Cartea pe care v-o propun spre lectură astăzi este „Pământul făgăduinței”, scrisă de Barack Obama, cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite ale Americii și primul cetățean afro-american ce a ocupat cea mai înaltă funcție în stat.
Scrisă la maturitate, când Barack Obama avea deja experiența anilor în politica modernă internațională, cartea îl dezvăluie însă și pe tânărul Obama, încă din anii studenției, cu visurile și strădaniile de a și le transpune în realitate, pe parcursul formării sale ca om.
Scrisă la persoana I, povestea abundă în informații despre aspecte ce țin de educația urmată, de managementul unei campanii electorale și de atribuțiile si responsabilitățile președintelui USA. Amănunțit este tratat și perioada primului mandat al lui Obama ca lider al lumii libere, perioadă caracterizată de frământări în planul politic internațional ce s-au reflectat în presiune sporită asupra familiei cu doi copii încă mici. Nimic nu este simplu și în spatele unui cuplu ce se ține de mână și înfruntă viața mereu în doi se ascund multă muncă, răbdare, comunicare și înțelegere față de celălalt și nevoile sale.
La fel, ascunse sunt și ițele mereu încâlcite ale contextului politic modern, în care un președinte are și influență enormă, dar și limite bine definite ale puterii pe care o exercită.
Povestea este emoționantă, cu urcușuri și coborâșuri ale formării ca individ, cu accente pe diplomația internațională, iar felul în care sunt narate lucrurile fac din cititor un martor al confesiunilor și al gândurilor intime ale unui om ale cărui decizii au impactat popoare și legi.
De remarcat cum volumul ne poartă în diferite colțuri de lume, din Africa, în Moscova, în Cairo ori Paris, introducând personaje de pe scena politică (gen Vladimir Putin, Osama bin Laden, Angela Merkel, Tony Blair, Joe Biden) pe care altfel le vedem doar în mass media.
Unul din fragmentele ce mi-a atras atenția și mi s-a întipărit în minte descrie motivația lui Barack Obama de a candida pentru presidintie, motivație explicată de Barack soției lui, Michelle, care îl întrebase simplu: „De ce tu, Barack? De ce vrei tu să fii președinte?”. Iar răspunsul a fost tot simplu: „Uite un lucru pe care îl știu sigur. Știu că în ziua când voi ridica mâna dreaptă și voi depune jurământul ca să fiu numit președinte al SUA, lumea va începe să privească America diferit. Copiii din întreaga țară – copii negri, hispanici, copii ce nu se încadrează în norme – se vor vedea diferit, orizonturile li se vor lărgi, posibilitățile li se vor multiplica. Și chiar și numai asta… Și tot va fi îndeajuns”.
Ar mai fi de spus că volumul apărut la editura Litera (2020) este unul cu greutate, la propriu și la figurat, având peste 700 de pagini, însă deși conține într-adevăr amănunte , este scris coerent și clar. Sigur, este o carte destinată unui public anume, nu neapărat public american, dar familiarizat cu politica la nivel mondial, in general.
Însă este o carte din care putem învăța multe, nu doar despre Barack Obama, ci despre noi înșine și cum putem deveni un pic mai buni pentru noi și pentru lumea în care trăim. De asta cred că merită citită, preferabil în pas de duo, adică lecturând și „Povestea mea” – cartea scrisă de cealaltă jumătate a cuplului, de Michelle Obama, pentru că se completează reciproc și pentru că primăvara se arată lungă și merităm să ne facem cadouri.
