu aibă toată puterea, fiindcă ceilalți sînt ăia răi, că de ce să fac bine, când e așa de ușor să fac rău. Iar ura asta a culminat cu uciderea celui care, de două ori pe an, cu mare, mare ipocrizie și chiar perversitate morală, e sărbătorit cu mare fast. Ca să se ia lumină din lumină.

Care lumină? Aia pe care ți-o arată păpușarii, cei care o țin dintr-un rânjet într-altul, manipulând și mânând în ce direcție vor ei turma umană?

Paştele – cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Isus Hristos. Așa se spune. De fapt, în ziua aceea, chiar și așa, de dragul poveștii cu tâlc religios, de fapt, ce s-a întâmplat? S-a întâmplat că oamenii l-au omorât pe Isus. Pentru că au putut. Și pentru că asta au vrut. Degeaba se arată cu degetul înspre nu știu ce “oameni răi”, care au vrut ei să-l omoare pe Isus, fiindcă li se părea lor că e un pericol pentru poziția de putere pe care o aveau ei. Adevărații vinovați sînt oamenii de rând, toți oamenii, toți cei care ar fi putut face ceva, dar nu au făcut nimic. Și de ce? Pentru că erau niște soldați care își fluturau armele la vedere? Păi și ce, credința și iubirea de aproapele tău ține până la tăișul sabiei unui soldat, și atât? Pentru că, dacă asta înseamnă iubirea de aproape, cea comodă, care nu necesită sacrificiu, de oricare ar fi sacrificiul ăsta, atunci despre ce iubire vorbim?

De Paște, la fel ca de Crăciun, îl sărbătorim pe cel care a vrut să ne învețe ce-i iubirea. Cum sărbătorim? Simplu. Bem, mâncăm până ni se face rău, bem, mai facem o cruce, două, ca să vadă ceilalți că ești cu iubirea la purtător, iar bem. Mergem în excursie, de regulă în străinătate, să vedem Parisul, să bem și să mâncăm la terase, și, evident, să facem cumpărături și să punem poze pe internet, ca să vadă toți cât de cool ești tu. După care, iar bem și iar mâncăm. Până dăm pe dinafară. Unde-i lumina în toată chestia asta? Unde-i sufletul în toată chestia asta? Unde e recunoștința pentru cel care a venit să ne învețe despre iubire? Asta nu-i iubire, e doar un marketing parșiv al clișeelor cu iubire, și atât.

În lumea creștină, au loc tot felul de manifestări, tot felul de spectacole prin care se reconstituie patimile lui Isus. Păi, cum să reconstitui suferința? Pentru că despre asta e vorba. Cum să reconstitui momentul în care oamenii au condamnat la moarte, în chinuri, un alt om, doar pentru că n-au înțeles nimic și pentru că era mai sigur să nu facă nimic, ca să nu o pățească la rândul lor? Unde e aici iubirea?

Și, așa, de la adăpostul timpului, degeaba încercăm să ne mințim că acum ar fi altfel, că am face ceva. Dacă ar fi să facem un exercițiu de imaginație, în care să-l aducem pe Isus în zilele noastre, iar acesta, la fel ca pe vremuri, să vrea să schimbe lumea, să schimbe felul în care trăiește omul, să schimbe valorile false și putrede ale civilizației moderne și să le înlocuiască cu iubire, ce credeți că s-ar întâmpla? L-am condamna, la ordin, din nou, la moarte, de dragul siguranței modului comod de viață, de dragul siguranței celui care nu se implică, atâta timp cât nu e el cel învinuit și condamnat. Dar nu oricum, ci după ce, în prealabil, l-am călca în picioare în toate felurile posibile. Să ne închipuim cum ar reacționa oamenii la venirea lui, iar pe facebook, în ziare, la televizor, s-ar spune că e un comunist ori un terorist ori un infractor? Cum ar reacționa cei dintr-o tabără politică dacă li s-ar spune de către ai lor că el, Isus, e din tabăra adversă, și că e un șarlatan, un penal, și că trebuie distrus? Să încercăm să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă Isus ar apărea pe stradă și ar da, inevitabil, de omniprezenții cocalari, încercând să le propovăduiască despre iubire. Cam ce credeți că s-ar întâmpla? Păi s-ar urca ăia cu picioarele pe el. Și nu, nu spuneți că ăia-s cocalari, pentru că, dacă ați fi acolo, pe stradă, ați face ceva ca să-l salvați? Puțini, foarte puțini și-ar pune pielea la bătaie, de dragul altcuiva. Cu atât mai mult de dragul unui necunoscut, chiar Isus fiind, și știind cine este.

Lumină din lumină? În lumea asta ipocrită, parșivă și condusă doar în funcție de interesul propriu? Care lumină? Care iubire? Cea pentru propria-ți persoană?


Leave a Reply

Your email address will not be published.