Platoul carstic Ponor e locul unde se întâlnesc trei județe: Sălaj, Cluj și Bihor. Pe hartă, acolo unde s-a stabilit delimitarea județelor. Însă acolo, sus, pe Platoul Ponor, unde singura hartă e linia orizontului, toată treaba asta administrativă înseamnă nimic, iar asta pentru că natura nu are granițe, nu are ”comenduire”, iar tu, cel care ajungi acolo ca să te bucuri de frumusețea naturii, a locului ăsta deosebit, ești doar spectator. Un spectator privilegiat, pentru că locul ăsta are o magie a lui, o magie care te împresoară și îți umple ființa odată cu apusul, atunci când soarele, într-un amalgam de culori și senzații, îmbracă platoul într-o lumină care pare ireală.
Am hotărât să mutăm redacția publicației ”Sălajul pur și simplu” în natură, chiar și pentru două zile, iar locul ăsta aparte a fost numai bun să campăm acolo, să înlocuim ternul orașului cu minunea plină de viață a naturii, inițiind, astfel, o serie de reportaje menite a face o pledoarie pentru întoarcerea la natură, pentru drumeția de dragul drumeției, o
Pledoarie pentru tabără
Termenul de tabără e unul comun, cei mai mulți dintre noi știm ce înseamnă (sau, mai bine zis, ce a însemnat, cândva, tabăra), însă, în ultimii ani, tabără a ajuns să însemne doar un grup opus altui grup – că-i vorba de politică, de sport ori orice alt fel de grup de interese -, partea aceea care se referă la a sta în natură, în aer liber, pentru odihnă ori pentru drumeție, ajungând un fel de notă de subsol, fără importanță.
Deci, prima tabără SPS, pentru că se poate și altfel. Am lăsat mașina la marginea drumului, sub un copac, apoi, încărcați până la refuz, am luat-o către grupul de stânci pe care-l descoperisem acum câtiva ani, un loc retras, departe de agitația civilizației umane, un loc în care te simți, și la propriu și la figurat, la înălțime. La propriu, pentru că stânca asta e ca un fel de peninsulă, înconjurată din trei părți nu de apă, ci de cei 15 – 20 de metri care despart micul platou verde de deasupra stâncii de pădurea aflată dedesubt. Un loc de unde poți să vezi până hăt-departe. La figurat, pentru că priveliștea asta deosebită pe care o ai odată ajuns acolo, te înalță, și te înalță, și oricât te-ar înălța, vrei tot mai mult.
Ce înseamnă tabără? În primul rând acea conexiune a energiilor atât dintre oameni, cât și dintre oameni și natură, acea energie care dă un sens termenului de socializare, de conectare la ceea ce înseamnă viață. Pentru că totul în jur, atunci când ești în natură, înseamnă viață.
Ce înseamnă tabără? Zâmbete, muzică, cărți, jocuri, drumeție, și mai multe zâmbete, mâini întinse a aripi, conectare la energia primordială a vieții – natura. Plus, bineînțeles, dormitul în cort, sub cerul liber.
Toate pânzele sus
Când am ajuns la locul unde hotărâsem să campăm, a ajuns și vântul, un vânt atât de puternic cum rar am mai prins. Însă asta nu ne-a descurajat deloc, dimpotrivă. Ne-am zis că ăsta e felul naturii de a ne întâmpina în prima dintre taberele SPS, ca un fel de botez. Așa că vântul, furtuna care ne-a împresurat cu rafalele puternice de vânt, le-am luat drept bun-venit. Până am desfăcut bagajele și am vrut să punem cortul, lucru care, deși eram la munte, a părut mai mult un fel de aventură pe mare, la fel ca în filmul ”Toate pânzele sus”. Și au fost la propriu toate pânzele sus, prelata cortului transformându-se într-un fel de velă, pe care cu greu o țineam de două colțuri, încercând să nu o scap, pentru că, dacă o scăpam, de acolo de sus, unde eram, pe mica ”insulă” de deasupra stâncilor, ar fi fost purtată de vânt cine știe unde.
Tabără înseamnă zâmbet, înseamnă joacă, înseamnă libertate. Și cu greu m-am abținut să nu prind prelata cortului de patru colțuri, transformând-o, de adevărat, într-o pânză, apoi să sar, să vâd cât de mult pot să zbor, agățat de vela mea. Și, absolut sigur, câțiva metri aș fi fost purtat pe sus de vântul puternic, însă acei câțiva metri ar fi fost prea mult, pentru că locul unde încercam să instalăm cortul era la trei, patru metri de hăul de 15, 20 de metri de sub noi. Am renunțat la ideea de zbor. Cel puțin pentru moment. Ba chiar am reușit să instalăm cortul, apoi să-l ancorăm suplimentar de cei doi copăcei de lângă, într-un timp relativ scurt, având în vedere că vântul vroia cu tot dinadinsul ”toate pânzele sus”.
