Ovidiu e unul din acei oameni pentru care arta e un mod de viață. Cum adică un mod de viață? Felul în care privește lumea din jur, felul în care se privește pe sine introspectiv, chiar și felul în care interacționează cu oamenii. El nu doar îți spune ceva, îți povestește. Cât despre muzică – ”mi-o zis un prieten din Bucovina că noi cântăm muzică de muzeu” – , e altceva, o poveste cu sunete narată cu cavalul.
Îl cunosc de ceva ani și de atunci l-am așezat în cartea cu oameni frumoși. Nu, nu în cine știe ce carte scrisă, ci una pe care o trăiesc în fiecare zi. Și pentru că o trăiesc în fiecare zi, paginile se scriu de la sine.
Am vrut de multă vreme să fac o emisiune cu el, dar din motive de timp (când ai un copil, timpul se contractă și se tot contractă), n-a putut să vină la Zalău, la studioul Reporter pur și simplu. Într-un final, am mers eu la Șimleu Silvaniei, acolo unde locuiește. Și pentru că am prieteni acolo, ne-au primit cu brațele deschise, așa că ediția asta a emisiunii ”Întâlnire de gradul trei” a avut loc în cabinetul de psihologie al Mihaelei Pasztor, soția lui Paul Pasztor, cel cu care am pus toată treaba la cale (mulțumesc, oameni faini).
Acuma, evident, acustica nu e la fel ca în studio, dar în primul rând contează povestea, autenticitatea dialogului.
Mi-am dat seama de multe ori în emisiune (la fel ca și în alte ediții) că vorbesc și când ar trebui să tac. Dar sînt neastâmpărat și exuberant. Ca urmare, nu prea pot să mă controlez. Norocul meu e că cei invitați la emisiune nu se supără și mă iau așa cum sînt.
Ovidiu e un artist autentic, un autodidact care nu caută note muzicale, ci sunete. Atunci când cântă, o face cu suflet, ba eu cred că își și povestește lui însuși muzica în timp ce îi dă drumul în lume. De asta, atunci când cântă (și de unul singur, și în formula ”Mierla Neagră”) e un spectacol-poveste.
Nu, nu ne-a ajuns timpul. Însă, pentru că aveam o limită de timp și din respect pentru Paul Pasztor (așa ne-am înțeles, până la o anumită oră e liber spațiul), am pus capăt emisiunii brusc. Ba chiar prea brusc și l-am oprit pe Ovidiu în timp ce îmi spunea lucruri faine, ba chiar profunde. Norocul meu e că Ovidiu, deși mi-ar fi zis vreo două, și-a ținut ălea două pe vârful limbii. Numai bine ca să punem la cale încă o emisiune în aceeași formulă. Deci, dacă vi se pare că s-a terminat brusc emisiunea, ăsta-i motivul.
Ovidiu e un om fain, un artist get-beget. Uitați-vă la emisiune, ascultați-l cum cântă. Sigur o să vă placă!
Ar fi trebuit să o spun la fiecare emisiune. Dar o spun de acum încolo: emisiunea apare cu sprijinul CentoGroup. Fără sprijinul lor (mulțumesc Adi Făgărași, mulțumesc Sorin Câmpan) m-ar fi fost greu să o susțin financiar de unul singur. Și, da, puteți fi și voi sponsori ai emisiunii. De ce ați face asta? Pentru că emisiunea asta e a oamenilor faini.
Ma regasesc in istorioara cu momentul in care Ovidiu era in Londra si o auzit limba maghiara si i s-o aprins dorul de tara, eu fiind din Ardeal, din Oradea.
Am trait acelasi moment in Praga, desi nu eram foarte departe de casa.