E liniște acolo, o liniște din aia interioară pe care o descoperi atunci când, pășind singur prin locurile prin care, cândva, Iuliu Maniu își punea amprenta în timp, te oprești, te așezi pe iarbă, și privești în jur. Încet, după ce gândurile iau o pauză și reușești să triezi zgomotele, lăsând doar cântecul ciudat al vântului să îți vorbească și strigătul de sus al uliului care se învârte cercuri, cercuri în albastrul seninului de deasupra. Apoi privești copacul din fața ta până când imaginea începe să devină translucidă, și, lucru bizar pentru oamenii normali, imaginația deschide o poartă a timpului care, odată deschisă, te poate duce oriunde.
Despre Maniu, politicianul, s-a tot vorbit, chiar dacă au fost depuse eforturi uriașe de-a lungul timpului ca numele lui, și tot ceea ce a însemnat el pentru locurile ăstea, să dispară. Casa Maniu, în ciuda tuturor celor care au încercat să o transforme în orice altceva, decât moștenire istorică, a fost salvată în ceasul al 13-lea, de către o mână de oameni care au crezut că se poate.
Dar nu doar politicianul e prezent acolo, pe Dealul Țarinii de la Bădăcin, ci, mai ales, omul. Acel om care, la fel ca alții înaintea lui, în istoria lumii, au crezut atât de tare într-o lume dreaptă, corectă, bazată pe respect reciproc și pe bun-simț încât au pus asta mai presus de bunăstarea și siguranța socială. Și, ca toți cei care au avut ceva de spus, care să deschidă ochii oamenilor, a fost redus la tăcere.
Eu ”l-am găsit” acolo, pe deal, atunci când, singur, la fel ca și copacul din fața mea, mi-am înfipt rădăcinile imaginației în memoria timpului, și, pentru că tot ne-am întâlnit, am stat puțin de vorbă, într-un fel de
Dialog al imaginației
– Salut, Călin, ești de mult aici?
– Salut, Iuliu, da, demult, de când am venit aici pentru prima oară și am văzut casa în care ai locuit. Și, sincer, mi-a devenit dragă.
– Casa asta… în casa asta am visat că pot face multe, și poate că am făcut…
– Nu poate, chiar ai făcut. Știi, am reușit să o salvăm.
– Călin, cum e lumea în ziua de azi, oamenii sînt la fel ca atunci când am trăit eu? S-a schimbat ceva în bine?
– Aș vrea, chiar aș vrea să-ți răspund că da, dar lumea a rămas aceeași, oamenii încă nu au învățat să vadă frumosul, nu au învățat încă să prețuiască viața, nu au învățat încă ce e ăla bun-simț, nu știu să fie prieteni, și, la fel cum ai pățit tu, dacă nu ești la fel ca ceilalți și privești dincolo de ce ești lăsat să vezi, ajungi, inevitabil, să suferi.
– Eu am suferit pentru că am crezut în niște principii morale, pentru că nu am vrut să mă vând, pentru că am continuat să cred că, atâta timp cât îi respect pe ceilalți, o să fiu și eu respectat. Și, dacă ar fi să întorc timpul, cred că aș face la fel, e ceea ce sînt, și nu cred că pot fi altfel. Dar tu de ce ești singur aici, ce ai?
– Am… ochii verzi pătrunzători.
Dealul
Am lăsat imaginația deoparte, apoi m-am ridicat de pe iarba udă și am urcat dealul, printre copaci, tufe de mur, spini, până am ajuns în vârf, acolo unde, pentru că deja am dat de drum, m-am întors înapoi, prin altă parte, bucurându-mă de vremea superbă, de soarele cald deasupra mea, de ciripitul păsărilor.
Zvââârrrrrrr, mi-a sărit inima din piept și, odată cu ea, un fazan care stătea ascuns în tufa aflată la doi metri de mine. Mi-am așezat inima la locul ei și am continuat să cutreier locurile din jur.
Zvââârrrrrr, de data asta inima mi-a sărit din piept până în tufa cu spini din fața mea, odată cu un alt fazan, ascuns, și el, în mărăcinișul de la picioarele mele.
Mi-am recuperat iar inima, și mi-am așezat aparatul de fotografiat în geantă, nu de alta, dar de la atâta sperietură era să-l scap naibii din mână, și chiar nu e cazul, că ăsta-i singurul pe care-l am. Acuma, de dragul stimei de sine, aș fi putut să-mi încord mușchii, strâmbându-mă: ”bine, bă, mă sperii eu de un fazan?, păi sînt tot un macho mușchiulos și fioros, nu alta”, și să îmi aranjez detașat vesta galbenă de fâș de pe mine. Dar, când ești construit 100% din emoții, uiți de încordare și atitudine detașată (mai ales că nici la sala de forță nu te duci, să devii macho, bărbat adevărat, ce mai…), așa că, după ce-ți sare inima de la loc din cauza sperieturii, ți-o așezi la loc și-ți vezi de drum, atent pe unde calci, că cine știe ce se mai întâmplă dacă te mai sperii o dată.
Casa
Nu aveam cum să plec de acolo fără să mă opresc puțin, să mă bucur că în locul acela, casa în care a trăit Iuliu Maniu e la locul ei. Iar asta datorită unor oameni care și-au dorit să o salveze, să păstreze crâmpeiul acela de istorie la locul lui. Și dintre toți, doi sînt cei cărora li se datorează, în primul rând, că acolo, pe Dealul Țarinii, casa e în picioare și nu e o grămadă de moloz: Cristian Borz, cel care timp de 15 ani s-a luptat cu sistemul pentru a face să îi fie respectat testamentul lui Maniu; și Gina Bicăzan, cea care a gândit, a inițiat și a dat drumul în lume proiectului numit ”Salvați istoria națională, salvați Casa lui Iuliu Maniu”. Iar bulgărele ăsta, odată pornit, a adunat tot mai mulți oameni, care, punând mână de la mână, au reușit să strîngă banii necesari pentru a consolida Casa. Și chiar și așa, la puține săptămâni de când s-au început lucrările, un perete de bază s-a dărâmat, și, dacă nu ar fi fost lucrările făcute, sigur acolo ar fi fost, acum, niște ruine.
Da, e nevoie de suportul vostru, în continuare, pentru că nu se știe ce se va întâmpla cu finanțările de la stat, care acum sînt ”sigur, se face”, iar după alegeri, ”dar ce, de casa lui Maniu ne pasă nouă?, doar sînt și alte lucruri pe care să dăm banii”.
Totuși, semnale că se va primi finanțare de la stat sînt, însă, chiar și așa, e nevoie de amenajări interioare, astfel încât în locul acela în care a trăit Iuliu Maniu, pe domeniul de la Bădăcin, să se ocrotească şi să se instruiască tineri, așa cum e lăsat scris în testament. Și pentru asta există conturile:
Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400
Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj.
