Münchenul hippie și boem

Am ajuns iar în München într-o zi de duminică, iar asta doar pentru că Maya o ținuse una și bună de când a văzut roata aia uriașă în care te dai și vezi orașul de sus: că e musai să luăm bilete și să ne dăm și noi. Zis și făcut. Am comandat biletele online, prețul e 10 euro pentru adulți, iar cei mici și foarte mici au intrare liberă, și după micul dejun am pornit spre München.

Ne-am luat timp destul să explorăm nițel zona de est a orașului, că acolo e amplasată roata, fix lângă una din principalele gări prin care trec zilnic milioane de oameni. Din fericire, având posibilitatea de a parca în subteran, am scăpat de agitația gării în sine și am urcat direct în partea cealaltă, lângă roată.

Cartierul metalic

Este o zonă ce te ia prin surprindere, atât de boemă în arhitectură și în stil încât mi-a venit să mă dau doi pași în spate, să îmi ridic privirea de-a lungul clădirilor spre cer și să exclam ca un copil mirat “Uaaauuu!”. Practic, clădirile nici nu sunt foarte înalte, două, trei turnuri, apoi câteva clădiri medii, de cinci-șase etaje, colorate strident în oranj, galben și roșu și o puzderie de vagoane metalice, ce improvizează ad hoc un fel de cartier în sine, destinat celor ce vor să iasă din casă și să socializeze. Asta cu ieșitul din casă sună bombastic și fantastic, e ceva aproape rupt de realitate, după 2 ani de pandemie și hai să fim sinceri, încă nu am scăpat de ea.

Cumva, totuși, de când cu vaccinarea în masă (iar Germania stă mult mai bine ca România la capitolul ăsta și se apropie de 70%) regulile de distanțare socială s-au mai relaxat, de aici și clienții pe care cartierul boem, cu ale lui magazine de tricouri și suveniruri, brutarii, terase și cafenele, îi are. Zic terase și cafenele pentru că toate vagoanele metalice, toate conservele acestea uriașe care în esență mi se par reci, obscure, dure și demne doar de un veritabil șantier au fost transformate și li s-a dat viață, una nu doar boemă și free, ci artistică. Fiecare container are geamuri luminoase, pereții de metal sunt acoperiți de sus până jos de desene și picturi în culori vibrante, lampadare sunt suspendate peste tot și așteaptă să fie aprinse la prima geană a înserării și e chiar frumos. Colorat, viu și frumos. Între containere, cu ajutorul unor copaci ce cresc în uriașe jardiniere transportable, au fost gândite alei ce îți poartă pașii de colo colo. Din paleți, au fost aranjate mese și fotolii ce abundă în perne matlasate, în nuanțe stridente de turcoaz și roșu și verde, iar pe jos, direct pe asfalt, sunt întinse covoare. Unul mai mare, altul de cam 4 metri pătrați, unul în nuanțe verzui mai încolo, două covoare mai mici în dreapta, ce își țin tovarășie cu unul rotund. Cumva, le simți că sunt ude sub tălpile ghetelor ce le-au călcat seara trecută, probabil de la ploaia de ieri ori de la răcoarea nopții, dar detaliul nu face decât să sporească atmosfera hippie.

E o libertatea în aerul clar al dimineții de duminică pe care aproape că o simți în vârful degetelor. Oamenii sunt puțini, e încă devreme, dar mai sunt matinali ca noi, care preferă să își bea cafeaua la o poveste cu un prieten.

Viața ca un desen colorat

Noi ne continuăm plinbarea, e mai mult o rătăceală de colo colo, fără vreo destinație anume. Pe un perete în stânga, un desen în alb negru s-a împrietenit cu un coș de baschet, în timp ce vizavi nuanțe intense de oranj și fucsia îți arată o vegetație luxuriantă. Eu zic că sunt orhidee, Maya insistă că sunt plante carnivore, Marcell vede un ocean cu pești. Doar la peretele vecin, cădem toți de acord că artistul a desenat o capră care face surf. Pam! Pam!

Oile de la etajul 7

Când ajungem la roată – practic singura destinație a zilei – constatăm că încă se respectă regulile de pandemie și trebuie să prezentăm dovada de vaccinat. O facem, ne așezăm la rând și în câteva minute ne putem îmbarca în gondolă. Pentru a se ține cont de distanțarea socială, fiecare grup sau familie primește o gondolă și mixul nu e permis. Înăuntru e cald, ne putem dezbrăca de geci, căciuli și fulare și ne putem așeza la masă. Un tur durează aproximativ 30 de minute, așa că Maya decide că e timp destul pentru o gustare. Pe măsură ce gondola se ridică, orașul se desfășoară sub ochii noștri ca o imensă hartă vie și plină de culori. Undeva, în depărtare, Marienplatz cu ale ei catedrale, în partea opusă parcuri imense cu arbori ce și-au muiat frunzele în portocaliu, iar undeva aproape sub noi, trenurile din München Ost, ce par aidoma unor trenuri de jucărie. Ce m-a surprins și mi-a atras privirile minute în șir a fost, însă, o turmă mică de oi, care trăiesc într-o fermă cu toate cele, amenajată pe o clădire. Număr etajele. Oile sunt la etajul 7. Când locuiam încă în Zalău, era la etajul 8. Fac un calcul mental, compar în gând lucrurile, e cam ca și cum ai compara mere cu piersici. Las gândurile să fugă libere, departe de mine, și îmi spun simplu că viața e până la urmă cum și unde ți-o croiești și ca uneori e perfectă așa cum e, într-un container metalic, vopsit strident în oranj.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *