Șoseaua foarte bună, drumurile ori cărările largi care străbat Munții Meseș sînt, de când vine vremea bună, ca un fel de pelerinaj pentru bicicliștii din Zalău, oricare dintre aceștia urcând cel puțin o dată șoseaua care duce în vârf. Și dacă ai ajuns în vârf, poți să mergi fie către Popasul Romanilor (un punct de reper pentru cei care fac drumul ăsta, și nu neapărat pe bicicletă), ori, poți să o iei la stânga, către releu, ori la dreapta, pe cărarea care duce hăt departe în pădure, acolo unde pasionații de mountainbike au creat, deja, mai multe trasee. Un adevărat ”rai” al bicicliștilor, și mulți din cei care ajung la Zalău, din alte părți ale țării, spun același lucru: Meseșul e super de pedalat! Și chiar e.
Izvor cu apă nepotabilă
Acuma, pentru ca drumul care atrăbate Meseșul să fie așa cum e, adică numai bun de pedalat, au fost necesare lucrări de reabilitare a șoselei, lucru care a însemnat, printre altele, și reamenajarea izvorului de apă aflat la marginea șoselei, un izvor la care, acum câțiva ani, se opreau mulți ca să bea apă. Acum, deasupra izvorului scrie cum că apa nu e potabilă, și fiecare bea pe cont propriu. Iar întrebarea apare de la sine: Cum s-a ajuns la situația asta, având în vedere că, până acum câțiva ani, apa era potabilă? Și, dacă tot nu e potabilă, de ce nu e scris asta și în engleză, de exemplu, pentru că drumul european e străbătut și de străini, iar izvorul e ca un magnet, pentru cei care trec pe acolo? Nu ar trebui să știe și ei că apa nu e potabilă?
Ciclismul, acum ”la modă”
Am zis că, pentru a avea drumul doar pentru noi, să urcăm pe Meseș la ora 14, atunci când e mai cald, lucru care îi descurajează pe cei mai mulți dintre bicicliști, care așteaptă seara, atunci când e mai ușor de pedalat. Iar asta nu din alt motiv, ci pur și simplu pentru că arșița ne oferă un fel de exclusivitate a pedalatului. Și nu pentru că ”aglomerația” ciclistică ar fi ceva rău, dimpotrivă, faptul că din ce în ce mai mulți renunță la mașini, în favoarea bicicletei, e un lucru foarte bun, care, în lumea asta supermotorizată, înseamnă foarte mult pentru natură, pentru mediul înconjurător, foarte poluat, de altfel. Și, în numele naturii, nu poți decât să te bucuri, văzând că numărul bicicliștilor crește de la an la an. Însă, pe de altă parte, ca orice lucru care devine ”la modă”, strică, oarecum, din farmecul lucrului respectiv, la fel cum e cu pedalatul. Adică, prea multe costume sclipitoare, care nu au niciun rost atunci când faci o tură de câteva ore (doar dacă ești ciclist sportiv, și atunci echipamentul specific e obligatoriu, fiecare tură fiind, de fapt, un antrenament pentru competițiile la care participă – iar Zalăul are mulți cicliști de valoare). Prea multă bagatelizare, comercializare a ceea ce înseamnă ciclismul, etalarea de echipamente și accesorii scumpe devenind deja un obicei, pierzându-se, astfel, adevăratul sens al pedalatului, respectiv bucuria de a fi pe bicicletă, liber, de a savura fiecare minut privind în jur, și nu de a sta, obsesiv, cu ochii doar la cadranul kilometrajului, pierzând, de dragul ”realizărilor” într-ale vitezei, bucuria asta a pedalatului.
Și, în semn de protest, așa, mai mult pentru mine, pentru care bicicleta înseamnă libertate, am renunțat la cască.
Am oprit la Popasul Romanilor, loc de popas și acum mulți ani, atunci când mă întorceam din excursiile pe Meseș, excursii care îmi purtau pașii, de multe ori, către locul ăsta de popas. Atunci, poate și pentru că acea cabană care era atunci acolo, chiar arăta a loc de popas, locul avea un farmec aparte. Și nu pentru că acum nu ar fi un loc în care să vrei să te oprești, ba dimpotrivă, dar modernizarea excesivă parcă a știrbit din farmecul locului de odinioară.
La întoarcerea în oraș, am zis că, de acum înainte, să oprim în câte un loc care ni se pare interesant, ori despre care ni s-a spus că ar merita să oprești acolo, într-un fel de recenzie a locurilor din Zalău în care poți să te oprești, pentru un suc, un sandwich, o gustare, ori din curiozitate. Așa că nu am coborât către centru pe bulevard, ci am luat-o printre blocuri. Iar, pentru azi, ne-am oprit la
Atelier de arome
Am lăsat bicicletele la intrare, rezemate lângă ușă, și am fost întâmpinați cu zâmbetul pe buze, chiar dacă prin felul în care le-am rezemat, încurcam oarecum (am remediat repede lucrul ăsta mutând, din inițiativă proprie, bicicletele în altă parte). Acuma, un loc de parcare pentru biciclete e și în planul celor de acolo. Dar, pentru că orice înseamnă proiect, înseamnă cel puțin un drum la Direcția urbanism, sigur cei de acolo o să renunțe la birocrația excesivă și vor rezolva repede cererea pentru un astfel de loc, pentru că locuri de parcare pentru biciclete înseamnă mai puține mașini pe trotuar. Iar asta dă bine pentru ceea ce înseamnă urbanism în Zalău.
Cât despre recenzie, din cinci stele, Atelier de arome primește:
– Tot timpul cât am fost acolo am fost tratați cu zâmbetul pe buze, iar asta, pentru orice client, înseamnă mult. Deci, pentru personal, 5 stele;
– Pentru ambient, 5 stele;
– Pentru preparatele din meniu, 5 stele, sandwich-urile (la fel și prăjiturile) nu au cum să nu-ți placă, sînt foarte gustoase și proaspete;
– Pentru prețuri, tot 5 stele. Asta nu înseamnă că preparatele sînt foarte ieftine, dar, la cât de mare, de plin și de gustos e un sandwich ori o prăjitură, plus că totul e făcut acolo, și produsele sînt proaspete, nu ai ce să comentezi;
– Pentru promptitudine, 5 stele. Iar asta nu pentru că, doar cu câteva minute înainte, la coborărea de pe Meseș am așteptat, în alt loc, foarte frecventat de zălăuani, aproape o oră pentru o salată. Nu, ci pentru că servirea chiar a fost rapidă.
– Pentru curățenie, 5 stele;
– Pentru toaletă, 5 stele.
Orice oraș, indiferent cât de mic ar fi, are locuri care merită evidențiate, atât pentru calitatea acelui loc, cât, mai ales, pentru interesul (atunci când vine vorba de clienți) de care dau dovadă cei care conduc acele locuri. Zalău are, și el, astfel de locuri. Urmează să le descoperim, ori să le redescoperim. Azi am fost la ”Atelier de arome”. Data viitoare ne vom opri în alt loc. Pentru că Zalăul, așa mic cum e, are, la fel ca orice alt oraș, frumusețea lui. O frumusețe care rezidă, în primul rând, în interesul unora dintre zălăuani de a face ca orașul să fie unul frumos.