Ar fi putut foarte bine să fie doar o plimbare pe cărările Meseșului, așa cum, de altfel, ne-am și propus, dacă nu ne-am fi întâlnit cu Dan Terheșiu, unul din alergătorii de top ai Zalăului, în timp ce urcam. Și, după ce ne-am salutat, noi povestind, el alergând cu avânt pe cărare în jos, m-a luat, așa, un dor de alergare, ca și cum un val inventat atunci de pădure m-ar fi luat pe sus.
”Gata, de aici încolo, alergăm”, am spus. Și așa, fără a fi echipați de alergare, ba chiar încălțat cu sandalele pe care le port de obicei în oraș, am luat-o la fugă în sus, pe cărare, cu așa avânt că era să-mi pierd geanta pe care o purtam agățată pe umăr. Am încetinit doar pentru a-i da indicații Ginei: ”Hai, genunchii sus, nu alerga ca și cum ți-ai târâi picioarele. Fii atentă, urmează panta abruptă, să nu cumva să te oprești. Până sus, fără oprire!”. Apoi am accelerat, bucuros de cărarea abruptă care mă făcea să simt și mai tare conexiunea cu pădurea. Și m-am bucurat că mai există, încă, pădure pe Meseș, chiar dacă nu la fel de bogată ca acum câțiva ani, dar, totuși, încă mai e. Iar asta, într-o țară în care pădurile au ajuns să fie doar cioturi, și, din loc în loc, câte un copac stingher, semn că Schweighofer-ii sunt lăsați în continuare să continue măcelul silvic, înseamnă enorm.
Am alergat pe cărările Meseșului vreo 30, 40 de minute, apoi, ne-am așezat pe un ciot, bucuroși de aerul curat, de soare și de sentimentul de libertate pe care-l regăsești de fiecare dată când cutreieri pădurea, la pas ori în alergare.
De ce să alergi? De ce să faci mișcare? De ce să alegi să fii activ? Răspunsul ține de ”mens sana in corpore sano”. Și chiar dacă a asta a ajuns să fie un clișeu, folosit în scopuri de marketing de numeroasele săli de antrenament, în care mușchii-s mai presus de orice (de unde și vânzările la greu de tot feluri de steroizi și chestii de umflat mușchii), totuși, mens sana in corpore sano chiar asta și înseamnă: minte sănătoasă în corp sănătos. Și ne-a venit, din nou, în minte exemplul unui om pe care l-am cunoscut în două ipostaze: cea a bețivanului notoriu, gras și cu punga de medicamente după el; și acel om transform, aproape în mod miraculos, și care, de când a schimbat macazul, alegând o viață sănătoasă, a ajuns să fie un fel de propovăduitor al mișcării, al exercițiilor fizice. Și, sincer, e aproape miraculos să asiști la o asemenea schimbare. Mai ales că e vorba de un om simplu, care și-a schimbat total viața nu în urma unor cugetări profunde ori ședințe de spiritism ori mai știu eu ce. Ci din instinct. Instinctul de supraviețuire. Și îl aud de multe ori cum le spune unora mai tineri ca și el: ”Dacă eu, la 50 și ceva de ani pot, tu, care ești mult mai tânăr, cum să nu poți? Faceți mișcare, sportul o să vă salveze”. Și așa și e. Poți să alegi o viață sănătoasă. Totul e să vrei asta.
De ce să alegi să-ți menții corpul sănătos? Pentru că trupul e casa spiritului. La propriu.
