Brunch, adică un fel de combinație a cuvintelor englezești “breakfast” – micul dejun, și “lunch” – masa de prânz. Brunch – o zi cu gust la Marin, adică un eveniment dedicat gastronomiei din zona Sălajului prin care Patricia Toma, cea care a organizat evenimentul, s-a axat pe promovarea rețetelor locale, a portului popular, încurajarea fermierilor și a producătorilor locali, dar și promovarea din punct de vedere turistic a zonei. De ce? Pentru că, zice Patricia, stă în caracterul nostru de țărani români adevărați să găsim oportunități de a ne întâlni și petrece timp de calitate împreună.
În 3 noiembrie, la Marin, în Sălaj, la casa albastră din mijlocul satului, la nr. 174, și-au dat întâlnire trecutul și prezentul, bucatele tradiționale țărănești și smartphone-urile, țăranii și orășenii, sălăjenii și restul lumii. Ca un fel de declarație că în satul ăsta din Sălaj, tăvălugul contemporan al lumii moderne nu a reușit să șteargă din memorie ceea ce a însemnat (și poate o să mai însemne) satul românesc, ceea ce a însemnat (și poate o să mai însemne) socializarea, atunci când țăranii se întâlneau, în puținul timp în care nu erau ocupați cu munca pământului, să pună lumea la cale, la o gustare și un pahar de țuică ori vin. Așa și în ziua asta de noiembrie, când curtea casei s-a umplut de oameni dornici de o gustare ca pe vremuri, ori de a sta de vorbă unii cu alții. Fiindcă, până la urmă, că e cu mâncare sau nu, că e cu dans sau nu, că e cu muzică sau nu, asta înseamnă evenimentele de genul ăsta: socializare. Una autentică, față în față, o socializare care stă, de altfel, la baza a ceea ce înseamnă familie, societate, civilizație umană.
Despre bucatele delicioase gătite de socăcițe (nu cu două-trei zile înainte, ci atunci, ca să fie proaspete) nu ai cum să vorbești decât la superlativ. Și nu cred că a fost careva căruia să nu-i fi plăcut din ceea ce era pe masă: caș de bivol, caș de vacă, zacuscă, vinete, plăcintă cu morareu, scoacă cu groștior, scoacă cu mărar și ceapă, moșocoarne cu brânză sărată, păsulă cu hoaspă, friptură din carne de porc, laște cu brânză, ciorbă, prăjitură cu mere, prăjitură cu dovleac, cozonac cu nucă, păpuși cu păsat, slănină, cârnați, ciolan fiert, piroște… Totul ”asezonat” cu muzică arhaică autentică și, mai ales, socializare.
O socializare care a adus laolaltă oameni faini. De ce oameni faini? Pentru că e nevoie de o doză mare de ”fain” din ăsta ca să înțelegi cât de mult înseamnă un eveniment de genul ăsta. Și nu doar pentru cei care vin acolo ca și musafiri, ci, totodată, ori, poate, mai ales, pentru țăranul autentic, cel care are nativ doza asta de ”fain”, dar care are nevoie de evenimente de genul ăsta ca să nu uite să fie ei înșiși, ca să fie încurajați să fie ei înșiși, ca să fie ajutați să rămână așa cum sînt: faini.
E ciudat cum se întâmplă unele lucruri, de parcă ai zice că au fost dinainte stabilite.
”Vezi”, îmi spunea profesorul universitar Avram Fițiu despre cum ar trebui să fac pentru a dezvolta, pentru a închega proiectul ăsta jurnalistic numit Sălajul pur și simplu, ”tu nu ar fi trebuit să fii aici ca invitat, ar fi trebuit să faci parte din eveniment. Adică ar trebui, cumva, să fii implicat direct. Uite, tocmai a intrat cineva pe poartă. Du-te să o întâmpini și să o poftești în curte. Ocupă-te de ea…”. Am ezitat o secundă. Nu de alta, dar nu prea sînt obișnuit cu rolul ăsta, însă, pentru că tot trebuia să învăț lecția predată ad-hoc de către profesor, mi-am luat rolul în primire și i-am ieșit în întimpinare femeii care se oprise la poartă, împreună cu fetița ei.
”Bună ziua! Haideți, poftiți, simțiți-vă ca acasă, oricine intră pe poartă e binevenit”, îi spun zâmbind.
”Păi, să știți, că, într-un fel, chiar e ca acasă. Că am venit cu bunicul meu. Iar bunicul s-a născut în casa asta”.
Gozman Ioan, fiindcă despre el este vorba, s-a născut acolo, în acea casă, iar acum a revenit acolo, la Marin, împreună cu nepoata ei, dar de data asta ca oaspete. O surpriză la care nu cred că se aștepta nimeni. O întâlnire între generațiile care, într-un fel sau altul, au devenit parte din istoria casei ăsteia. Și pentru că eu am fost cel care i-a întimpinat pe oamenii ăștia, fiindu-le, pentru moment, gazdă, eram și eu, de acum, parte din istorie. Am zâmbit. Și zâmbind, m-am întors către profesorul Fițiu, care se îndrepta înspre poartă, locul de întâlnire între generații, spunându-i fără cuvinte: ”da, mi-am învățat lecția.”
Brunch-ul ăsta e la prima ediție în Marin. Un eveniment pe care Patricia l-a creat ca să promoveze zona, rețetele locale și oamenii locului, ori pentru încurajarea fermierilor și a producătorilor locali, dar care a fost, de fapt, un act autentic de socializare.
