Nu ai cum să nu observi, odată ce ieşi din oraş, cum păşunile şi terenurile necultivate sunt împânzite de turme de oi. Ba, mai mult, în multe sate oile stau de-a dreptul pe uliţă, încurcând pe toată lumea. Însă adevărata problema o constituie câinii care însoţesc turmele de oi, câini care sar la tine, în timp ce pe ciobani îi doar în cot, ba chiar se distrează de trecătorii agresaţi de javrele lătrătoare, trecători care, nu de puţine ori, sunt muşcaţi sau se aleg cu răni încecând să scape de colţii câinilor.
Dar, de ce atâtea oi? Răspunsul e simplu. Odată cu hotărârea de guvern care reglementează sprijinul financiar acordat producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie din specia ovine/caprine, s-au găsit tot mai mulţi interesaţi de creşterea oilor, mai ales că prin hotărârea respectivă se acordă o subvenţie de 40 de lei pe cap de ovină. Sprijinul ăsta financiar se acordă crescătorilor de animale pentru menţinerea competitivităţii acestora pe piaţa UE, se spune, deşi realitatea contrazice asta, importurile fiind încurajate de cei care primesc tot felul de comisioane de la exportatorii din UE, aşa că toată chestia asta cu competitivitatea pare doar o vorbă goală. Oricum, cert e că numărul oilor a crescut foarte mult. Dacă în decembrie 2011 erau 262.645 de ovine şi caprine, în aceeaşi lună a anului 2012 erau cu aproape 50.000 mai multe, conform buletinelor de statistică. La fel, şi producţia de lapte de oaie a crescut de aproape patru ori mai mult în 2012 faţă de 2011. Iar asta înseamnă, pentru deţinătorii de oi, bani, şi, într-o societate în care cu greu poţi să faci profit, asta contează mult, atât de mult încât unii proprietari, mai vechi sau mai noi, de turme de oi îşi angajează ciobani pe bani grei, ba le mai pun la dispoziţie şi rulote în care să stea şi le asigură chiar şi masa.
Toate bune pentru ei, însă sunt foarte mulţi proprietari de terenuri care se plâng de crescătorii de oi, care primesc bani europeni sau de la statul român, dar oile lor păşunează pe terenurile lor, terenuri pentru care ei plătesc impozit la stat. Iar dacă cer socoteală, sunt, în cel mai bun caz, ignoraţi sau ameninţaţi cu bătaia, asta dacă nu sunt luaţi de-a dreptul la bătaie, doar aşa, că aşa vor muşchii ciobanului, asta dacă, în prealabil, au reuşit să scape de colţii câinilor lor. Or statul român, dacă tot acordă subvenţiile astea, ar trebui să ţină cont şi de faptul că terenurile pe care păşunează turmele de oi sunt ale unor persoane care plătesc impozit pentru ele, şi-atunci ce te faci cu acele persoane? Adică, creştem oi pe pământurile altora? Şi dacă da, n-ar trebui şi aceştia despăgubiţi cumva, nu de stat, ci de crescătorii de oi?
Dar să revenim la adevărata problemă – câinii. Nu se poate face nimic în privinţa asta, adică, dacă tot se dau bani europeni, de ce nu se aplică şi legile europene în privinţa asta? Că, în alte ţări, se întâmplă foarte rar sau deloc ca dulăii care însoţesc turmele de oi să sară la cei care trec pe acolo, iar dacă, totuşi, se întâmplă, cei responsabili răspund pentru asta. La noi, cine să răspundă? Ciobanii? Crescătorii de oi? Îi doare pe ei undeva de ceilalţi, şi-atunci, dacă nu eşti iute de picior sau tare pe poziţie, o cam păţeşti. Şi vine primăvara, vine vara, şi tot mai mulţi o să iasă din oraş, pe bicicletă, pe jos sau cu maşina la iarbă verde, plus turiştii care o să vrea să viziteze Castrul roman de la Porolisuum sau Grădina Zmeilor sau orice alt loc dincolo de oraşe, iar cu oile care au acaparat toate terenurile din jur, nu ştiu, zău, ce-o să iasă.
