Departe de privirile oamenilor, ascunși în pădurea de lângă satul Jac, în Sălaj, niște monoliți mari, ca niște sculpturi uriașe, par că sunt aici de când lumea, o mărturie a istoriei geologice a pământului. Deși, dacă e să te iei după înfățișarea monoliților ăstora, forma lor ciudată, plus faptul că apar brusc, în zone în care nu mai există alte formațiuni de piatră, nu are cum să nu te ducă gândul către zona ”misterelor”. Și chiar dacă e doar rodul imaginației, efectul este unul pe măsură, care are darul de a însufleți moniliții, astfel că totul devine un peisaj de poveste.
Acuma, că monoliții ăștia sunt rodul fenomenului de eroziune naturală a pietrei, și nu sunt sculptați de mâna omului, e vizibil și de le depărtare și de aproape, atunci când, dând capul pe spate, să-i poți cuprinde cu vederea, mărimea lor e una impresionantă. Însă nu asta e ceea ce te pune pe gânduri, ci faptul că apar din loc în loc, în zone care nu au deloc o structură carstică, monoliții apărând, brusc, în mijlocul pădurii, în jurul formațiunior ăstora de piatră nemaiexistând și alte asemenea formațiuni, nici mai mari, nici mai mici.
Atunci când se vorbește despre monoliți, în general se face referire la construcții din piatră realizate de mâna omului, cel mai adesea din Epoca de Piatră. Dar asta doar pentru că, atunci când se vorbește despre monoliți, se face trimitere la descoperirile care implică genul ăsta de sculptură aparținând omului. Însă monolit, ca și definiție, înseamnă element de construcție dintr-un bloc unic de piatră. Așa cum sunt și monoliții din Pădurea de la Jac, niște formațiuni de piatră ”dintr-o bucată”, impresionante nu doar ca dimensiuni, ci și ca forme. Niște ”vietăți împietrite” care stau de veghe în pădure și care te întâmpină pe tine, cel care ajungi în acele locuri puțin ori chiar deloc umblate, cu poveștile lor cu iz de mister.