Frăguțe
La ce te duce gândul când auzi în jurul tău sunete de genul ”mmmm, mmmm…”? Nu, nu la ce v-ați putea gândi. Ci la frăguțe. La zeci, sute de frăguțe roșii și atât de aromate că nu poți, pur și simplu, să te oprești din mâncat. Deci, cu fundul în sus, ori în patru labe, doi oameni scoteau sunetele ăstea datorită aromei frăguțelor aflate la tot pasul.
În cât timp se pot parcurge zece metri? În mod normal, în câteva secunde. Acolo, pe platoul carstic, plin de frăguțe, în câteva minute, chiar zeci de minute. Da, dar minutele ăstea sînt pline de aroma nebună, îmbătătoare a frăguțelor roșii irezistibile.
Muzică, lumină și culoare
Tabără înseamnă muzică. Și pentru că am dus chitara cu noi, a fost muzică. Acuma, da, de regulă, muzica în astfel de momente înseamnă muzică ”de voie bună”, acea muzică pe care cei aflați la un loc să o poată fredona ori cânta în gura mare, gen Andri Popa ori alte cântece folk ușor de digerat, cu versuri arhicunoscute și cu acorduri simple, care dau bine atunci când se strâng mai mulți oameni laolaltă. N-am putut niciodată să mă conformez, cu atât mai mult când e vorba de muzică. Pentru că muzica, înainte de a crea ”voie bună”, de a fi ușor de fredonat de toată lumea, trebuie să transmită ceva, un fior – că e încărcat de melancolie, de tristețe, de bucurie, de energie care să te ia pe sus ori care să te facă să dansezi. Trebuie să te atingă atât pe tine, cel care cânți, cât și pe cei care ascultă.
Nu, n-am învățat nicodată să cânt genul ăsta de muzică, de ”voie bună”. În schimb, pe înserat, aflat deasupra stâncilor, am lăsat corzile chitarei să sune a muzică adevărată: Pink Floyd, Dream Theater, U2, Radiohead, Damien Rice, Glen Hansard, Eagles, ba chiar și Balada lui Ciprian Porumbescu. Și, bineînțeles, creațiile proprii.
Nu știu dacă datorită muzicii cântate pe stânci, în mijlocul naturii, dar soarele, la amurg, a îmbrăcat cerul în niște culori incredibile, norii părând că ard, mici bărci plutind pe marea de deasupra lumii. Și magia luminii a cuprins totul în jur.
Somn liniștitor, escaladă
Noaptea, de grija telefonului pe care trebuia să-l dau la miezul nopții și la șase fără un sfert dimineața, ca să-și ia mama medicamentele, n-am dormit, ci m-am învârtit de pe o parte pe alta. Lucru molipsitor, de altfel.
La șase dimineața, am deschis ”ușa” cortului, iar imaginea care ne-a umplut privirea a fost peste poate, linia orizontului fugind hăt-departe, lăsând lumea la vedere. Și imaginea asta a frumosului, a verdelui pădurii, plus liniștea din jur, a fost ca un cântec de leagăn. Am adormit ușor, și am dormit un somn cu zâmbet până aproape de amiază.
Nici nu ne-am dat seama că, de când am venit, am mâncat doar o dată, și atunci puțin. Însă, cui îi trebuie mâncare când e atât de frumos în jur? Ne-am luat rucsacurile și am coborât de pe stânci, cu gândul la escaladă. Am ales locul de pornire și am urcat, ”ți-am zis, trei prize și e totul în regulă”, apoi, nu fără emoții (și nici nu mi-ar plăcea altfel), odată ajunși sus, cu adrenalina făcându-ne leoarcă tricourile, am lăsat soarele să ne încălzească.
Din nou, pledoarie pentru tabără
Ne-am întors pe insula de deasupra stâncilor și am agățat hamacul de doi copaci. În hamac, parcă și cititul e altfel. Și am scos și chitara din husa ei, încă o dată, ca un fel de ”rămas bun” adresat naturii, în acel loc de pe Platoul Ponor care a găzduit prima tabără SPS, și care a deschis calea viitoarelor tabere.
Oamenii au uitat ce înseamnă a face ceva de drag. Acum, mulți din cei care mai urcă pe munte o fac nu ca să vadă lumea de acolo, de sus, ci ca să-i vadă lumea pe ei cum urcă muntele. Campingul înseamnă doar un alt loc în care să bei și în care să lași gunoaie în urma ta, după ce ai prăjit toată ziua cărnuri de toate felurile. De asta, și pledoaria noastră pentru tabără, pentru ceea ce înseamnă asta.
Ce înseamnă tabără? Liniște, comuniune cu natura, cu cei de lângă tine, energii adunate laolaltă, înmulțite și împărțite la doi, la trei, la câți vor fi să fie, gânduri transformate în cuvinte. Și mai înseamnă ceva – spiritul mai presus de materie.